Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
22°C

Cu ce a rămas Sibiul în anul 2022. Inaugurarea Stadionului Municipal, amenajarea Lacului lui Binder și finalizarea lotului Sibiu-Boița, printre marile evenimente ale anului

Cu ce a rămas Sibiul în anul 2022. Inaugurarea Stadionului Municipal, amenajarea Lacului lui Binder și finalizarea lotului Sibiu-Boița, printre marile evenimente ale anului

În anul 2022, la Sibiu au avut loc mai multe evenimente care au marcat momente importante pentru orașul nostru. Pe lângă festivalurile și târgurile deja obișnuite, sibienii s-au putut bucura și de alte realizări. 

Am pregătit mai jos o listă cu marile evenimente ale anului 2022:

Inaugurarea Lacului lui Binder 

Investiție demarată acum patru ani, complexul Lacul lui Binder a fost finalizat în cele din urmă în decembrie 2021, după mai multe prelungiri de termene. Prima zi de vară a anului care tocmai se încheie, 1 iunie, a venit cu deschiderea oficială a complexului.

15 lei pe zi costă accesul la plaja artificială pentru adulți și copiii peste 14 ani, cinci lei pentru cei sub 14 ani, pentru copii sub trei ani accesul fiind gratuit. Accesul la locul de joacă plutitor se face în baza achitării altor taxe: 70 de lei pe zi sau 35 de lei pe oră pentru adulți, 50 de lei pe zi sau 25 de lei pe oră pentru copiii sub 14 ani.

La instalația de schi pe apă, 70 de lei este taxa pentru o oră. Pentru două ore, taxa propusă este de 105 lei, iar pentru o zi întreagă – 140 de lei.

Citește și: Lacul lui Binder se deschide de la 1 iunie 2022. Cum îi face reclamă Primăria

Calea Dumbrăvii -  prima arteră smart a Sibiului

Lucrările de reabilitare a Căii Dumbrăvii s-au finalizat în vara acestui an. Strada a fost asfaltată de la sensul giratoriu de la Cimitirul Municipal și până la intersecția cu Bulevardul Mihai Viteazu. Valoarea contractului de reabilitare semnat de primăria Sibiu în decembrie 2020 cu SC Terra Building SRL este de 18,7 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene nerambursabile obținute de Primăria Sibiu.

Citește și: FOTO Cum arată prima arteră smart a Sibiului: A durat mult, dar rezultatele se văd

Număr record de evenimente la FITS

85.000 de persoane au participat zilnic la evenimentele FITS 2022. Încheierea evenimentului a fost marcată printr-un show cu drone și lasere care a avut loc în ultima zi de festival, 3 iulie, la ora 23:15, în Piața Teatrului. Începută în 24 iunie, ediția a cuprins peste 800 de propuneri în program, mai mult de 3500 de participanți care au sosit la Sibiu din 75 de țări și au luat parte la evenimente susținute în 80 de spații.

Citește și: FOTO VIDEO A început FITS. Ce spectacole să nu ratăm astăzi

Astra Film Festival

Festivalul Astra Film din Sibiu a avut loc la Sibiu în perioada 9-16 octombrie și a prezentat o selecție a ceea ce este mai nou și mai valoros în filmul documentar. 

Târgul de Crăciun de la Sibiu

Târgul de Crăciun de la Sibiu s-a deschis oficial vineri, 11 noiembrie, și ne vom putea bucura de el până în 2 ianuarie. Numărul record de căsuțe, locurile instagramabile și proiecțiile noi de pe clădiri au făcut din ediția din acest an una cu totul și cu totul specială.

Citește și: Am vizitat Târgul de Crăciun din Craiova și am ajuns la o concluzie neașteptată: Comparația cu Sibiul nu are niciun rost

Inaugurarea Stadionului Municipal

Luna decembrie a adus un nou moment important pentru Sibiu. Alături de Mircea Bulboacă, șeful CON-A, și Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, primarul Astrid Fodor a inaugurat în 6 decembrie noul stadion, investiție de peste 200 de milioane de lei. ”Investiția aceasta a fost finanțată exclusiv de la bugetul local al Sibiului, deci fiecare sibian a contribuit financiar la realizarea stadionului”, a declarat primarul Astrid Fodor la inaugurare.

Citește și: Marea inaugurare a stadionului. Primăria anunță o săptămână de evenimente

Inaugurarea lotului Sibiu-Boița

Lotul de autostradă Sibiu-Boița a fost inaugurat oficial în 15 decembrie. Construcția acestei secțiuni de autostradă a beneficiat de finanțare din fonduri europene (POIM 2014-2021) în valoare de 612,65 milioane lei, fără TVA.

Citește și: S-a deschis traficul pe Sibiu-Boița. „Este un moment istoric”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

4 comentarii

Petru

Acum 2 ani

Dintre instituțiile locale doar primăria se poate mândri cu ceva realizări?? CJ chiar nimic, nimic? Nimic, în afară de gargară, cam de multișor....
Raspunde

Wommi

Acum 2 ani

Realizările CJ sunt foarte multe. Mult mai multe decât ale Primăriei. Dar niciodată nu le vei găsi în aceasta presa de doi lei aservita lichelelor de unde își umple bine buzunarele. CJ a refuzat sa plătească aceasta presa și își arat realizările pe teren sau dacă vrei sa le vezi cercetează site-ul CJ și pagina de facebook. Zeci de corpuri se clădire din spitale reabilitate, modernizare UPU, sute de km de drum județean reabilitat și modernizat, sute se km piste de biciclete, căsuțe de tip familial pentru copiii din plasament, centre reabilitate și modernizate și lista poate continua e foarte lungă. Ia sa vedem dacă acest comentariu se va publica?
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Realizarea mare a politicienilor e ce-au furat pentru ei, nu ce-a scapat nefurat.
Raspunde

Xxx

Acum 2 ani

Ati uitat cea mai mare realizare!!! Chiar nu inteleg cum un jurnalist o poate omite! INAUGURAREA NOULUI SPITAL!!!!! VIRTUAL!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus