Duminică,
20.04.2025
Parțial Noros
Acum
16°C

La concursul din cadrul ULBS, acuzat de ”aranjamente”, nu a venit niciun candidat. Conducerea editurii continuă în interimat cu cel despre care se spunea că trebuie să câștige

La concursul din cadrul ULBS, acuzat de ”aranjamente”, nu a venit niciun candidat. Conducerea editurii continuă în interimat cu cel despre care se spunea că trebuie să câștige

Postul de director al editurii Universității Lucian Blaga din Sibiu (ULBS) a fost scos la concurs la finalul anului trecut și au existat acuze din interiorul instituției că totul este aranjat pentru a fi numit cel care asigura interimatul – Vlad Pojoga.

Doctorat pentru directorul editurii 

Concret, cei care au organizat concursul erau acuzați că au impus condițiile restrictive, astfel încât să nu poată participa decât un cerc restrâns de persoane, fapt ce l-ar fi favorizat pe Pojoga. În final, acesta nu a mai participat la concurs, însă nici altcineva.

”Mi se pare ciudat ca pentru postul de director administrativ să nu se ceară doctorat, ca pentru cel de director al bibliotecii să nu se ceară doctorat, însă pentru cel de director al editurii e dintr-o dată nevoie absolută de doctorat. În plus, dacă până acum experiența în profesie era de minim 5 ani și de până la 10 în cazul directorului, acum aceasta scade la 3 ani în profesie și doar un an în cea de editare. Se cere doctorat la trei subordonați și tipărirea carnetelor de student, dar fără experiență”, spun sursele noastre.

În traducere, profilul noului director al editurii ar fi o persoană care a absolvit recent universitatea, însă care are titlul de doctor sau lucrează la teza de doctorat, dar nu are experiență în domeniu decât de minim un an.

”E clar că este vorba de actualul director interimar al editurii, Vlad Pojoga. Are doctorat, iar anul de experiență în domeniul editării de cărți și reviste este cel de acum perioada în care a activat ca interimar”, spune sursa.

De cealaltă parte, conducerea ULBS spune că ”ne-a anunțat intenția de a nu mai continua ca director al editurii”.

”Domnul Pojoga nu doar că nu ne-a înșelat, dar ne-a depășit toate așteptările”

Turnul Sfatului a solicitat conducerii ULBS mai multe răspunsuri cu privire la organizarea acestui concurs. O primă întrebare se referă la faptul că site-ul instituției îl prezintă pe Vlad Pojoga drept director al editurii.

”Domnul Vlad Pojoga exercită atribuțiile aferente postului de director interimar al Editurii ULBS la propunerea conducerii instituției, începând cu luna februarie 2021, în condițiile în care conducerea ULBS a considerat că editura avea nevoie de o reformă profundă și substanțială, pe care nu putea să o facă decât un om cu spirit tânăr, cu o viziune proaspătă asupra contextului editorial actual. Consiliul de Administrație al ULBS a aprobat exercitarea acestor atribuții de către domnul Pojoga Vlad pe perioadă determinată până la ocuparea prin concurs a acestui post. De atunci încoace, dl. Pojoga nu doar că nu ne-a înșelat, dar ne-a depășit toate așteptările: editura a implementat un sistem de peer-review real, calitatea grafică și lingvistică a cărților a crescut, prețurile de producție au scăzut, există un site funcțional al editurii, numărul comenzilor externe a sporit numeric și s-a diversificat geografic, editura a început să câștige proiecte culturale, s-au lansate colecții apreciate în țară. Pe scurt, dl. Pojoga a transformat structura dintr-o tipografie într-o editură autentică. În aceste condiții, menținerea sa în funcția de director era perfect legitimă. Din păcate, însă, dl. Pojoga ne-a anunțat că dorește să se retragă de la conducerea editurii, preferând să se dedice carierei sale didactice și de cercetare, în condițiile în care susținerea cu succes a tezei sale de doctorat (pe care o comisie internațională a distins-o cu calificativul „Excelent”) îi deschide noi oportunități, dar îi impune, în același timp, și noi obligații academice. În consecință, conducerea ULBS a făcut demersurile în vederea scoaterii la  concurs a postului”, anunță ULBS.

ULBS: Consiliul de Administrație al ULBS a decis prelungirea mandatului actualului director interimar al Editurii

Conducerea ULBS a transmis Turnul Sfatului că din cauza faptului că nimeni nu s-a înscris la concursul pentru postul de director al Editurii, s-a luat decizia prelungirii mandatului de interimar al actualului director, Vlad Pojoga, pentru o perioadă de 6 luni.

”Concursul pentru ocuparea postului vacant de director editură, scos la concurs în luna noiembrie 2022, nu a fost amânat, ci nu a mai avut loc, din cauza faptului că la concurs nu s-a înscris niciun candidat. În aceste condiții, Consiliul de Administrație al ULBS a decis prelungirea mandatului actualului director interimar al Editurii, pentru a putea asigura astfel continuitatea activității structurii”, a transmis conducerea ULBS în urma unei solicitări Turnul Sfatului.

Salariul pornește de la 7000 de lei brut

ULBS susține că postul de director este asimilat din punct de vedere al salarizării cu poziția de Șef serviciu, fiind remunerat la acest nivel, conform LEGII-CADRU Nr. 153/2017 din 28 iunie 2017, actualizată, întemeiat pe condiția numărului minim de posturi prevăzută în Carta ULBS pentru structurile administrative.

”Prin urmare, vorbim despre o sumă de 7.111 lei brut, la care se mai pot adăuga sporul de doctor, în valoare de 950 de lei brut, dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acestuia. Trebuie spus, însă, că dl. Pojoga, care este angajat pe poziție de asistent de cercetare și beneficiază în considerarea atribuțiilor aferente funcției de director de editură de o creștere a salariului de bază de 30% la funcția de asistent de cercetare (561 lei net/lună). Astfel că, în această situație, doar renunțarea completă la statutul său academic ar putea implica o creștere salarială”, precizează conducerea ULBS.

Citește și: ULBS, acuzată că vrea să „aranjeze” concursul pentru postul de director al editurii. „Se cere doctorat la trei subordonați și tipărirea carnetelor de student, dar fără experiență”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

4 comentarii

CA

Acum 2 ani

E limpede ca lumina zilei ca postul este pregatit pentru cine trebuie!! ULBS - Cosa Nostra!!!
Raspunde

Trahanache

Acum 2 ani

Deci sa recapitulam: cica postul ii era dedicat unui domn Pojoga. Dar - surprize, surprize - domnul Pojoga nu se prezinta la concurs, desi zice domnu Bratu ca postul era cu „dedicatie” pentru el. Ca urmare, pina se gaseste un „catindat” mai vrednic, d-lui Pojoga i se prelungește interimatul. Dar nici asa nu e bine pentru exigentul domn Bratu. Cu Pojoga la concurs - e rau. Fara Pojoga la concurs - e si mai rau. Pai de unde sa fi luat ULBS un alt interimar, de la coltul strazii, dacă nici macar candidati n-a avut? Cu doctorat e rau de rau pentru domnul Bratu, ca director de editura. Trebuia, pasamite, sa se recruteze direttorele pe baza unui maraton de votca sau a unui concurs de limbo. Poate pe la al 15-lea articol pe acest non-subiect ne va lamuri si ultramoralul domn Bratu care ar trebui sa fie criteriile pentru un director de editura, ca vaz ca nicicum nu e bine.
Raspunde

Corbul

Acum 2 ani

Deci ești frustrat că presa scrie despre nereguli? Cool...
Raspunde

Tot eu

Acum 2 ani

Care „nereguli”, Albishor? Spune-mi tu macar o „regula” incalcata in organizarea concursului si te fac privighetoare :)

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus