Sâmbătă,
23.08.2025
Partial Noros
Acum
13°C

Turcan: Supraimpozitarea contractelor part-time este „o greşeală'' care poate fi corectată printr-o „iniţiativă legislativă separată''

Turcan: Supraimpozitarea contractelor part-time este „o greşeală'' care poate fi corectată printr-o „iniţiativă legislativă separată''

Fostul ministru al Muncii, deputatul PNL Raluca Turcan, a declarat, joi, că este împotriva supraimpozitării muncii part-time, adăugând că prevederea referitoare la acest aspect adoptată în Camera Deputaţilor poate fi corectată fie de Curtea Constituţională, fie în Parlament, printr-o iniţiativă legislativă în acest sens, pe care analizează dacă o va susţine sau nu, scrie Agerpres.

"Articolul 56 din Constituţie prevede o aşezare echitabilă a probei fiscale şi din nefericire, prin supraimpozitarea unei munci neprestate, practic se pleacă de la premisa de a fi încălcată Constituţia. Deci cred că poate fi verificat şi constituţionalitatea acestei prevederi. Vom vedea cum se va pronunţa Curtea Constituţională. V-am spus: e o situaţie gri. În politică nu există doar alb sau doar negru. Eu m-am luptat alături de mulţi colegi, au lipsit doar 15 voturi în plenul Camerei Deputaţilor să renunţăm la această prevedere, însă ea este integrată într-o ordonanţă care are şi efecte pozitive şi atunci este dificil de evaluat politic", a declarat Raluca Turcan, într-o conferinţă de presă.

Potrivit parlamentarului PNL, supraimpozitarea contractelor part-time este "o greşeală" care poate fi corectată printr-o "iniţiativă legislativă separată".

"Există pârghii parlamentare pentru a corecta această greşeală de măsură care, pe fond, nu stimulează munca, ci dimpotrivă, încurajează munca la negru. Inclusiv iniţiativă legislativă separată", a precizat Raluca Turcan.

Întrebată de jurnalişti dacă va susţine o iniţiativă legislativă pentru anularea supraimpozitării contractelor part-time, Raluca Turcan a răspuns că ia în calcul şi această variantă. "Evaluez foarte serios, de altfel vă mărturisesc că am parcurs toate etapele dezbaterilor interne de partid şi în forurile de conducere şi-n forurile Camerei Deputaţilor şi da, eu evaluez susţinerea pentru un astfel de demers. Dacă l-aş face singură, ar fi doar unul politicianist, aşa că evaluez ce susţinere ar avea acest proiect", a mai precizat deputatul PNL Sibiu.

Parlamentarii USR iau în calcul să conteste la Curtea Constituţională modificările la Codul fiscal adoptate miercuri de plenul Camerei Deputaţilor şi vor solicita semnături şi din partea deputaţilor liberali pentru acest demers, a informat miercuri, deputatul Cristian Seidler.

Proiectul de lege respectiv prevede şi ca suprataxarea contractelor de muncă part-time să rămână în continuare aşa cum este prevăzută în Ordonanţa Guvernului 16/2022 de modificare a Codului Fiscal.

Mai mulţi deputaţi PNL şi USR, printre care Raluca Turcan şi Robert Sighiartău, au propus un amendament de eliminare a acestei prevederi, care a fost respins respins la Comisia de buget. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

3 comentarii

Claudiu

Acum 2 ani

Și atunci cum vine de se face că PNL ul a asigurat numărul de voturi necesare pentru ca legea să treacă? Una zicem, alta votãm Doar de mințit, mințim la fel. Cu tupeu maxim, că deja e tradițional
Raspunde

Kokos

Acum 2 ani

Cat tupeu pe ipocrita asta! Pai cu voturile penelistilor , inclusiv al ei a trecut prostia asta initiata de pesedisti! E o greseala , dar se mai gandeste daca sustine o initiativa pentru abrogarea ei! Pe bune???
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Ma duduie de oras, seful Stolojan nu te-a invatat ca greselile-n politica nu se mai pot corecta niciodata.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus