Un bărbat în vârstă de 49 de ani nu a oprit la semnalele polițiștilor, care au reușit să îl blocheze după doi km, anunță reprezentanții IPJ Sibiu printr-un comunicat de presă remis Turnul Sfatului.
„La data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 19,30, pe raza localității Boian, polițiștii rutieri medieșeni au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus spre localitatea Bazna. Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, polițiștii reușind blocarea și oprirea mașinii în cauză după aproximativ 2 kilometri,” anunță sursa citată.
La volan a fost identificat un localnic în vârstă de 49 de ani, care nu deține permis de conducere, testarea cu aparatul etilometru rezultând într-o valoare de 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.
În perioada 6 - 8 ianuarie, polițiștii rutieri au constatat 9 infracțiuni la regimul circulației, au reținut 27 de permise de conducere, au retras 47 de certificate de înmatriculare și au aplicat 547 de sancțiuni contravenționale în valoare de 154.000 de lei.
Exemple semnificative
La data de 6 ianuarie, în jurul orei 23,45, în localitatea Fofeldea, polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au oprit pentru control un autoturism condus pe DC 44 de către un localnic în vârstă de 20 de ani.
Testarea alcoolscopică a celui aflat la volan a indicat o valoare de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În 7 ianuarie, în jurul orei 00,15, pe strada Cooperativei din localitatea Hamba, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au oprit un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 33 de ani.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Tot în 7 ianuarie, în jurul orei 21,35, în satul Șmig, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus de către un localnic în vârstă de 23 de ani.
Testarea alcoolscopică a șoferului a indicat un rezultat de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
După recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, în cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În 8 ianuarie, în jurul orei 04,30, pe raza orașului Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un sibian în vârstă de 46 de ani, a cărui testare alcoolscopică a indicat valoarea de 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 792
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Comanescu
Acum 7 ore
1
Acum 7 ore
Anonim
Acum 7 ore
România Trezește
Acum 7 ore
Zz