Turiştii care vizitează, duminică, cel mai mare muzeu în aer liber din România, cel din pădurea Dumbrava Sibiului, sunt aşteptaţi cu schiurile şi săniile, însă nu se vor putea plimba cu sania trasă de caii muzeului, din cauză că pe alei nu este încă un strat de zăpadă suficient de mare şi îngheţat, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cosmin Călinescu.
"Aşteptăm pentru săptămâna viitoare, în funcţie de condiţiile meteorologice, ca să meargă sania trasă de cai. Avem derdeluş pentru sănii şi pe alei, turiştii se pot da cu schiurile. Ca să dăm drumul la sania trasă de cai, trebuie să fie aleile foarte îngheţate, să ţină vremea cum e acum, la zero grade", a explicat Cosmin Călinescu.
Reprezentanții instituției au publicat pe pagina de facebook imagini decorul alb din cu oameni pe schiuri:
„ Ani de-a rândul ne-am întrebat unde sunt zăpezile de altădată ...Ei bine, iată-le! Au ajuns la noi "troienind cărările", într-o mantie infinită pe ulița (d)albă... La Muzeul ASTRA avem derdeluș numa' bun pentru săniuș și "bulgăreli". Haideți să mergem! Pe schiuri, pe ulița satului românesc! Da, se poate!
Vă recomandăm, totuși, să fiți atenți la zăpada proaspăt așternută pe crengile copacilor din Dumbrava minunată și apăi... Pââârttttiiiiiieeeeeee!!!!!!!!”
Încă de săptămâna trecută, numeroşi turişti preferă să vină cu sania, unii chiar şi cu schiurile în Muzeul în aer liber, cunoscut ca muzeul ASTRA, pentru a se bucura de zăpadă în voie.
La staţia meteo din municipiul Sibiu, stratul de zăpadă măsura duminică dimineaţa 15 centimetri, însă în muzeul aflat la marginea municipiului, la ieşirea spre Răşinari, zăpada este mai groasă.
foto Ciprian Ștefan/Muzeul Astra
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: sanie muzeu astra Sibiu , pe schiuri in muzeul astra , foto , Muzeul Astra , iarna sibiu , Muzeu Astra
Vizualizari: 1694
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Verzii?
Acum 6 ore
Un român
Acum 6 ore
Xman
Acum 6 ore
Q
Acum 6 ore
Till Eulenspiegel