Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Cum vor ajunge sibienii la stadion? Primarul Astrid Fodor: Foarte simplu! Sibiul este orașul celor 20 de minute

Cum vor ajunge sibienii la stadion? Primarul Astrid Fodor: Foarte simplu! Sibiul este orașul celor 20 de minute

Întrebată cum vom ajunge sibienii la noul Stadion Municipal, proaspăt inaugurat, Astrid Fodor a declarat marți că în Sibiu poți ajunge aproape oriunde în 20 de minute.

Primarul Sibiului recomandă sibienilor să folosească cât mai mult bicicletele, dând exemplu noua pistă de pe malul Cibinului, care se apropie de finalizare.

Totodată, primarul îi sfătuiește pe sibieni să apeleze la Tursib, mai ales că avem peste o sută de autobuze noi în oraș.

”Mi se pune des întrebarea: Cum ajung sibienii la stadion? Foarte simplu! Sibiul este orașul celor 20 de minute. Poți să ajungi de oriunde. Noi trăim oricum în perioada mobilității verde, Europa ne cere să devenim, din punct de vedere al mobilității, verzi. România a aderat la aceste principii europene.

Iar acele piste de biciclete care leagă Gușterița, cu Lazaretul și Terezianul, toate duc până la stadion. Deci lumea poate veni cu bicicleta, poate veni cu noile autobuze pe care le avem, sunt peste o sută în Sibiu. Deci, să ajungi la stadion va fi foarte facil în orașul nostru”, a declarat primarul Astrid Fodor.

Declarațiile au fost făcute de față cu președintele CON-A, Mircea Bulboacă, compania respectivă fiind cea care se ocupă de proiectul construirii pistei de biciclete pe malul Cibinului. Care este stadiul acestor lucrări, puteți vedea aici.

”Vă invit să participați în continuare la procedurile de licitație pe care le organizează primăria Sibiu pentru că avem garanția unui constructor care într-adevăr face performanță”, i-a transmis public primarul Astrid Fodor șefului CON-A, Mircea Bulboacă.

Citește și:

Sibiul a atins apogeul: Unul din doi adulți are mașină, 100.000 de autovehicule intră și ies zilnic din oraș

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 4377

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

47 comentarii

Noaptea mintii la primarie - nimic nou

Acum 1 an

Cu alte cuvinte, din cauza impotentei primariei de (a dezvolta infrastructura) dimensiuni planetare, va prostim pe fata si va scuipam motivarea ca UE e de vina. Vedeti poza ei, probabil a venit imbracata asa pe Bicicleta – acum in decembrie. Doar ieri ziceau ca retrag bicicletele de inchiriat iarna ca nu mai prezinta siguranta. S-a sucit incompatibila si o sa vedem pistele deszapezite la negru la iarna pentru o persoana – maxim doua care au sa lase masina acasa si sa se riste pe bicicleta? Iar daca orasul e blocat de trafic, si autobuzele stau in coloane, asa ca degeaba. Mai trebuia doar pe putin sa-l adauge la motivarea incompetentei lor care a blocat orasul in orice zona te-ai afla.
Raspunde

Corbul

Acum 1 an

Bicicleta? Duamna merge acasa cu soferul institutiei.
Raspunde

Hermannstädter

Acum 1 an

Orasul e blocat fiindca avem prea multi ca tine, care dau din cioc si nu renunta la masina. Asa e in ziua de azi "Noaptea minti" sta in traficul blocat.
Raspunde

Johhny

Acum 1 an

Mai usor cu agitatul, desi nu imi place baba, cam are dreptate de data asta. 20 de minute nu, dar in 30 minute cam ajungi pe jos la stadion din 90% din zonele din Sibiu, locurile de parcare facute sunt pentru cei din afara Sibiului care vin la meci. Nu inteleg care era avantajul sa faci stadion in afara Sibiului la ce mic e Sibiul. In afara Sibiului chiar trebuia sa faci 10 000 locuri de parcare ca mersul pe jos era exclus. In oras ai o gramada de optiuni (pe jos, bicicleta, autobuz, uber) numai daca te incapatanezi sa nu le vezi vrei sa vii cu masina la meci
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Daca se facea un stadion mai mare trebuia mai la margine, dar asta e cat cel dinainte (de fapt un pic mai mic)
Raspunde

Sibian

Acum 1 an

1. Sibiu e departe de a deveni un oras verde d.p.d.v al mobilitatii 2. Nu cred ca se fac doar 20 de minute de aproape oriunde, cei care calatoresc cu autobuzul stiu bine cat se face 3. Cate autobuze sunt necesare pentru a transporta un numar mare de spectatori?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hermannstädter

Acum 1 an

1. Cu atitudinea ta nu vei contribui niciodata sa devina un oras verde. 2. Poate nu in 20 de minute, dar in 30 ajung din piata V. Aaron pe jos pana la Stadion.
Raspunde

Johhny

Acum 1 an

cu siguranta mult mai putine decat daca vine fiecare cu masina lui ....
Raspunde

Sss

Acum 1 an

Cu masina, cum adica
Raspunde

Noi2

Acum 1 an

"Sibiul este orașul celor 20 de minute"--- CORECT DOAR daca te suni in masina de SPP si esti escortat de politie! Tante Fodor habar nu are ce vorbeste...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 an

zi-mi un punct din Sibiu de unde nu ajungi cu bicicleta în 20 min la stadion. Am făcut 22 min din Valea Viilor, cu oprit să iau țigări cu tot. Așa că ești postac ipocrit
Raspunde

Noi5

Acum 1 an

Atunci bucura-te de cele 22 de minute pe care le faci tu pe bicicleta :) vorbesti oricum in necunostinta de cauza...cand ai copii si familie sa inteleg ca tot cu bibicleta ii duci la cumparaturi/gradinita/servici? Hai lasa-ma
Raspunde

Soso

Acum 1 an

Dumnezeule câtă prostie . Acuma am înțeles de ce doamna nu a prea ieșit în public. Eu zic că dacă s-ar inventa un aparat de citit gândurile s i-am citi gândurile ne-am îngrozi de câtă prostie emana doamna.
Raspunde

Sibiu

Acum 1 an

Eu zic ca aparatul de citit ganduri ar trebui sa fie incercat inainte pe altcineva pentru ca la doamna blonda( si la propiu si la figurat) sigur va da eroare. Pentru a avea ganduri trebuie sa ai neuroni, ceea ce ii lipsesc cu desavarsire. In ceea ce priveste declaratia d-nei imitatie de primar ma intreb oare in ce oras sau mai bine pe ce planeta traieste? Cu masina iti ia ore sa traversezi orasul din cauza traficului iar daca vrei sa mergi cu bicicleta mai intai trebuie sa iti faci testamentul , pentru ca nu se stie daca mai ajungi intreg acasa. In momentul de fata este o intreaga aventura sa mergi prin Sibiu si ca pieton, peste tot masini parcate pe trotuar, pe care trebuie sa le ocolesti mergand pe sosea, pentru a trece pe trecerea de pietoni, trebuie sa faci salon printre masinile oprite la semafor chiar pe trecere si asa mai departe Concluzia : poti sa treci Sibiulul in 20 de min dar doar cu elicopterul sau poate cu OZN.
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Haha, eu cred ca daca am incerca sa-i citim gandurile nu am auzi nimic ca e capul gol, daca i-ai transmite ceva s-ar auzi ecoul in tartacuta aia goala a dansei. Auzi ca Sibiul este orasul celor 20 de minute...DA, 20 de minute de la un giratoriu la altul, de exemplu de la giratoriul calea turnisorului cu biltz si cu alba iulia pana la giratoriul de la Lidl-turnisor. Sau alte combinatii smililare. Cata tuta!
Raspunde

Precup V.

Acum 1 an

Doamna Fodor merge cu mașina prin Piața Mare de la Forumul German până la Primărie (aproximativ 150m). Penibil.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Aci Duțu

Acum 1 an

Ai poze, sau așa vă zice la ferma de postaci?
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Hermannstädter

Acum 1 an

Au aparut comentarile de la toate putorile care ar vrea sa intre cu masina pana pe gazon ! Cocalari tipic romanesc... "am o masina nemteasca si vreau sa stie si sa vada tot sibiul asta".
Raspunde

Soso

Acum 1 an

Si totusi spune-mi si mie cum ajungi in 20 de minute din turnisor la stadion . Cu toate 4 variantele. (tursib, pieton, masina, bici). Prea fericita doamna nu avea ce cauta in functia asta. Daca esti fericit si implinit asta nu iti da dreptul sa conduci alti oameni Mai trebuie totusi ceva. Ma rog in Romania aflata pe locul 65 la indicele coruptiei nu mai conteaza. Important e sa fii implinit si dupa aia poti sa furi cat se poate.
Raspunde

Johhny

Acum 1 an

De pe Bieltz pana la stadion faci 32 minute pe jos (vezi google maps)
Raspunde

Pușcașu Marin

Acum 1 an

Dacă întinzi pasul, ajungi pe jos. Dacă ești mai langsam, faci 32 min, cum ți-a explicat Johny
Raspunde

Un biciclist

Acum 1 an

Și din cartierul Arhitecților se poate ajunge cu bicicleta în 20 de minute si 2 kg de praf în plămâni.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 1 an

Era vorba de Sibiu
Raspunde

Aurel Metrescu

Acum 1 an

"Sibiul este orașul celor 20 de minute (întârziere)." Adică tu știi că trebuie să faci o oră până undeva, dar îți rezervi 1h20min.
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Ca si pana acum, ca nu e construit pe Luna
Raspunde

Florentina Amădulăresei

Acum 1 an

Noi, sibienii din Arhitecti cum procedam? Platim milioane de euro lunar la bugetul orasului si nu putem merge cu masinile proprii? Le-am achizitionat cu pretul sanatatii noastre pentru a certifica nivelul superior de trai si profesionalismul nostru! In Tursib este exclus sa urcam, poate luam gandaci sau varice! Chiar nu se face nimic pentru noi, contribuabilii? Nu ne mai facem bine ca neam romanesc si ne dezbinam zilnic din cauza unei maini de sasi!!!
Raspunde

Hermannstädter

Acum 1 an

"noi sibienii din Arhitecți"... am râs în hohote :-)))).
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 1 an

Orașul la care buget plătiți se cheamă Cisnădie, întrebați acolo
Raspunde

Xxx

Acum 1 an

Inca o dovada ca totul se gindeste doar prin si din prisma celor cu troti...bici...glezne goale...par lung si cret si fara nimic in cap!!! Eu propun un boicot al meciurilor de fotbal . Sa mearga numai cine foloseste bici si troti( inclusiv iarna sau cind ploua...ori sintem eco...verzi...smart...ori nu mai sintem)si asa vor fi maxim 100 de spectatori pe meci si vom vedea clar citi cetateni comteaza in sb! Astoa 100 ca pt astia se face absolut orice iar pt miile de posesori auto care platesc taxe se fac doar doua chestii: se anuleaza cite o banda de circulatie ca sa aiba loc aia de mai sus si pe banda ramasa nu se aliniaza nici un capac de canal la nivelul asfaltului! Dar....platesc impozite pt auto pe care in curind nu vor mai avea voie sa le utilizeze in acest minunat oras SMART
Raspunde

Kukuruku

Acum 1 an

Ce vina are fc hermannstadt? :)) De mersul pe jos ai auzit? Face bine. Daca stai in locuri gen Zavoi, Gusterita sau Magnolia ori in capatul Arhitectilor sau Selimbarului e mai greu, dar sa fim seriosi, chiar sunt mici distantele in orasul asta. Bicicleta e pt cine chiar se grabeste, de restul mijloacelor nici nu mai zic. Cum va descurcati sa ajungeti in zona aia pana acum, puteti si de acum incolo.
Raspunde

Pușcașu Marin

Acum 1 an

Domnule, cât timp boicotezi, învață să scrii românește
Raspunde

Xxx

Acum 1 an

A ok. Deci totul e super ok in Sibiu. Singura prob e...necunoasterea de catre mine s limbii romane. Ok! Promit sa incerc sa ma perfectionez. Pina atunci d voastra aplaudati si bucueati va de gropile si mizeria( si la propriu si la figurat) din Sibiu. Alea va fac fericit. Va intrisreaza greselile unora de aici
Raspunde

@Xxx

Acum 1 an

Toți neica-nime ca tine e o problemă. Sibiul e minunat și fără de-alde voi ne-am bucura de el
Raspunde

Xxx

Acum 1 an

Vad ca stii si tu romana...mai ceva.!
Raspunde

Un cititor

Acum 1 an

"Europa ne cere"! Așadar Europa, (nu UE), ne cere (nu ne dă).
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Bambolero

Acum 1 an

Subiect de mare importanță, au fost mobilizați 31 de postaci de la fermă din prima, să-și dea like-uri
Raspunde

Soso

Acum 1 an

bambolero stai jos nota 4 . Nu ai raspuns la intrebarea cum este Sibiul orasul celor 20 de minute?
Raspunde

Hermannstädter

Acum 1 an

@Soso...tu ce nu ai priceput ? La stadion ajungi pe jos in 20-30 minute aproape din tot sibiul. Daca locuiesti mai la marginea orasului, cumparati o bicicleta si nu vei face mai mult de 20 minute pana la stadion. Miscarea ti-ar prinde bine si asa mai ajunge si ceva oxigen la creier.
Raspunde

@Soso

Acum 1 an

tu ca ce chestie dai note, pesedache? Ia fă pași, 20 de minute
Raspunde

Carcotel

Acum 1 an

Ba, astia care sunteti pro-Cora, sunteti platiti de primarie, trolli sau doar spalati pe cap. Nicaieri nu ajungi in Sibiu in 20 de minute. Numai daca circuli poate noaptea, cu masina si depasind limia legala de viteza. Hai pa!
Raspunde

Aci Duțu

Acum 1 an

Bă, ăștia care nu ajungeți în 20 min, sunteți moși congreși, gealați 120+ sau de la ferma de postaci
Raspunde

Leonard

Acum 1 an

Bravo Doamna Fodor VA dau dreptate Sunt Autobuzele Tursib , Pistele de biciclete dar vedeti dumneavoastra de CAND ciobanul s-a modernizat si cu venirea Domnului Bmw Iohannis in anul 2000 , ciobanului I sa urcat la cap , vrea infrastructura ca Dee El s-a NASCUT in masina personala ca o Fi Dacie , Prastie sau ce mama naibii o fie Faceti miscare Ciobanilor ca o sa ajungeti ca parintele vostru spiritual Regele Cioaba cu burtile si gusile pline de rahat...
Raspunde

SIM

Acum 1 an

Ca orice cetatean care merg mai mult cu masina decat cu autobuz/bicicleta/mers pe jos, intruna din zile a trebuit sa merg din turnisor pana in vasile aaron, iar cum nu aveam masina a trebuit sa aleg autobuz sau bicileta. Am ales bicicleta iar in 23 de minute (pe ceas) am ajuns de la Profi turnisor la Piata Vasile Aaron. Sincer nu mi-a venit sa cred ce repede poti ajunge. Intradevar ne avand experienta a trebuit 30 de minute sa imi trag sufletul, dar asta e alta poveste :)) Deci se poate si pe jos!
Raspunde

Mihaela

Acum 1 an

Si cei care vin cu copii din Cisnadie cum ajung?
Raspunde

@Mihaela

Acum 1 an

În centru ajung? No de-acolo 8-10 minute pe jos
Raspunde

Adrian Antonie

Acum 1 an

Conceptul celor 20 de minute este foarte bun. Ar fi minunat sa il putem extinde si la "orasul celor 20 de minute" pentru ca, din pacate, deocamdata el este doar "primarul celor 20 de minute", intrucat doar primarul poate ajunge la stadion din orice colt al Sibiului cu limuzina si escorta din dotare. Mai rau este ca primarita noastra traieste intr-un "glob de sticla" din care isi inchipuie ca ce poate ea, poate si orice sibian. Gresit. Asa ar trebui, dar nu este asa.
Raspunde

Papa di Gio

Acum 1 an

Ha,ha,ha am intrat în ,,Zengen"n ar trebui să fie o problemă...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus