Sâmbătă,
12.10.2024
Innorat
Acum
15°C

Cresc tarifele de închiriere în piețele din Sibiu. Comercianți: Vom scumpi produsele sau nu vom mai veni deloc

Cresc tarifele de închiriere în piețele din Sibiu. Comercianți: Vom scumpi produsele sau nu vom mai veni deloc

Decizia de scumpire a Piețe Sibiu SA, de la 1 martie, a chiriilor pentru spațiile de vânzare pentru comercianții din piețele din Sibiu este primită cu nemulțumire de comercianții din piața Cibin. Deși piața este plină cu verdețuri și legume de sezon, vânzări nu sunt, iar scumpirile anunțate îi fac pe unii comercianți să se gândească inclusiv să nu-și mai comercializeze produsele, iar pe alții să le scumpească. 

Pe data de 2 februarie societatea Piețe Sibiu SA a solicitat Primăriei Sibiu printr-o notă de fundamentare modificarea tarifelor practicate începând cu data de 1 martie „urmare a creșterii inflației și evoluției generale a prețurilor”. Patru zile a durat ca primarul Astrid Fodor să pregătească proiectul de hotărâre și să-l publice pe site-ul primăriei pentru consultări publice. În raportul de specialitate, întocmit de Direcția economică, se menționează că ajustarea tarifelor este justificată „în condițiile în care s-a constat necesitatea diferențierii tarifelor percepute pentru salubritate în funcție de obiectul de activitate al chiriașilor/utilizatorii piețelor”. Proiectul de hotărâre a fost aprobat astăzi, 23 februarie, în ședința de Consiliul Local. 

 

„Nu scumpesc produsele pentru că nu am cui să vând”

Marți dimineața, în jur de ora 11, în Piața Cibin erau doar câțiva cumpărători printre tarabe. Deși piața a prins culori de primăvară, vânzările merg la fel de greu, spun comercianții. Lidia, comerciantă din Piața Cibin vinde o legătură de ceapă cu doi lei, trei legături cu cinci lei, iar ridichile sunt 5 lei legătura. Usturoiul verde este doi lei, la fel ca pătrunjelul, iar salata este patru lei. Despre scumpirea chiriei spațiilor de vânzare, comercianta spune că nu va scumpi produsele, pentru că, vânzare oricum nu este.

„Nu le-am scumpit față de anul trecut. Ce părere să am? Peste tot s-au scumpit prețurile. La ora actuală plătim 40 de lei masa și 18 lei cântarul. Vedem ce va fi atunci, nu scumpesc produsele pentru că nu am cui să vând. Uitați-vă câți cumpărători sunt acum, sunt 5-6 cumpărători în piață”, spune Lidia.

„S-au scumpit toate peste tot, dar ale noastre nu s-au scumpit de ani de zile”

Mamaia Maria împlinește 81 de ani anul acesta și vinde de peste 55 de ani în Piața Cibin. Marți, până la ora 11, făcuse vânzare de 15 lei.

Citește și: Mamaie Maria, una dintre cele mai vechi producătoare din Piața Cibin: Mai muncesc doar ca să-mi țin nepoatele în facultate

„Dacă scumpesc mesele, cred că nu mai venim. S-au scumpit toate peste tot, dar ale noastre nu s-au scumpit de ani de zile. Dacă îi ceri omului doi lei pe legătura de ceapă, omul nu o ia, zice că e scumpă. Noi de ani de zile nu le-am scumpit, e același preț. Nu mai merită, motorina e scumpă, gazda s-a scumpit de la 15 la 20 de lei pe noapte. E foarte greu”, a spus comercianta pentru Turnul Sfatului.

„Măcar să scoatem banii pe zi ca să ne plătim masa”

Anița vine în fiecare zi din Rășinari pentru a-și vinde produsele lactate. Costul pentru deplasarea până la Sibiu, plus costul pentru chiria meselor și a cântarului, o fac pe aceasta să afirme că odată cu scumpirea chiriei, va scumpi inevitabil și produsele pe care le vinde sibienilor.

„Dacă se scumpește, scumpim și produsele, și acum plătim foarte mult. Plătim 86 de lei pe zi și cântarul 15 lei. Vânzarea merge prost, am auzit de scumpiri de la 1 martie. Intrăm și în post, o să meargă mult mai prost. Măcar să scoatem banii pe zi ca să ne plătim masa. În medie, să zic așa, facem în jur de 300-350 de lei pe zi, dar cum vine și postul va fi greu”, a explicat comercianta.

Ultima dată când tarifele din piață au fost modificate a fost după ședința Consiliului local din 27 ianuarie 2022. Noile tarife propuse le puteți găsi aici: Noi scumpiri pentru comercianții din piețele din Sibiu: tarifele pot crește cu până la 789 de lei pentru închirierea spațiilor de vânzare

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

5 comentarii

Bubi Seven

Acum 1 an

La standardele inalte ale tovarasului sef de piete ,ar trebui dublate tarifele! Piata Obor este o bijuterie arhitecturala ,nu cred ca egzista un maidan mai frumos ca Oborul , iar de pietele din oras ce sa mai zic, nemtii si englezii sint invidiosi pe noi ca avem asa ceva ! Ma refer la cei care au trait acum 100 de ani !!
Raspunde

Sdfgdfsg

Acum 1 an

daca i-ar elimina pe revanzatori atunci s-ar rezolva ceva dar asa o sa plece tot producatorii care muncesc cu adevarat...
Raspunde

Vasilikis

Acum 1 an

Piața Cibin la fel ca și celelalte piețe agroalimentare nu asigura minim de condiții atât vanzatorilor cât și cumpărătorilor. Ptr conducerea administrativa a orașului niciodată piețele nu au fost o prioritate. Directorul Piețe SA cetățeanul Birt este o nulitate manageriala care este menținut în funcție de ani de zile fără sa aibă absolut nici o performanta
Raspunde

Adina

Acum 1 an

Se lucreaza constant la distrugerea Romaniei. Aceste scumpiri la chiria tarabelor e un atac indreptat spre producatorii locali. In viziunea guvernului si a primariilor, producatorii locali sunt niste paduchi care trebuie eliminati. Somn usor, Romania! Dormi linistita, sa nu cumva sa te trezesti. Viseaza linistita mai departe ca esti o democratie si stat suveran.
Raspunde

Bebe

Acum 1 an

apropo mai marii sefi ai primariei ati vizitat alte piete din tara sa vedeti cum arata rm. vilcea bucurest ploiest cimpna suceava ati resit performana sa o faceti cea mai urita din tara sa va intoarceti in evul mediu cum ziceau niste straini vinzato ri aamariti murdari , in loc sa consultati in primul rin cumparatorii [lipsa spatiilor de paracare ,gratuite ca la moluri]si vinzatorii sa aibaspatii de cazare precum si spatii de depozitare frigorifice a legumelor ,precum , ei ar trebui consultati primiii , apoi arhitectii.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus