Cea de-a 14-a ediție a Concertului de Crăciun de la Sibiu, susținut de instrumentiștii Johann Strauss Ensemble, a avut loc, ca de obicei, cu casa închisă. În fața audienței, dirijorul orchestrei vieneze s-a referit și la situația generată de opoziția Austriei față de intenția României de a deveni membru cu drepturi depline în Acordul Schengen.
”Este o mare bucurie să revenim în România, mai ales la Sibiu. Ne revedem după o pauză chiar lungă, de doi ani. Au fost vremuri grele pentru toată lumea, știu. Suntem cu atât mai bucuroși să putem interpreta, din nou, în fața dumneavoastră”, s-a adresat dirijorul Russel McGregor celor peste 500 de spectatori ai Concertului de Crăciun, care a avut loc la finele săptămânii trecute, la Centrul cultural ”Ion Besoiu”.
În dialog permanent cu audiența, dirijorul și concertmaestrul Russel McGregor a făcut referire și la tensiunea diplomatică generată între România și Austria, ca urmare a opoziției celei din urmă la extinderea acordului Schengen și asupra țării noastre. ”Într-adevăr, este o discuție foarte mare în mass-media, despre ceea ce se întâmplă în Austria. Este țara de unde venim și noi. Sincer, nu înțelegem nici noi. Trebuie să îmi aleg atent cuvintele, s-ar putea să fie și politicieni în sală. În politică uneori pur și simplu nu înțelegi totul, dar sperăm că lucrurile se vor rezolva. Ca să vă faceți o idee despre ansamblul nostru, avem printre noi opt naționalități diferite. Lucrurile se schimbă, însă, aveți încredere, suntem alături de voi. Tocmai de aceea, am decis să introducem în program o interpretare, simbol al faptului că suntem alături de voi”, a vorbit Russel McGregor, înainte ca Johann Strauss Ensemble să înceapă ”Balada” lui Ciprian Porumbescu. Moment apreciat prin aplauze de audiență.
Mai bine de două ore a durat concertul devenit tradițional la Sibiu, înaintea fiecărui Crăciun. Cei 17 instrumentiști au purtat audiența atât prin arii clasice consacrate, cât și prin atmosfera colindelor de Crăciun, atât de pretutindeni, cât și din România.
Sponsori ai concertului
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: dirijorul johann strauss ensem , austria schengen romania , video , Johann Strauss Ensemble
Vizualizari: 3806
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
R
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
Newman
Acum 11 ore
C