Sâmbătă,
02.12.2023
Cer Senin
Acum
16°C

Doi tineri au povestit la Sibiu cum au ajuns dependenți de droguri: Prima experiență la 13 ani, iar a doua a fost supradoză

Doi tineri au povestit la Sibiu cum au ajuns dependenți de droguri: Prima experiență la 13 ani, iar a doua a fost supradoză

Leo și Silviu, doi tineri care au fost ani de zile dependenți de droguri, dar care au reușit să se vindece de viciile lor și-au făcut publice poveștile în cadrul Conferinței Your Extraordinary Success without Drugs „Da vieții, fără droguri”, care a avut loc la Sibiu, la finalul săptămânii trecute. Poveștile celor doi arată că nu există, neapărat, un profil al consumatorului de droguri. Ambii provin din familii cu valori, familii în care părinții nu aveau vicii și cu toate acestea, băieții au căzut în plasa neagră a stupefiantelor.

Citește și: „O mamă din Sibiu cu fiica dependentă de droguri își strigă durerea și neputința: „Aș vrea să poată fi ajutați, nu numai sedați”

Au fost însoțiți la conferință de Mihaela Moldovan, de la Serviciul de Probațiune Sibiu care a spus că a stat ore în șir cu cei doi băieți pentru a le asculta poveștile în cele mai mici detalii. A urcat cu ei pe scenă și le-a fost recunoscătoare pentru că au avut curajul de a vorbi și de a povesti prin ce experiențe au trecut și ce i-a ajutat să le depășească.

Ambii băieți au o istorie de familie asemănătoare. Vin amândoi din centre urbane mari, unul crescând într-o zonă de periferie, iar altul într-o zonă mai apropiată de centru. Ambii provin din familii echilibrate, cu valori, cu preocupări sociale și nu vin din familii destrămate sau familii problemă. Ambii au frați și ambii sunt copiii mijlocii din familie, cu frate mai mare și frate mai mic, ceilalți frați nefiind consumatori.

Prima experiență a avut-o la 13 ani

Primul care vorbește este Teo. Băiatul povestește că prima experiență a avut-o undeva pe clasa a VI-a sau a VII-a. Își amintește că era cu băieți mult mai mari decât el, despre care, mai târziu, a aflat că erau consumatori regulați.

„Au rulat un joint și am început să fumăm din el. Fiind mai mari decât mine, cumva, încercau să mă protejeze și încercau să nu-mi dea așa mult, dar totuși a trecut rotația prin mâna mea de câteva ori, deci suficient de mare doza pentru vârsta pe care o aveam. În următoarele 15, poate 20 de minute ei erau super distrați, râdeau foarte mult din orice. Adu-mi un pahar de apă era cea mai bună glumă din lume. Râdeau cu lacrimi, iar eu mă uitam la ei și nu înțelegeam nimic. Eram super lucid, nu se transformase nimic în starea mea psihoactivă, pur și simplu mă uitam la ei și nu înțelegeam de ce râd atunci”, povestește Teo.

Prima lui experiență a fost neutră, nu a simțit efectul drogurilor și nu a fost ca și cum ar fi fost o experiență pe care și-ar mai fi dorit să o repete. După câțiva ani, în momentul în care a ajuns la liceu istoria se repetă, dar data asta cu un final dramatic. Teo povestește că la liceu s-a trezit dintr-o dată în alt mediu decât cel cu care era obișnuit acasă, unde nu i-a văzut niciodată pe părinții lui fumând sau consumând alcool.

A urmat o supradoză care l-a băgat în comă

Spune că la liceu erau alte valori, alte comportamente și acolo a început să fumeze tutun obișnuit.

Într-o zi se afla într-o stație de tramvai, după cursuri și își împărțea țigări cu colegii când un necunoscut le-a cerut o țigară. Au fost de acord să-i dea, dar contracost. Străinul le-a propus, însă, alt schimb. O țigară în schimbul unei altfel de țigări fumate cu el. Pentru că-și amintea că la prima experiență nu a fost nimic care să-l îngrijoreze a fost de acord, chiar dacă persoana care le-a oferit țigara era un străin despre care Teo nu-și mai amintește nimic.

„Am plecat de acolo, am făcut primii 10, 15 pași, după care am simțit că cineva mi-a tăiat genunchii la propriu. M-am trezit pe mijlocul trecerii de pietoni, într-un oraș foarte aglomerat, la o oră de vârf. Nu știu cum am ajuns să trec acea trecere de pietoni. Eu deja îmi pierdusem cumva, cunoștința.  Toată partea de sus a capului îmi înghețase, o simțeam foarte rece și m-am prăbușit. Prietenul meu cel mai bun era în aceeași stare. Eram amândoi întinși pe asfalt și lumea se aduna în jurul nostru”, povestește Teo. Cei doi băieți au ajuns la spital într-o stare forte gravă, în comă. Unul dintre ei a fost foarte aproape de moarte. Erau în clasa a IX-a.

Băiatul spune că, cel mai probabil, au fumat fără să știe etnobotanice în doză foarte mare. O supradoză care l-a trimis direct pe Secția ATI. Din fericire au depășit momentul, însă, chiar dacă și-au promis și el și prietenul lui cel mai bun că nu vor mai fuma nu s-au ținut de cuvânt și au fumat iar și iar, devenind dependenți cu tot cu vinovăția pe care o simțeau. Teo a fost fumător de Hașiș și Marijuana.

Silviu a încercat de toate, mai puțin Cocaină și Heroină

Silviu, cel de-al doilea băiat care a de decis să-și facă publică povestea, spune ca la el totul a plecat din copilărie. Înscris la o școală privată până în clasa a III-a și mutat apoi de părinți, fără prea multe explicații la o școală de stat, băiatul a simțit că nu se regăsește.

„Nu înțelegeam ce se întâmplă, nu puteam ține pasul cu ceilalți copii, cu materiile și atunci școala a devenit un fel de distrugător de viață pentru mine. Locul din care abia așteptam să plec și în care nu voiam să ajung.”

În acest context și pe fondul unei firi căreia îi plăcea să experimenteze, Silviu și-a găsit refugiul în altă parte.

„Eu iubeam viața și-mi plăcea să mă distrez fără să-mi cunosc neapărat limitele. Pe măsură ce creșteam muzica și anturajul îmi influențau felul de a privi lucrurile și lumea. Anturajul mi-a devenit ca o a două familie pentru că acolo mă simțeam înțeles, simțeam că sunt respectat și acceptat așa cum sunt. Toate aceste lucruri nu le simțeam și acasă, de la părinții mei.”

Cu o mamă preocupată de treburile casei și care mergea la serviciu și un tată pe care și l-ar fi dorit mult mai prezent în viața lui, Silviu a început să se refugieze din ce în ce mai mult în anturaj, acolo unde a și început să consume droguri.

Citește și: Comisar șef Mihai Ion: În toate cluburile din Sibiu, lângă parcuri, la petreceri private și concerte se consumă droguri. Canabisul și etnobotanicele, cele mai populare

„Cei din anturaj m-au învățat toate lucrurile. Să fumez, să mă droghez, să fac sex, cum să mă distrez. Educația sexuală acolo s-a întâmplat, în anturaj. Totul a început cu o primă țigară, cu un pahar de alcool”, povestește Silviu.

Dependența lui Silviu a durat mai mulți ani decât în cazul lui Teo. A început la 15 ani și a durat nouă ani. A consumat cam orice fel de drog, mai puțin cocaină și heroină. Distracțiile lui s-au mutat din cartier în centrul orașului, iar în jur de 18 ani a ajuns barman. Asta spune că a venit la pachet cu tot ce-și dorea la acel moment: alcool, droguri și femei.

„Am ajuns de am consumat tot felul de ecstasy-uri și LSD-uri și ciuperci și amfetamine și timbre și farmaceutice. În farmacii se găsesc foarte multe droguri dacă știi rețetarul. Pe listă era și heroina și cocaina numai că nu în țară, ci în afară, la petreceri care favorizau consumul. Pe harta noastră era să mergem și acolo. Alunecam pe spirala asta în jos până când ideea era să trăiești cât mai intens și nu mai conta că puteai să mori. Dacă mureai de ceva, atunci să fie de supradoză.”

L-a trezit un accident rutier grav

La 23 de ani Silviu a conștientizat hăul în care se afla în urma unui accident rutier grav. S-a urcat la volan drogat și fără carnet de conducere. Șase erau în mașină. A avut dublă fractură de femur și lovituri puternice la cap, iar una dintre fetele aflate în mașină și-a fracturat coastele. A fost momentul care l-a trezit l-a realitate și a ales să renunțe la dependența lui.

În urma experiențelor de viață cei doi băieți au învățat multe lecții însă pe cele mai prețioase le poartă mereu cu dânșii. Sunt diametral opuse, dar pe fiecare în parte i-a ajutat să-ți depășească slăbiciunile.

În cazul lui Teo dragostea familiei și sprijinul necondiționat l-au ajutat să-și depășească dependența și să lase consumul de droguri într-un trecut despre care nu vrea să-și amintească decât atunci când poate să-i ajute pe alții.

„A fost important să înțeleg faptul că părinții meu au fost pentru mine și nu împotriva mea. Să fiu conștient de faptul că mi-au fost alături chiar dacă ei știau toate lucrurile rele pe care le făceam. Nu s-a pus problema să mă judece sau să mă condamne și pentru asta nu am cum să nu le mulțumesc”, spune Teo.

După mulți ani în care nu a mai consumat niciun fel de drog Silviu spune că „regula fără relație duce la rebeliune, iar regula cu o relație duce la ascultare.” Face aici referire la felul în care părinții trebuie să se implice în viața copiilor lor. Mesajul lui este că „dacă părinții nu petrec timp cu ai lor copii atunci când sunt mici, nici copiii nu vor petrece timp cu ei atunci când vor crește.” El încă luptă să îmbunătățească relația cu părinții lui.

Conferința care a avut loc la Sibiu a reunit la Centrul Cultural „Ion Besoiu” peste 500 de persoane. A fost organizată de Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu și ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) și a avut drept scop abordarea mai multor aspecte ale consumului de droguri: de la criminalitate, la medicină, juridic, social, educațional și psihologic.

Ceea ce au povestit cei doi pe scena de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” poate fi urmărit AICI.

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Gheorghe ion

Acum 10 luni

"în jur de 18 ani a ajuns barman. Asta spune că a venit la pachet cu tot ce-și dorea la acel moment: alcool, droguri și femei." - nu stiam ca jobul de barman implica asemenea recompense "adiacente" :))
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus