În urma unei sesizări făcută la începutul acestei luni privind deșeurile aruncate pe Valea Oltului, o parte din autoritățile responsabile au dat dovadă de promptitudine, deplasându-se în teren, cercetând cele semnalate și luând măsurile necesare.
Totul a pornit după ce în primele zile ale anului reporterul Turnul Sfatului a realizat un reportaj pe Valea Oltului pentru a testa rapiditatea și confortul noului Mers al Trenurilor, în comparație cu o deplasare cu mașina. Întregul articol poate fi citit aici.
Pe parcursul călătoriei a ieșit în evidență cantitatea foarte mare de deșeuri aruncată pe marginea drumului, în special în zonele unde Drumul Național 7 se învecinează cu șinele de cale ferată. Iată mai jos câteva exemple:
Apogeul a fost atins în localitatea Câineni, unde exact pe marginea Oltului erau depozitate mari cantități de deșeuri, în special gunoi de grajd, resturi din gospodării, dar și obiecte de mobilier. Având în vedere apropierea foarte mare a deșeurilor de apa râului Olt, cel mai probabil deșeurile au fost intenționat aruncate acolo, cu scopul de a fi spălate în aval la primăvară, când debitul Oltului crește.
La câteva zeci de metri distanță, înspre versant, era vizibilă o nouă zonă folosită ca groapă de gunoi în aer liber. De data acesta erau vizibile multe resturi menajare.
Încă din tren am trimis o sesizare către Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Vâlcea, semnalând situația observată în teren.
Câteva zile mai târziu o echipă de comisari de mediu s-a deplasat la fața locului confirmând observațiile sesizate. În plus, comisarii de mediu au fost însoțiți de reprezentanți ai primăriei, fiind dispusă igienizarea totală a zonei.
Redăm mai jos concluziile controlului desfășurat de Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu Vâlcea:
”În urma controlului efectuat, împreună cu reprezentanți din cadrul UAT Câineni, am constatat abandonări de deșeuri (menajere, gunoi de grajd, deșeuri din construcții, PET-uri, plastic) pe malul stâng al Oltului, satul Câinenii Mici, comuna Câineni, zona Valea lui Mihai, județul Vâlcea.
Din documentele prezentate de UAT Câineni a reieșit că în data de 10, 12 și 13 ianuarie 2023 s-au efectuat activități de curățenie în satul Câinenii Mici, punctul Valea lui Mihai, conform procesului verbal. În urma igienizării s-au colectat circa 20 de saci de deșeuri menajere și reciclabile (plastic, doze de aluminiu, sticlă). Probabil că au fost abandonate și în zilele următoare deșeuri în zona respectivă.
Totodată au fost identificate deșeuri abandonate, de diferite categorii și pe malul drept al râului Olt, sat Câinenii Mari.
În urma controlului efectuat au fost impuse măsuri primăriei pentru salubrizarea zonelor unde au fost identificate deșeuri abandonate”, au transmis oficialii Gărzii de Mediu Vâlcea.
În loc de concluzie
E ușor să întorci capul când vezi o problemă sau să te plângi că nu se schimbă nimic în țară. E mai greu să faci ceva. O simplă sesizare, fie că este la Garda de Mediu, Poliția Locală, Garda Forestieră sau Poliția Rutieră, valorează mult mai mult decât o postare pe rețelele sociale pentru că are urmări în viața reală. Diferența este că trebuie să-ți asumi, cu nume, prenume și date personale de identificare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 7211
Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Ron
Acum 8 ore
Mariana Deacu
Acum 8 ore
BittDanman
Acum 8 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 8 ore
Gheo Poplaceanul