Cel puţin 16 persoane, printre care ministrul de interne ucrainean şi doi copii, au murit miercuri în urma prăbuşirii unui elicopter, miercuri, în apropiere de Kiev, a anunţat poliţia ucraineană, informează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
''Pentru moment avem informaţii privind 16 morţi, printre care doi copii'', a indicat poliţia naţională ucraineană într-un comunicat.
Ministrul de interne ucrainean Denis Monastîrski (42 de ani), prim-adjunctul său Evgheni Ienin (42 de ani) şi un alt înalt demnitar care se aflau la bordul elicopterului şi-au pierdut de asemenea viaţa, a declarat şeful poliţiei ucrainene Ihor Klimenko.
Între altele, 22 de răniţi, printre care zece copii, au fost spitalizaţi, conform aceleiaşi surse.
Elicopterul s-a prăbuşit la Brovarî, un oraş cu circa 100.000 de locuitori aflat la est de Kiev.
''Erau copii şi angajaţi în grădiniţă la momentul producerii acestei tragedii. Toată lumea a fost evacuată. Există victime'', a scris guvernatorul regiunii Kiev, Oleksii Kuleba, pe aplicaţia Telegram.
Imaginile difuzate pe social media arată un incendiu de amploare la locul prăbuşirii aparatului de zbor. Deocamdată nu există informaţii privind cauza acestei tragedii.
Elicopterul aparţinea Serviciului ucrainean pentru situaţii de urgenţă, aflat în subordinea Ministerului de Interne, a explicat un purtător de cuvânt al forţelor aeriene ucrainene.
foto twimg.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ministrul de interne ucrainean , Denis Monastîrski , elicopter prabusit rosia , război ucraina
Vizualizari: 2617
Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Dragan Cristina
Acum 10 ore
Emil
Acum 10 ore
Hermannstädter
Acum 10 ore
Valentino Versace
Acum 10 ore
John