Vineri,
24.03.2023
Cer Senin
Acum
18°C

Mii de sibieni au luat apă sfințită de Bobotează, în Piața Mare

Mii de sibieni au luat apă sfințită de Bobotează, în Piața Mare

Câteva mii de sibieni, sosiți din toate colțurile orașului, au asistat vineri la prânz la slujba de Bobotează organizată de Mitropolia Ardealului în Piața Mare.

Dotați cu mici sticluțe pentru agheasmă, sau dimpotrivă, sosiți cu sticle mari din plastic îndesate în plase, mii de sibieni au asistat aproximativ o oră și jumătate la slujba specială de sfințire a apei.

Majoritatea trecuți de vârsta a doua, credincioșii au ascultat în liniște și cu atenție cuvintele mitropolitului ÎPS Laurențiu Streza.

”Suntem împreună astăzi să ne bucurăm de miracolul care se petrece la botezul Domnului nostru”, le-a spus ÎPS Streza celor adunați în piață, amintindu-le că apa sfințită este ”purtătoare de har” și că ”toți cei care se vor atinge, stropi sau gusta din agheasmă vor avea parte de cinstire, sănătate, curățenie și binecuvântare”.

La final, așa cum se întâmplă în fiecare an, credincioșii din rândurile din față și-au pierdut răbdarea și au început să se împingă și să se înghesuie din dorința de a primi apa sfințită cât mai repede.

Organizatorii au avut grijă ca apa sfințită să fie în cantități îndestulătoare pentru toată lumea: Mitropolia a pregătit apa în 15.000 de sticle de plastic şi în şase butoaie, fiecare de 500 de litri.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

7 comentarii

Totusi...

Acum 2 luni

Despre persoana care a fost luata cu salvarea nu ne spuneti chiar nimic?

Raspunde

Clau

Acum 2 luni

Este fix ceea ce ne doream sa se scrie în articol, că o persoana a fost luata cu ambulanta! Doamne ferește!
Raspunde

Kokos

Acum 2 luni

Pai de ce a fost luata cu salvarea , pt. ca s-a inghesuit prea mult , a vrut sa fie prima care ia aghiazma , credea ca se termina???
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Denisa only good vibes

Acum 2 luni

Cand vom castiga alegerile, noi, cei de la USR, vom interzice astfel de manifestari pagane!
Raspunde

Claus

Acum 2 luni

Vezi sa te-ai murdarit la gura de FSN-u
Raspunde

Gigi

Acum 2 luni

România educată... în stilul ei...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zen aqua

Acum 2 luni

Apa acea imbuteliata, a fost de anul trecut, ca pe cea de anul acesta nu aveau timp sa o imbutelieze. Sau era vorba de cea de la robinet imbuteliata anterior botezului? In rest circ si bani, udate de apa. Poate ca biserica cu sociologii ei va studia fenomenul de ce enoriasii sunt de varsta a a doua. Daca nu falimentul ii paste.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus