În Muzeul în aer liber din Sibiu vor fi amenajate două zone dedicate arhitecturii perioadelor interbelice și comunismului. Directorului CNM Astra, Ciprian Ștefan, afirmă că aceste perioade sunt parte a istoriei noastre și merită să fie cunoscute de public prin prezentarea gospodăriilor din perioadele respective.
În cadrul prezentări bilanțului pentru anul 2022, Ciprian Ștefan a vorbit despre decizia instituției pe care o conduce de a nu mai pune accept pe politica de achiziții de obiecte de patrimoniu. „Politica unui muzeu încă, din păcate, în România, se centrează mult pe achiziții, de creștere a colecțiilor. Noi am lăsat-o mai moale. De ce? E greu să întreții ditamai muzeul. Estul Europei, începând cu anii 50-60, dezvoltă muzee în aer liber mari, grandioase. Așa era politica URSS - să fie cele mai, însă pe termen lungă este o rețetă falimentară”, a explicat directorul Muzeului Astra.
Acesta a amintit despre furtuna din anul 2020 care a adus mai multe pagube caselor monument de pe teritoriul muzeului, subliniind că până în prezent nu a primit finanțarea necesară din partea statului pentru recondiționarea construcțiilor. „Nici în momentul de față nu am primit de la CNI, din motive birocratice, o sumă mare de bani, pentru că în 2020 muzeul a fost atins de un cod portocaliu urât de furtuni și peste 14 învelitori au avut de suferit. Ați văzut că am luat niște soluții pe care am putut să le luăm și am acoperit cu prelate câteva învelitori de paie, ca să nu mai plouă în monument, să apară cumva o ciupercă sau să se distrugă pe veci monumentul respectiv. Dacă și entitatea care trebuie să-ți asigure fondurile necesare pe regimul de urgență întârzie să facă asta și deja de 2 ani nu am putut să intervenim pe partea de patrimoniu, e destul de crud. Nu putem noi interveni din veniturile proprii – ar fi dublă finanțare. Dosarul e pe circuit”, a spus Ștefan.
Mai mult decât atât, acesta s-a referit la materialele de restaurare, în speță paiele, ca fiind una din problemele cu care se confruntă muzeele în aer liber. „Paiele le găsim foarte greu și noi suntem cred că singura insituție din Europa care achiziționăm paie care încă sunt cultivate și recoltate în tehnica veche din Munții Apuseni. Contribuim astfel la păstrarea unui peisaj cultural în zona Apuseni: arăturile de culme, în terase, cultivarea cerealelor în munții Apuseni încă se face într-un mod tradițional datorită nouă, Muzeului Astra. Avem un dublu rol. Nu mai vorbesc de șindrilă, de alte materiale, pe care suntem obligați să le folosim în muzeu”.
„Avem destul de multe donații din perioada interbelică”
Chiar și așa, Ciprian Ștefan a vorbit despre intențiile administrației muzeului Astra de a dezvolta instituția prin organizarea unor noi zone care să reprezinte arhitectura țărănească din perioade nereprezentate până acum. „Anul trecut am primit un monument donație. E vorba de o primărie din Frâncești, Vâlcea. După o analiză a Consiliului științific de anul acesta, vrem să dezvoltăm perioada interbelică și a comunismului în muzeu, care nu sunt prezentate - avem câteva gospodării punctual, în muzeu, din interbelic, dar nu am făcut o datare demnă, cronologică, să știm exact că [o casă] e din anii 20 sau nu. În schimb, avem destul de multe donații din perioada interbelică și dorim s-o expunem în muzeu, pentru că îți prezintă evolutiv arhitectura vernaculară, modul de trai, meșteșugul, ocupația sau chiar serviciile apărute în perioada interbelică.
Perioada comunistă, din anii 47 încolo, la fel, va fi ilustrată în muzeu, pentru că face parte din istoria noastră. Și comunismul – că mie nu-mi prea place ce a făcut – a schimbat peisajul rural. Aproape în totalitate în multe zone. Au rămas ca așezări autentice doar cele din zona montană. E parte din istoria noastră, trebuie să o comunicăm mai departe. Noi o știm, am trăit-o, dar cei care vin după noi trebuie să vadă perioada respectivă și s-o cunoască”, a argumentat directorul CNM Astra.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeul Astra , Ciprian Ştefan
Vizualizari: 1288
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
John Doe
Acum 1 oră
Sparrow (again)
Acum 1 oră
Dragos
Acum 1 oră
Ganz
Acum 1 oră
Caranici