Tudor Terian-Dan a fost ales, la începutul lunii ianuarie a acestui an, vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor. Băiatul este elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu și deține funcția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu. Cu această ocazie cinci colege care fac parte din colectivul redacțional al revistei colegiului i-au dedicat tânărului un articol în care vorbesc despre realizările lui și despre obiectivele pe care le are în noua sa calitate.
Fetele spun că printre proiectele cu care Tudor a impresionat la nivel național se numără și cele prin care a reușit asigurarea produselor de igienă feminină în școli și eliminarea pudorii ce înconjoară acest subiect, proiect care reprezintă și un punct de plecare în discuțiile despre educația sexuală la nivel național. De asemenea, printre obiectivele lui Tudor se numără schimbarea perspectivei pe care o au elevii, profesorii și părinții asupra școlii și lupta pentru ca drepturile elevilor să fie respectate. Tânărul este pasionat de programare și spune că s-a implicat în consiliu pentru a face ca vocile tuturor să poată fi auzite.
În ceea ce urmează vă prezentăm, integral, materialul celor cinci eleve de la Lazăr.
„Redacția revistei Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, formată din elevele Ana Timofte, Andra Dachin, Andra Radu, Diana Iacob și Miruna Dospinescu, a avut ocazia să discute cu reprezentantul sibian la nivel național în cadrul Consiliul Național al Elevilor.
În ianuarie 2023, demonstrând că are calități manageriale și inițiative pentru un viitor mai strălucit în educație, Tudor Terian-Dan, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu, la profilul matematică-informatică, a fost ales vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor. Dosarul acestuia a impresionat prin ideile de proiecte complexe propuse, precum asigurarea produselor de igienă feminină în școli și eliminarea pudorii ce înconjoară acest subiect, proiect care reprezintă și un punct de plecare pentru discuțiile despre educația sexuală la nivel național.
Bineînțeles, elevul a primit vestea cu multă încântare.
„Am fost foarte bucuros să îmi duc județul și școala atât de departe,” spune Președintele Consiliului Județean al Elevilor Sibiu. „În consiliu este o atmosferă incredibilă, cu persoane foarte deschise și tolerante, care fac colaborarea ușoară. Sunt persoane creative, cu idei surprinzătoare, ce fac greu de crezut faptul că vin din partea unor elevi.”
Citește și: „Grevă de avertisment în școlile din Sibiu. Lider de sindicat: ne gândim și la grevă generală”
Tudor a vorbit și despre schimbările pe care își dorește să le aducă în noua sa calitate.
„În principal schimbări organizatorice, respectiv modul în care văd profesorii, elevii și părinții școala și cum relaționează cu instituția”. Tudor, fiind o persoană pragmatică și disciplinată, a înțeles multe dintre problemele întâlnite des în școlile din România. Acesta spune că „sistemul educațional pe hârtie ar avea rezultate excepționale în practică. Dacă ne uităm în statutul elevului, avem toate drepturile pe care ni le-am putea dori. Însă, în realitate, ele nu sunt mereu aplicate și atunci, cel puțin la nivel școlar, este important să încerci, împreună cu profesorul, să rezolvi problema pentru a nu se mai întâmpla pe viitor.”
Tudor a recunoscut că această cale i-a oferit mai multă libertate de acțiune, dar ea a fost dublată de responsabilități mai mari. La aceste observații el a adăugat: „Sunt sigur că mi-a dat libertate, însă această libertate e cu două tăișuri. Pe de o parte, poți întreprinde aproape orice proiect îți propui, dar, pe de altă parte, ești de cele mai multe ori pe cont propriu. Foarte multe persoane apelează la noi pentru sfaturi, iar ca reprezentant ești nevoit să ai răspunsurile la tine.”
În ciuda înclinației lui creative și a inițiativei puternice, recunoaște epuizarea pe care o aduce un astfel de rol. Cu toate acestea, se menține vesel și deschis pentru a oferi tot ce are mai bun.
Le recomandă tinerilor elevi să-și urmeze ambițiile
Tudor spune că pe viitor ar dori să studieze totuși programarea și nu urmărește o carieră bazată pe științe sociale. S-a implicat în consiliu datorită dorinței de a face auzite vocile tuturor: „Simțeam că este cel mai eficient mod pentru a face un bine colegilor mei.”
Elevilor care se simt atrași de misiunea consiliului, Tudor le recomandă să își urmeze ambițiile, spunând că cel mai important e să candideze pentru a se implica, însă oricine își dorește să ajute, chiar și din afară, poate contacta CȘE, CJE, sau CNE, existând cu siguranță o soluție pentru a putea contribui.
Elevul mărturisește că și-a dezvoltat spiritul civic încă din gimnaziu, făcându-i plăcere să se implice și să coordoneze proiecte. Însă cel mai mult Tudor și-a dorit o oportunitate prin care să poată ajuta lumea să devină un loc mai bun. Odată ce a intrat la liceu și a auzit de Consiliul Școlar al Elevilor, țelul lui Tudor a devenit limpede: voia să participe și el la activitățile consiliului, pentru a ajuta la soluționarea problemelor pe care le-a observat în școli.
„E foarte ușor să sesizezi o problemă, dar nu e la fel de ușor să pui mâna și să încerci să o rezolvi,” afirmă elevul.
Președinte al elevilor sibieni din 2022
Muncind cu dedicație, Tudor a reușit să-și îndeplinească scopul. În anul 2021, tânărul a candidat și a fost ales în funcția de director al Departamentului de cultură, programe școlare și viitor sustenabil al Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu. Deși activitatea sa a fost îngrădită de restricțiile pandemiei, Tudor a reușit să organizeze o serie de webinare și acțiunea Trash-Out Challenge.
După un an în calitate de director de departament, elevul a candidat și a obținut funcția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor din Sibiu. Tudor a preluat această funcție la sfârșitul pandemiei, care a afectat enorm activitatea consiliului la toate nivelurile, așa că i s-a părut esențial să organizeze mai multe evenimente față-în-față.
S-a observat o mare diferență între colaborarea dintre mediul online și cel fizic, care a fost mult mai eficientă. Astfel, Tudor afirmă că succesul consiliului este dependent de interacțiunile și socializarea dintre membri. Parcursul tânărului nu s-a încheiat însă aici, întrucât Tudor și-a depus dosarul de candidatură pentru Consiliul Național al Elevilor, pentru a avea ocazia să îmbunătățească sistemul educațional la o scară mult mai largă. Și a reușit. Astfel, din ianuarie 2023, Tudor Terian-Dan ne reprezintă cu mândrie județul, ocupând postul de vicepreședinte al Consiliului Național al Elevilor.
Consiliul Național al Elevilor este o structură independentă ce acționează exclusiv în interesul elevilor români. CNE este una din cele mai mari organizații de tineri din țară, cu aproximativ 230.000 de membri în structuri de conducere la toate nivelurile. A apărut în anul 2006, când a fost aprobat și primul Regulament de Organizare și Funcționare al CNE, și continuă să se dezvolte constant de atunci, influențând semnificativ viitorul educației în România. Zilnic, CNE primește și încearcă să soluționeze zeci de solicitări, sugestii și plângeri din partea elevilor, profesorilor și părinților.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: terian vicepresedinte , consiliul elevilor sibiu , gheorhe lazar sibiu , Tudor Terian-Dan , colegiul gheorghe lazar sibiu , Consiliul Național al Elevilor
Vizualizari: 2683
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Emil
Acum 7 ore
Till Eulenspiegel
Acum 7 ore
Sibian
Acum 7 ore
Radu
Acum 7 ore
Buna masura !