Asociația Pro Infrastructură solicită Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR) să includă elemente de protecție la toate structurile ca cerință standard, în urma accidentului petrecut duminică seara, pe tronsonul 1 al autostrăzii Sibiu – Pitești.
Un bărbat a căzut de la peste 20 de metri înălțime, după ce, în încercarea de a se feri de un autoturism, a încercat să treacă dincolo de parapete. În acel loc nu era montat un grilaj, astfel că a căzut de pe pod.
Turnul Sfatului a relatat că lipsa grilajului a produs moartea bărbatului, iar surse din domeniul transporturilor rutiere susțin că aici este vorba de o eroare de proiectare.
”Cerem responsabililor din Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să includă aceste elemente de protecție la toate structurile drept cerință STANDARD OBLIGATORIE în proiectare și execuție și să ia toate măsurile de avertizare necesare așa încât șoferii să realizeze că dincolo de parapet nu vor călca pe sol, chiar dacă dincolo se vede o bandă de circulație!”, susține Asociația Pro Infrastructură pe pagina de Facebook.
Asociația insistă că acest grilaj este cu atât mai important cu cât ”în alte țări se recomandă părăsirea autovehiculului și adăpostirea în spatele parapetului pentru a evita riscul de a fi loviți de cei care vin (cu viteză) din spate”.
”Al doilea mort prin cădere în gol de pe pod! CNAIR, deșteptarea! Duminică seara, pe Autostrada A1 Sibiu-Boița, un șofer oprit pe un viaduct din cauza unui accident în lanț întâmplat noaptea a sărit peste parapet ca să evite a fi lovit, neștiind că dedesubt este un hău.
Este al doilea accident de acest tip după cel de pe Autostrada A3 Turda-Gilău din 2018. În condițiile în care numărul de victime pe autostradă este foarte mic, este prea mult să avem două decese cauzate doar de o simplă proiectare deficitară!
Soluția salvatoare este simplă și este implementată DEJA de CNAIR la UNELE poduri. Exemplu în fotografia 3 pe Autostrada A3 lângă Târgu Mureș: un grilaj ("grătar") care împiedică astfel de căderi instalat între sensuri”, transmite Asociația Pro Infrastructură pe pagina de Facebook.
Sursa foto: Facebook / Asociația Pro Infrastructură
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: mort autostrada , grilaj , standard , a cazut , autostrada Sibiu pitesti , boita , siguranță , Sibiu , accident sibiu
Vizualizari: 1807
Ultimele comentarii
Acum 13 ore
Emil
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
X-ulescu
Acum 13 ore
Gogu
Acum 13 ore
Kokos