Duminică,
05.02.2023
Ceata
Acum
-6°C

Sculptorul și artistul sibian Niu Herișanu: „Adică eu să nu-l iubesc pe Ceaikovski sau pe Tolstoi? Pentru mine nu există etnie în domeniul creației”

Sculptorul și artistul sibian Niu Herișanu: „Adică eu să nu-l iubesc pe Ceaikovski sau pe Tolstoi? Pentru mine nu există etnie în domeniul creației”

Niu Herișanu este unul dintre artiștii Sibiului, care s-a evidențiat de-a lungul anilor în mai multe domenii - a făcut muzică, apoi design de interior, a restaurat spații publice sau private, dar sculptura este cea care l-a ales, după cum spune chiar el. 

S-a născut la Sibiu, în 1 mai 1955. În biografia sa scrie că a activat în diverse formaţii rock, folk şi jazz, apoi și-a continuat studiile la Şcoala de Arte Timişoara, specializarea Sculptură-ceramică, după care a efectuat o specializare în artă decorativă şi design de interior în Bucureşti. Din 1980 până în prezent, a avut cinci expoziţii personale de sculptură şi ceramică şi participă cu lucrări de artă plastică la majoritatea saloanelor anuale, bienale de sculptură şi ceramică, precum şi tabere de creaţie şi expoziţii de grup. Lucrările sale pot fi regăsite în colecţii particulare şi publice în peste 30 de ţări din întreaga lume. Niu Herișanu scrie și poezii, iar în prezent conduce Editura A.T.U. din Sibiu, fondată în 2007, și recent inauguratul spațiu cultural privat în cadrul magazinului Atu Toys de pe strada 9 Mai.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, artistul și sculptorul Niu Herișanu a acceptat să ne ofere un interviu.

 

Pe 15 ianuarie este Ziua Culturii Naționale, dar și ziua în care s-a născut Mihai Eminescu. Propun să începem interviul cu un citat de-al lui. În 1879, Eminescu scria în ziarul „Timpul”: „Peste tot credințele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, amenință toată clădirea măreață a civilizației creștine (...) Shakespeare și Molière cedează bufonărielor și dramelor de incest și adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven și pe Mozart, - e o epocă în care ideile mari asfințesc, în care zeii mor”.

Care sunt gândurile dvs. în legătură cu acest citat?

M-aș rezuma numai la câteva cuvinte. Țin să precizez că eu iubesc foarte mult toate laturile artelor și mă exprim și în poezie, și în proză, și în artă plastică. Am făcut și pictură, și grafică, dar tot sculptura este în inima mea.

Publicistica lui Eminescu este extraordinară. Pe lângă faptul că era genial ca poet, care a cultivat limba română, cea care ne unește și care a făcut să rezistăm aici, între marile imperii, a contribuit și el la salvarea noastră, ca entitate etnică și națională. Unii l-au numit chiar naționalist pe Eminescu, dar eu nu cred că era naționalist; era un mare patriot. Și asta îmi sugerează și citatul acesta – Eminescu a fost unic, a fost foarte mare, avea o gândire progresistă, mult înaintea generației lui. Are perfectă dreptate (...) Îi acuz chiar pe toți cei care i-au negat într-un fel sau altul sau au pus între paranteze valoarea lui. Noi încă nu-l cunoaștem pe Eminescu.

Nu sunt de acord doar cu afirmația „ideile mari asfințesc”, deoarece am văzut că poporul acesta a mai născut și alte capete geniale. Numai câteva exemple: Iorga, Pârvan, chiar un Nicolae Densușianu, care este foarte hulit de cei care nu au înțeles mesajul lui. Poporul român într-una va da valori. Eu sunt un mare patriot, nu sunt naționalist, ca dovadă că sunt în România și i-am convins și pe copiii mei, care aveau oportunități infinit mai mari în Occident, să rămână aici. Unii râd și spun că cei care se consideră patrioți sunt retrograzi. Nu este adevărat. 

De ce unii râd când le spui că ești patriot?

Eu nu-i înțeleg pe cei care râd de cel care spune că e patriot și chiar naționalist moderat. Pentru că a fi naționalist moderat nu înseamnă să fii extremist, să urăști celelalte națiuni. Nu, înseamnă simplu - să-ți iubești propria națiune.

Până a face muzică, apoi sculptură, ce vă amintiți cel mai bine din copilărie și chiar cu drag? Și ce nu vă place să rememorați?

Prima parte a copilăriei mele nu mi-o amintesc, dar nici nu-mi place să mi-o amintesc, deoarece am avut niște probleme familiale, tatăl meu a fost dus o perioadă de lângă familie și am trăi cu multe privațiuni în prima parte.

Îmi aduc însă aminte cu drag de zâmbetul mamei mele și a bunicii mele, cele care m-au învățat limba română și întotdeauna mi-au spus „să-ți iubești limba maternă. Învață cât mai multe limbi străine, dar nu uita de limba ta”. Că asta este mama noastră, a tuturor. Noi, fiind aici în Ardeal, mai ales după 1867, când a intervenit dualismul austro-ungar, românii pur și simplu nu aveau voie să poarte la vedere sfântul nostru tricolor. Și atunci mamele își învățau fiicele să-și coase o bentiță tricoloră dedesubtul pieptarului, cheptarului cum spuneau ele, ca să nu uite să-și iubească națiunea.

Până la sculptură ați făcut muzică. Era o pasiune sau o tradiție în familie?

Nu era din familie, pentru că ai mei erau pregătiți în domeniul tehnic și economic, eu sunt oaia neagră (râde). Dar cu toate că erau ingineri, contabili, tehnicieni, comercianți, în familia mea se cânta – fiecare cânta la câte un instrument. Copil fiind, m-au dus într-o sală unde erau mai multe instrumente și eu mi-am ales pianul și pe urmă percuția, tobele. Am studiat puțin (...) Am cântat până târziu, eram căsătorit, până prin anii '90, chiar și în crâșmă, nu mi-e rușine să recunosc.

În ce formații rock, folk și jazz ați cântat? Ce subiecte abordați în cântece?

Tematica este aceeași. De fapt, subiectele mele nu se rezumă la o singură chestie, ca și în arta plastică. Eu observ tot ce mă înconjoară. Orice mă poate inspira – o crenguță a unui copac; o femeie care îmi place, chiar necunoscând-o, o admir discret și mă inspiră; de asemenea, o altă creație a altui creator și eu merg mai departe cu ideea, încerc să o tratez prin prisma mea. Normal, sunt și subiecte predilecte (...)

Revenind la muzică, am cântat în multe formații, uneori în formate conjuncturale. În jazz se practică, după marile concerte, există așa-zisul jam session, unde se adună muzicieni din mai multe formații – cineva lansează o temă, apoi fiecare improvizează. Am cântat cu doi colegi care au rămas în domeniul muzical: compozitorul Adrian Ordean și Mircea Tiberian, care este profesor la Conservatorul din București la disciplina compoziție jazz.

Cu Adrian Ordean am cântat prima oară rock la 14 ani. Am cântat o vreme, până când datorită instrumentelor mai performante, a plecat la o altă formație. Normal că era tentat de amplificatoare mai performante etc.

Pe urmă am cântat jazz, am făcut parte din big-bandul lui Eric Moniak, un foarte bun șef de orchestră, aranjor muzical. Apoi am cântat folk, dar nu orice fel de folk; era un fel de pseudo-folk. După cum a scris un ziar german, „ein bisschen Jazz und auch ein bisschen Menuett”, adică puțin jazz și de asemenea menuet. Făceam un fel de muzică de fuziune. Eram în trei și trupa se numea Sibiu Transilvania Folk. Am câștigat și câteva festivaluri de muzică tânără sau folk, celebre, [organizate] la Piatra Neamț, Reșița – era prin anii 70.

Muzical, am mai colaborat și cu teatrul de stat, și cu Teatrul Țăndărică de la București...

Dar acum mai cântați?

Mai când, dar numai când mă întâlnesc cu prietenii mei, majoritatea foștilor colegi de formații sunt în Occident. Și când merg pe acolo, ne mai întâlnim și cântăm.

Să trecem la sculptură. De ce ați ales să studiați sculptură-ceramică la Timișoara și ce a determinat atenția spre arta decorativă și design interior, pe care le-ați studiat la București?

Necesitatea a determinat să fac artă decorativă și design interior. Trebuie și noi să supraviețuim. Piesele de creație pură, cele pe care le scoți din inimă și le pui pe masă și spui „Na, acuma loviți în mine”, de fapt, sunt  părticele din inima noastră. Oamenii nu știu, dar ele au o încărcătură spirituală fantastică, de asta și este un om atras, intră în rezonanță cu o piesă. Ea îi transmite energia creatorului.

Nu am ales eu sculptura, m-a ales ea pe mine. Și nu sunt vorbe goale. De ce spun asta? Copil fiind, în prima parte a copilăriei mele, nu am prea avut bucuri, cu atât mai puțin jucării. Și atunci îmi cream singur jucăriile. La un moment dat, o profesoară – culmea, nu de desen sau de pictură, ci o profesoară de chimie – a observat niște miniaturele, pe care eu le săvârșeam cu niște scule improvizate în cretă școlară. Făceam tot felul de personaje istorice, începând de la - cum mi-i închipuiam eu - Burebista, Decebal și alte personalități ale istoriei noastre, plus personalități ale științei, artei, culturii. Așa încât am realizat un set – cred că erau câteva zeci de sculpturele. După ce le dădeam forma, le imersionam într-un fel de lac, ca să se întărească exteriorul și profesoara de chimie mi-a organizat la numai 8 ani jumătate prima mea expoziție. Bineînțeles, pe o masă într-un colț, unde erau hărți și alte lucruri. Le-a aranjat acolo și aceea a fost prima mea expoziție de artă plastică.

În biografia dvs. scrie că după 1989, v-ați continuat activitatea ca artist plastic liber profesionist, executând lucrări de sculptură, ceramică, grafică, grafică publicitară, design, design de interior, instalații, artă monumentală și restaurare în spații particulare, sedii de firme, hoteluri, supermarketuri și spații publice, în țară și peste hotare. Spuneți-ne vă rog câteva exemple la care țineți mult și care pot fi văzute în prezent. Să știe sibienii atunci când trec pe lângă ele că autor e un sibian de-al lor.

Spre regretul meu, nu mai sunt multe fiabile, fiindcă au trecut deja 30 de ani de atunci. După 90, eu am renunțat la orice colaborare. Până atunci am lucrat și în cooperație, și în diverse întreprinderi de produse ceramice ca și creator de produse ceramice și în general de produse artistice. Noi, cei care eram în domeniul creației, eram marginalizați sistematic, plus că aveam și lefurile relativ mici – ceea ce nu m-a determinat să renunț la ceea ce-mi plăcea să fac. Dar după 90 am renunțat la orice angajament de genul acesta, să fiu eu cel care este pus în situația de a i se aprecia sau a nu i se aprecia calitatea produselor pe care le creează de către niște cadre tehnice. Nu erau nici măcar oameni școlarizați în istoria artelor sau în critica de artă sau măcar artiști plastici. Și atunci am renunțat în a munci pentru alții.

Mi-am făcut propria întreprindere mică, apoi prima societate comercială cu încă doi asociați, după care am mai avut o serie de alte multe colaborări și firme, ajungând ca în urmă cu 17-18 ani, când primii mei copii au terminat facultățile să mă asociez cu ei. Și de atunci sunt mult mai liniștit.

Cât despre spații, pot să dau câteva exemple: primele localuri de succes și discoteci de după '90 le-am făcut cu asociații mei. Una a fost în Terezian, unde a fost înainte un cinematograf, pe urmă la Teatrul de păpuși Gong, a fost o discotecă la care și eu am participat cu asociații mei – îi zicea Piramid. Chiar și magazine, localuri de alimentație publică – în toată țara, în toate orașele importante am avut colaborări. În Sibiu o chestie de top a fost primul magazin showroom Elvila, al lui Cataramă, pe care l-am amenajat tot cu asociații mei într-o perioadă de timp foarte scurt - era vorba de peste 5.500 mp de pereți și plafoane care trebuiau amenajați.

Ce vă place să sculptați cel mai mult?

Nu am preferințe. Temele mele predilecte sunt viața, femeia în toate formele de reprezentare – fie numai simbolic, fie chiar naturalist etc. Mă inspiră absolut orice.

Dar câte opere sculptate aveți în palmares?

N-am făcut o statistică. În ceramică am câteva mii de lucrări, mă refer și la lucrările cu tentă utilitară, nu numai la cele de artă pură. Am în piatră, în lemn - eu abordez toate materialele posibile.

Unde pot fi văzute unele dintre ele?

În ordine alfabetică, pot fi văzute în Austria, în Argentina, în Bulgaria, în Belgia, în Germania, în Suedia, în Spania, în SUA, chiar și în Japonia.

Dar în Sibiu?

Aici, la mine [în atelier sau la Atu Toys]. Sunt risipite o groază de lucrări, dar nu-i mai știu pe toți cărora le-am vândut. Am și lucrări de grafică, gravură și sculptură mică – pentru că asta se poate vinde. Ca și comandă socială, este mult-hulita fântână arteziană din piatră naturală, de pe strada Nicolae Bălcescu, care oricum a fost mutilată între timp. Am mai avut câteva lucrări, dar edilii din Sibiu se mișcă foarte greu. La un moment dat chiar am vrut să dăruiesc comunității o lucrare de mobilier citadin, stradal - era o lucrare din bronz. M-au amânat, că trebuie făcute diverse demersuri, până când am zis că mai bine o dăruiesc eu cuiva - lucrarea se află în Stuttgart, la cineva privat.

Care sunt prețurile sculpturilor dvs.?

De obicei, sunt confidențiale. În cadrul expozițiilor doritorii de a cumpăra iau legătura cu mine sau lași o carte de vizită și cine dorește să o cumpere, n-are decât să contacteze direct autorul. Sunt de ordinul sutelor și miilor de euro, pentru că acolo este o lucrare adevărată.

Spre exemplu, în Franța, cea mai ieftină lucrare, de numai 20 cm din ceramică, era în catalog cu 455 de euro. Sau o lucrare din marmură de vreo 40 cm am vândut-o cu 1.555 de euro.

Care a fost cea mai scumpă?

Cele mai scumpe au fost lucrările comanditate, comenzi sociale, care s-au ridicat la zeci de mii de euro.

Spuneți-ne trei mari artiști care v-au inspirat în alegerea acestui tip de artă, dar și în decursul carierei.

Toți marii artiști m-au inspirat, în sensul că m-au determinat să fac artă. Sunt mulți care îmi plac, începând de la Brâncuși, Henry Moore, [Auguste] Rodin, Phidias, Michelangelo etc. Fiecare are specificul, forma lui de exprimare. Asta îmi place.

Nu-mi plac copiștii.

Cum priviți sculptura în prezent și cât de practicată este această îndeletnicire în România?

Spre regretul meu, tot mai puțini oameni lucrează în manieră clasică. Azi nu mai există regulă în artă. Singura regulă e că nu mai există nicio regulă. Fiecare se exprimă cum simte. 

Tot mai puțini tineri abordează tăietura directă, adică cea pe care o aprecia foarte mult marele Brâncuși. Când ai blocul de materie amorfă, de piatră, de rocă, o mișcare greșită poate să-ți mutileze lucrarea. Trebuie să lucrezi cu foarte mare atenție. Poate și din această cauză – tehnice modernă a dat scule performante – foarte puțini mai lucrează cu dalta și ciocanul, dar e păcat. Sunt acum aparate cu laser, 3D și îți reproduc orice.

Dar designul interior?

Este cu totul altceva. Acolo, dacă ai un beneficiar care are încredere în tine, ca om de concepție, ai posibilități nelimitate. Inclusiv să introduci lucrări de artă autentică într-un ansamblu de interioare. De asta am făcut design interior.

Vă întreb, pentru că designul interior e foarte popular, sunt foarte mulți care anunță că fac asta și întrebarea este dacă e calitativ ceea ce se face.

Mulți din cei care se recomandă ca designer de interior sunt replicari și copiști. Adică iau reviste și diverse surse inspiraționale, iau puțin dintr-o parte, puțin din altă parte. Ca și în cazul graficienilor, care fac graphic designer pe computer - mulți realizează o imagine sau un ansamblu prin compilații. Eu cu fiul meu cel mic nu lucrăm așa. El face o schiță, un desen cu mâna, de cele mai multe ori aprofundat, și pe urmă acel desen îl prelucrează în diverse programe. Adică creația este autentică. Și pe urmă ca să restrângi timpul de execuție te folosești de performanțele computerului. Dar inițial se pleacă de la un desen făcut de un creator.

Într-adevăr, unii chiar au inspirație – că pun laolaltă mai multe bucățele, par chiar bine, compozițional, stilistic etc. Dar eu personal simt artificialul.

Dacă ar fi să faceți o sculptură care să reprezinte Sibiul, ce ați sculpta?

(se gândește) Păi am făcut-o deja. Este o sculptură dintr-un ciclu care se cheamă „Cetatea-femeie”. Și oricând aș face chiar un bronz mare cu această temă. Chiar și asta este (ne arată una din sculpturile sale din sala de expoziții în care discutăm) „Cetatea-femeie. Nașterea delfinului”. Ca șmecherie este așezată și compoziția e pe orizontală, dar ea se susține foarte ușor și pe verticală.

sculptura niu herisanu

Sculptura prin excelență este rondbos, se privește de jur-împrejur. Practic, spatele are aceiași putere ca și fața. Asta are pe o parte sacrul, pe alta – profanul.

Dacă aș face alta, aș apela tot la ideea asta. Sculptura de față e din onix, o piatră semiprețioasă, dar am și în lemn (spre exemplu, chiar în centrul localității Moșna e o sculptură de a mea, care se numește tot Cetatea-femeie, din același ciclu, dar care e și o critică descendenților, epigoniilor). Cred că pentru Sibiu aș lua câteva secvențe din fiecare lucrare din acest ciclu, iar rezolvarea ar fi în funcție de comanditar, dacă mi-ar comanda cineva așa ceva.

Dar România cum ați modela-o?

Simplu - ca o inimă imensă, care încă mai pulsează. Aș face o statuie cinetică, ca să reprezint pulsarea ei. O inimă românească, mai slăbuță, cam bolnavă și cam se micșorează, ceea ce e tragic, și inima aia ar trebui să vorbească limba română, neapărat.

Sibiul a fost capitală culturală europeană, în acest an e Timișoara, orașul în care ați studiat. Câtă cultură e astăzi în Sibiu și câtă vă așteptați să rămână în Timișoara?

Tot atâta. Chestiile acestea nu stimulează cultura. Aduc laolaltă creatori, într-adevăr.

Categoric, este cultură în Sibiu, dar refuz să vorbesc despre atitudinea față de ea. Spre exemplu, nu te încurajează nimeni într-un demers cultural. Asta m-a determinat să am eu propriul spațiu în care să țin prelegeri în domeniul artelor, conferințe, lansări de carte, expoziții de arte vizuale etc. Foarte greu te susține consiliul local. Am participat ani la rând cu proiecte în cadrul Agendei Culturale și primeam niște sume...

Eu am organizat mai multe ediții a unei tabere devenită ulterior Festival internațional de poezie, dar au rămas în viață numai cele care sunt susținute de diverse instituții de cultură, cum ar fi Complexul muzeal Astra.

Păi, dacă instituțiile de cultură iau cei mai mulți bani, precum și Teatrul cu Festivalul Internațional de Teatru sau Festivalul de film antropologic; pe lângă faptul că sunt bugetați de stat, ei primesc salarii de acolo, mai iau și fonduri de la administrația locală pentru asta. Și atunci, noi cei privați, și care ne zbatem să ducem cultura mai departe, putem noi să ne comparăm cu ei? Ei, o dată, au traiul asigurat, noi trebuie singuri să ne asigurăm traiul, iar când depunem proiecte la Agenda Culturală suntem marginalizați cu niște sume infime, ridicol de mici în favoarea altor activități incluse în agendă, care n-au nimic comun cu cultura. Și asta am spus-o multora.

Reieșind din ceea ce ați spus, ce rol joacă cultura în prezent - în societate, în bugetele administrațiilor locale, în casele oamenilor etc.?

Infim. Simplu - oamenii în primul rând, conform și piramidei lui Maslow, trebuie să-și asigure supraviețuirea fizică. Mai spre vârf este cultura.

În ce domeniu al culturii se poate trăi astăzi decent în România? Și, în general, se mai poate spune sau crede astăzi că un om al culturii e sărac, face foamea?

Nu, să nu mergem în extrema cealaltă. Face foamea cel care e inadaptabil. Eu mi-am dat seama că e foarte greu să trăiești numai din artă pură și atunci am făcut design-ul, care este tot artă în optica mea. Am fost angajat etc. Normal că nu-mi plăcea să ajung la serviciu la 7 sau 8. Am încercat, muncind zi și noapte, să-mi onorez obligațiile.

Cum ați ajuns să înființați și să conduceți o editură și iată un spațiu cultural privat?

Tot din dragoste pentru cultură și artă. Fac asta mai mult consumând bani decât câștigând. Cu copiii avem această firmă, care produce niște plus-valori și noi în loc să ne distrăm, să mergem în Bermude sau mai știu eu pe unde (zâmbește), le investim în acțiuni culturale. Fără a cere nimic nimănui. Câteodată mai percepem câte o sumă pentru închirierea spațiului. Trebuie și noi să plătim gazul, lumina etc.

Mai avem editura și o mică tipografie. Spre exemplu, când scot o carte, eu o scriu, o tehnoredactez, o tipăresc și o pun pe piață. Adică visul meu a fost să fac o carte de la A la Z, să fiu și autor și s-o concretizez ca obiect. Am reușit asta.

Scriați pe Facebook în prima zi a anului, ironizând: „sunt un neghiob trădător..., chiar în aceste momente mă uit la concertul de anul nou de la Viena”. Chiar ce părere aveți despre aceste opinii anticulturale, care apar în urma unor acțiuni sau declarații politice, fie că e vorba de reacții la adresa culturii austriece, americane sau celei ruse? Cum priviți atitudinile de genul „După atrocitățile războiului, mâna nu se mai întinde spre Tolstoi, ochiul spre Tarkovski, urechea spre Ceaikovski”?

Cea mai mare prostie, în optica mea, este să confuzi autorul cu omul. Adică eu să nu-l iubesc pe Ceaikovski sau pe Tolstoi? Nu mai vorbesc de Bulgakov. Să nu uităm că literatura modernă a plecat de la clasicii ruși, asta o spun și cei din America Latină... 

Pentru mine nu există etnie în domeniul creației. Arta nu are granițe. Bineînțeles, creația autentică, valoroasă, nu arta angajată...

Cât despre concertul de la Viena, da, acolo este mult comerț, dar nu e de vină școala vieneză că Austria nu a votat intrarea României în Schengen. 

Dar de unde aceste opinii vocale și multe o dată?

E foarte simplă explicația - asta e tot din lipsă de cultură. Politicul e cu politicul, cultura e cu cultura și politica mea este cultura.

Mai spuneați și că „subcultura/kitsch-ul o ignor”. Dați-ne un exemplu de subcultură pe care o ignorați.

Maneaua. Dar nu maneaua ca gen muzical oriental, ci pseudo-maneaua, care spre regretul meu e proliferată în discoteci, cluburi etc. E o subcultură și pot să demonstrez științific acest lucru: atât versul, cât și muzica sunt fie copiate, fie preluate. Versul nu se poate numi vers, e o înșiruire de cuvinte. Prefer chiar anti-arta, decât kitschul.

Ce l-ați întreba pe ministrul Culturii?

Când își dă demisia. Spre regretul meu, nu țin minte un ministru al Culturii care să fi lucrat pentru cultura noastră. Înainte de '89 e clar, după '89 a fost Caramitru și mi-a plăcut că a impulsionat puțin, dar era limitat – câte fonduri primește Ministerul Culturii?

Dar măcar să facă ceva, fraților! Cel mai mult, în ministeriatele de la noi au făcut-o miniștrii unguri. Nu am nimic cu ungurii, dar ei au făcut ceva pentru cultura ungurească, în schimb românii noștri nu au făcut nimic sau aproape nimic, insignifiant pentru cultura română.

Un scurt chestionar-fulger:

Autorul român preferat?

Mie îmi place Liviu Rebreanu.

Autorul străin preferat?

Borges, și Marques, și Hesse, și Tolstoi, și Bulgakov...

Poetul preferat?

Eminescu. Dar nu mai vorbesc de ceilalți mari, până la Esenin, plus Stănescu, Sorescu... și ultimul, scris cu litere mici, Niu Herișanu.

Sculptorul preferat?

Brâncuși.

Sculptura preferată?

Coloana infinitului.

Peisajul preferat, ce vă place să priviți cel mai mult?

Fiind crescut în zona în care din orice punct vezi munții, nu îmi plac peisajele plate, să fie relieful cât mai variat.

Compoziția muzicală preferată?

Îmi plac Beatles-șii, îmi place Miles Davis în jazz, L. Armstrong, Mahavishnu Orchestra cu John McLaughlin sau Billy Cobhametc., etc.... Nu mai vorbesc de clasici, școala vieneză, Șostakovici, Rahmaninov, ascult tot. Îmi place bocetul popular, îmi place folclorul autentic.

Vă mulțumim pentru interviu.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

7 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Kukuruku

Acum 2 săptămâni

E limitat artistic daca considera "pseudo-maneaua" (care a devenit ceea ce e cunoscut in prezent ca manea, nu maneaua istorica) ca ceva regretabil de promovat. E un discurs de anul 2000. Cu ce e mai rea decat muzica pop? Sau decat hip-hopul? Nu e kitsch in general, cu exceptia unor manele care intr-adevar sunt kitsch pentru ca nu aduc nimic nou in genul muzical respectiv, incercand sa copieze leneș niste manele iesite din comun.
Raspunde

@Kukuruku

Acum 2 săptămâni

Eu cred ca esti nelimitat in ......... .
Raspunde

Jean de Esseintes

Acum 2 săptămâni

Poate se refera la o anumita etnie promovata cu maneaua....??
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Sparrow

Acum 2 săptămâni

E grea viata de artist, noaptea vesel ziua trist. Auzi babule, nu mai bine fāceai matale o shaormerie.....o manea la difuzor, o glumā porcoasā cu o duduie soldanā ...... Asta cu arta......frumos, nu zic nu, dar........ sā fim seriosi, niste sute de mii de euro in cont te fac sā privesti viata dintr-o perspectivā muult mai agreabilā decât un replay la ciaicovschi āla....sau cum il cheamā.....auzi, ciaicovschi....iti vine râsul numai când pronunti..... Jaga -jaga.......viata-i fainā
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Newman

Acum 2 săptămâni

Poti sa-l iubesti si pe Hitler, pentru ca si el desena!
Raspunde

@Newman

Acum 2 săptămâni

Daca tu pui semnul egalitatii intre Hitler si Tolstoi, inseamna ca ai deranjamente mari la mansarda.
Raspunde

Pușcașu Marin

Acum 2 săptămâni

Felicitări dl. Surdu pentru acest articol-interviu. Mă mir că te-au lăsat să-l strecori printre otrăvurile roșii-haurii. Cât despe Niu, un artist REMARCABIL.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus