Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
14°C

PSD Sibiu: Unii cu viziunea, alții cu asumarea. Studiu de caz: cum se împăunează liberalii cu munca PSD

PSD Sibiu: Unii cu viziunea, alții cu asumarea. Studiu de caz: cum se împăunează liberalii cu munca PSD

Am observat că, tot mai des, reprezentanți ai PNL Sibiu se laudă cu măsurile Partidului Social Democrat impuse, în urma negocierilor, în coaliția de guvernare.

A apărut informația că tichetele pentru energie au ajuns, ieri, la Sibiu și că liberalii susțin financiar aproape 37.000 de sibieni.

Liberalii își asumă, în mod nedrept, aceste măsuri pentru simplul motiv că premier este Nicolae Ciucă. Sibienii știu, însă, că aceste decizii au fost luate în coaliție la propunerea PSD, nicidecum a liberalilor, care nu au nici în doctrină, nici în obicei, să ajute persoanele aflate în nevoie.

Să nu uităm că nu ar fi fost nevoie de ajutoarele de încălzire dacă prețurile la energie ar fi rămas plafonate, așa cum s-a întâmplat în timpul fostei guvernări PSD. Am fost criticați atunci, iar liderii PNL ne-au reproșat că luăm măsuri greșite, că piața trebuie lăsată liberă, cu alte cuvinte la mâna speculanților.

Imediat ce au ajuns la guvernare, liberalii și useriștii au abrogat actul normativ dat de PSD și au liberalizat piața de energie. Deși am atras atenția că este o măsură criminală pentru consumatorii casnici și pentru firmele din România, liderii PNL, inclusiv cei din Sibiu, au dat asigurări cetățenilor, ieșind chiar în conferințe de presă pe acest subiect, că prețurile nu vor crește. Bineînțeles că realitatea a fost cu totul alta. Prețurile au crescut într-un ritm insuportabil pentru români, în special pentru cei cu venituri mici. A fost nevoie ca PSD să vină la guvernare pentru a proteja cetățenii de valul de scumpiri.

Referitor la majorarea pensiillor, cred că nimeni nu are niciun dubiu, oricâte neadevăruri ar mai inventa cei de la PNL, că aceasta este una dintre realizările Partidului Social Democrat.

În tentativele liberalilor sibieni de a-și aroga merite pe care nu le au, cel mai elocvent exemplu este autostrada Sibiu – Boița, care a fost începută de PSD (în timpul guvernării social-democrate, s-au realizat toate studiile și proiectele necesare, s-au obținut toate autorizațiile, s-a obținut finanțarea europeană, a fost semnat contractul de atribuire prin licitație publică pentru realizarea autostrăzii). Lucrările au început în 2019, tot în guvernarea PSD. După toate aceste etape parcurse de noi, periodic, lideri ai PNL au venit pe șantier lăudându-se că realizarea autostrăzii Sibiu – Boița este meritul lor, deși toate documentele și faptele îi contraziceau.

Nu avem așteptări prea mari de la niciun partid să ne recunoască meritele, dar știm că sibienii realizează acum că au fost mințiți de coaliția de dreapta și că singura șansă de a trăi decent în România este o guvernare PSD.

Partidul Social Democrat este un partid care are oameni profesioniști și care a știut întotdeauna să ia măsuri în folosul angajaților, al pensionarilor, al copiilor, al oamenilor aflați în nevoie și să găsească soluții și pentru susținerea investitorilor, în special a celor români.

Organizația Județeană PSD Sibiu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

2 comentarii

Fghghf

Acum 1 an

aveti dreptate doar intr-un singur lucru: Sibienii au realizat ca atat PNL cat si PSD sunt aceasi mizerie cu alta culoare niste lepre ale societatii mincinosi si pusi numai pe capatuiala si jegmanirea banului public. Dispareti nesimtitilor ce sunteti din Sibiu si din tara ca putem trai mai bine fara voi. Cine ii va vota pe astia isi merita soarta si viata grea...
Raspunde

Vivi Dragan

Acum 1 an

Oare copilul neterminat Trif inca nu a aflat ca psd rosu si cel galben sunt impreuna la guvernare ?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus