Joi,
10.10.2024
Cer Senin
Acum
15°C

APIA Sibiu: Agricultura ecologică și ecoschemele pentru zootehnie vor aduce cele mai multe beneficii în următorii 5 ani fermierilor sibieni

APIA Sibiu: Agricultura ecologică și ecoschemele pentru zootehnie vor aduce cele mai multe beneficii în următorii 5 ani fermierilor sibieni

Agricultura ecologică și ecoschemele pentru zootehnie pot aduce cele mai multe beneficii pentru fermierii sibieni în următorii 5 ani. Directorul executiv APIA Sibiu crede că relația dintre fermieri și primării trebuie îmbunătățită pentru o implementare mai bună a Planului Național Strategic în agricultură în următorii 5 ani.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a organizat în perioada 8-9 februarie 2023, la Sibiu, conferința „Lecții învățate în implementarea măsurilor delegate de către AFIR - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale către APIA - Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură din PNDR 2014 – 2020”. La eveniment au participat atât funcționari APIA și AFIR, cât și fermieri care au beneficiat de fonduri de dezvoltare rurală din PNDR 2014-2020. Totodată, la întâlnirea de la Sibiu a participat și ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Potrivit unui comunicat al APIA, conferința a avut ca scop o mai bună cunoaștere a dificultăților întâmpinate de fermieri în accesarea măsurilor delegate de AFIR către APIA în perioada de programare 2014-2020, lecțiile învățate, punctele forte și punctele care ar putea fi îmbunătățite în relația dintre fermieri și administrație în noua perioadă de programare. 

De asemenea, conferința a vizat promovarea oportunităților de finanțare prin intermediul intervențiilor care vor putea fi accesate prin noul Plan Național Strategic (PNS) al României și intensificarea gradului de vizibilitate și conștientizare în rândul fermierilor cu privire la modul de accesare a acestora, prin diseminarea informațiilor relevante.

Liviu Ștefan, directorul executiv al APIA Sibiu, a explicat pentru Turnul Sfatului că întâlnirea a însemnat o primă discuție legată de noul PNS și ce urmează să se întâmple de la 1 martie, când va intra în vigoare, cu referire la noile subvenții. „Discuțiile cele mai aprofundate le vom avea după data de 20 februarie, după ce au loc ultimele modificări centrale și se clarifică anumite lucruri. Încă nu sunt sută la sută stabilite subvențiile pentru fermieri și am zis că mai bine așteptăm o săptămână și când e totul clar, să anunțăm și în presă”, a precizat Liviu Ștefan.

L-am întrebat în contextul evenimentului pe directorul APIA Sibiu care sunt cele mai mari dificultăți ale fermierilor din județ, dar și lecțiile învățate din exercițiul bugetar european 2014-2020. Acesta a menționat respectarea cerințelor din ghidurile de finanțare, pe care și le asumă. „Sunt o grămadă de cerințe, în funcție de schema pe care o solicită, de ajutorul pe care îl solicită. Inclusiv lucrurile acestea le-am discutat ca să știm ce să punem în ghiduri, ca să nu cerem aberații (...) Totodată, e nevoie de îmbunătățirea colaborării între fermieri și UAT-uri. Să avem sprijin și din partea lor. Noi nu suntem aici să le facem rău, ci să-i informăm să știe clar ce solicită. Nu ne interesează să-i sancționăm, ci să accesăm bani. Și dacă fermierul e informat, să știe ce să respecte și să rămână cu banii”, a explicat directorul APIA Sibiu.

Despre relația fermieri – administrație, Liviu Ștefan ne-a spus că dialogul cu primăriile este important. „Fermierii au nevoie de adeverințe. Dacă solicită subvenție pe suprafață, au nevoie de adeverință cu suprafața pe care o dețin. Și apoi lucrurile nu sunt clare nici din punctul de vedere al cadastrării - cadastrul lucrează într-un fel, fermierii lucrează altfel și de acolo pornesc multe neînțelegeri”.

Potrivit directorului APIA Sibiu, după ce PNS va intra în vigoare, fermierii vor putea aplica pentru sumele disponibile în următorii 5 ani. PNS are un buget total de 15,8 miliarde de euro.

„Cele mai populare linii de finanțare pentru fermierii sibieni cred că vor fi agricultura ecologică și noua ecoschemă pe zootehnie”, ne-a mai spus Liviu Ștefan.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 1208

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus