Cu o zi înainte de termenul-limită pentru depunerea cererilor de finanțare prin PNRR pentru noi unități spitalicești, liderii USR Sibiu arată că au cerut sprijin guvernamental.
Ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, și ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, le-au trimis o scrisoare liderii USR Sibiu, prin care aceștia din urmă cer sprijin pentru finanțarea proiectului noului spital de la Sibiu.
”De decizia Guvernului depinde dacă la Sibiu se va putea construi, în următorii zece ani, un nou Spital județean și dacă cei 467.000 de locuitori ai județului vor putea beneficia de servicii medicale la standarde europene”, arată reprezentanții USR Sibiu, într-un comunicat remis cititorilor Turnul Sfatului.
Solicitarea politicienilor vine în contextul în care în 20 decembrie 2022, la ora 16:00, se va închide platforma prin care pot fi transmise cererile de finanțare prin PNRR pentru construcția de noi unități medicale. Consiliul Județean Sibiu a fost împuternicit de către municipiul Sibiu (partener în proiectul noului spital prin integrarea Pediatriei) să depună această cerere de finanțare în cursul săptămânii trecute.
Cu toate acestea, după cum remarcă și reprezentanții USR, niciuna dintre oficialitățile locale sau naționale nu oferă detalii despre scenariile de finanțare a proiectului noului spital. ”Încă se așteaptă decizia privind finanțarea proiectelor din PNRR și din Programul Operațional Sănătate. Deocamdată nu sunt informații clare despre proiectele care vor fi alese și nici despre câți bani rămân disponibili din fondurile nerambursabile”.
Reprezentanții USR arată că vor să sprijine demersurile făcute până acum de autoritățile locale și cele naționale în acest proiect. Europarlamentarul Nicu Ștefănuță arată că, în urma discuțiilor cu cei din conducerea Băncii Europene pentru Investiții, un împrumut pentru proiectul spitalului de la Sibiu trebuie să aibă la bază o schemă de finanțare clară și asumată de autorități. ”Construcția Noului Spital Județean de la Sibiu este o prioritate pentru noi toți. Răspunsul pe care l-am primit de la directorul BEI este clar: Banca Europeană de Investiții solicită o schemă de finanțare completă, care necesită un ajutor ferm și declarat din partea Guvernului. Ei sunt gata să sprijine financiar construcția Noului Spital, însă partea de finanțare națională (care ar include și finanțările din fonduri europene) este incertă, la fel ca și suma care ar urma să fie alocată. Așadar, fără o schemă completă de finanțare, Noul Spital nu se va construi, ceea ce ar fi dezastruos pentru cetățenii județului Sibiu”, declară Nicu Ștefănuță, potrivit comunicatului amintit.
Dan Barna, deputat de Sibiu din partea USR, cere implicarea tuturor politicienilor sibieni. ”În acest moment Sibiul este la etapa de dezvoltare în care un nou Spital Județean este o necesitate majoră. Iar nivelul de pregătire al proiectului Noului Spital Județean Sibiu, cel mai avansat din țară, justifică asumarea unei susțineți transpartinice a acesteia. Toate eforturile politicienilor din județul Sibiu trebuie direcționate spre acest obiectiv și spre asigurarea unui mecanism de finanțare fiabil”.
Scrisoarea către cei doi miniștri este semnată de către europarlamentarul sibian Nicu Ștefănuță (USR, Renew Europe), deputatul USR, Dan Barna, senatorul USR, Claudiu Mureșan și președintele USR Sibiu, Ruxandra Cibu Deaconu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: usr sibiu scrisoare spital nou , penultima finantarile pnrr nou , Nicu Ștefănuță , Dan Barna ,
Vizualizari: 1203
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Bitt Dannman
Acum 1 oră
Q
Acum 1 oră
R.
Acum 1 oră
Q