Cea mai nouă pistă de biciclete din Sibiu, cea de pe Calea Dumbrăvii va avea și un semafor. Acesta va fi instalat de o firmă din județul Mureș.
Primăria Sibiu a contractat firma Transbet SRL, din Mureș, în cadrul achiziției cu obiectul „Semaforizare pista biciclete intersecție Calea Dumbrăvii - Argeșului”. Valoarea contractului este de aproape 2.500 lei. Semaforul va fi instalat la intersecția cu strada Argeșului.
Lipsa semafoarelor pentru bicicliști a fost una dintre cele 33 de probleme sesizate de un sibian în luna octombrie, când a trimis pe adresa redacției o analiză a primei artere smart a Sibiului.
„Nu există semafoare pentru bicicliști. Nu este clar dacă semnalul roșu pentru pietoni se adresează și lor. Siguranța oamenilor ar trebui să fie o prioritate pentru orice stradă smart” - observa sibianul.
Dana Mitea, de la asociația Urban Bike Revolution, salută inițiativa: „Din câte știu și din ce am analizat noi situația în acea intersecție, era un singur semafor, cel pentru pietoni, iar când veneai pe pistă dinspre Cimitir spre oraș nu se vedea semaforul pentru pietoni. Da, e util un astfel de semafor, peste tot în alte țări există semafoare pentru biciclete și e un element de siguranță pentru mașini, pentru bicicliști și pentru pietoni. E ceva firesc. Deci, mă bucur să aud că s-a luat o astfel de inițiativă”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 2085
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Valentino Versace
Acum 10 ore
Cartea ne face bine..
Acum 10 ore
Emil
Acum 11 ore
Adrian
Acum 11 ore
Newman