Marţi,
14.05.2024
Partial Noros
Acum
14°C

Mamaie Maria, una dintre cele mai vechi producătoare din Piața Cibin: Mai muncesc doar ca să-mi țin nepoatele în facultate

Mamaie Maria, una dintre cele mai vechi producătoare din Piața Cibin: Mai muncesc doar ca să-mi țin nepoatele în facultate

Are 80 de ani, iar 55 și i-a petrecut vânzând în Piața Cibin. Maria Duța sau Mamaia Maria, cum îi spun cei care trec prin Piața Cibin, este unul dintre cei mai vechi producători care-și aduce legumele în piața din Orașul de Jos.

Mamaia Maria este dintr-un sat de lângă Slatina, mai exact din comuna Strejești, satul Colibași. Am zărit-o, la primele ore ale dimineții, printre mesele pline cu legume ale producătorilor și comercianților din Piața Cibin. Mergea încet spre taraba ei, unde sunt așezate, pe lângă legume, câteva cartonașe din hârtie pe care scrie prețul fiecărui produs. Mamaie are în ochi o căldură aparte, iar blândețea vocii ei îți luminează ziua.

„Ce să-ți zic mamaie, vând în piață de când aveam 25 de ani, dar nu stăteam ca acum cu mese închiriate, veneam, vindeam și plecam. Acum, de la revoluție, pe fiecare zi stau aici cu masă închiriată”.

„Noi asta am făcut toată viața”

Toate schimbările din piață s-au petrecut sub ochii Mariei. Povestește despre o piață care nu avea mese de închiriat, care nu era acoperită și în care rămânea pentru a dormi nopțile lângă marfa pe care o aducea. „Când am venit în piața asta erau mese de lemn cu colțuri rotunde, nu era acoperită piața și era neasfaltat, erau numai pietroaie. Când ploua, stăteam lângă masă și ne ploua și pe noi. Atunci nu era acoperit”.

Mamaia Maria este ajutată de fiul și de nora ei. Cât timp ea vinde legumele în Piața Cibin, cei doi stau acasă și le îngrijesc. „Noi asta am făcut toată viața, ne-am ocupat cu toate, după sezon. Începem cu ceapa verde, spanac, salată, ridichi, terminăm cu acestea, punem castraveți, punem roșii, vinete, le punem în cele cinci solarii pe care le avem”.

Nepoatele sunt mândria ei

Când o întrebi de ce mai vine în Piață la anii pe care îi are, Mamaie amintește de cele două nepoate pe care le are. Se mândrește cu ele pentru că învață bine și pentru că au urmat amândouă facultăți.

„Nepoatele sunt mari, cea mare a făcut acum și masterul la Cluj, iar cea mică este în anul doi de facultate, la București. Nora și cu băiatul mă ajută, ei au grijă de tot ce facem, iar eu stau aici și vând. Dacă nu aș sta aici, nepoatele mele poate nu ar fi făcut facultăți, pentru ele mai muncesc. Am zis să stau pentru fete, să le ajut, au învățat foarte bine, ele sunt mândria mea”, mai povestește Maria.

„Dacă mă ajută Dumnezeu și la anul sunt pe picioare, vin și la anul”

În Sibiu, Mamaia Maria locuiește la o gazdă căreia îi plătește 15 lei pe seară. Spune că este recunoscătoare pentru că are putere și poate veni în continuare în piață. „Dacă sunt pe picioare, eu zic că sunt sănătoasă. Anul ăsta sigur că sunt aici până la final. Dacă mă ajută Dumnezeu și la anul sunt pe picioare, vin și la anul, dacă nu, nu se știe”.

Deși oamenii o cunosc și îi apreciază calitatea produselor, mamaie spune că nu se mai vinde cum se vindea pe vremuri. Oamenii vin și cumpără, dar în cantități mult mai mici.

„În două cuvinte, ce luăm pe mere, dăm pe pere, cam așa funcționează. În sezonul acesta vinetele nu se prea caută, dar eu cred că de la 15 august oamenii încep să mai pună la conserve pentru iarnă. Chiar dacă vine omul și îți ia o vânătă, ce vânzare să faci cu o vânătă sau două”.

Și-ar dori să vândă mai mult

Chiar dacă legumele sunt crescute în solarii performante cu sisteme de udare, mamaie spune că întotdeauna trebuie să ai grija lor. „Lângă solarii trebuie să stai mereu, vine un vânt, rupe folia, e căldură mare, trebuie să-i dai aer, să-i deschizi ușile, trebuie să stai lângă el sau dacă vezi că vine ploaia, te duci închizi ușile”.

La cei 80 de ani ai săi, Mamaia Maria spune că dorința pe care o are este să vândă mai mult și munca să-i fie apreciată.

„Ce să-ți spun, mamaie? Mi-ar plăcea cel mai mult să am vânzare. Marfa ține și ea o zi, două, trei, de la a treia zi se mai strică, le aruncăm, ce să facem? Ce se mai poate, dăm la preț redus, dacă nu, tomberonul uite-l, e lângă noi”, încheie Maria.

Citește și: Tanti Nuța, producătoarea care vinde în Piața Cibin de 30 de ani: „Să știu că-i dau omului un lucru bun, făcut din mâinile mele, asta mă bucură cel mai mult”

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

6 comentarii

Sparrow

Acum 1 an

Kaufland si Carefour vând mult mai mult, Mai ieftin si mai slab calitativ, fac profituri uriase iar banii finanteazā progeniturile boardului executiv. Asadar, nimic ne-la-locul lui.
Raspunde

No Name

Acum 1 an

Din pacate aceasta activitate va disparea, Franta a lansat a doua faza de testare a cbdc-ului asa ca inca o teorie "a conspiratiei" devine adevarata. Bucurati-va de astfel de oameni cat mai puteti, odata cu ei se va duce ..... totul!
Raspunde

Sparrow, Jack Sparrow

Acum 1 an

Esti fatalist. Nu se terminā nimic. Totul va merge bine -mersi mai departe.
Raspunde

@Sparrow. Jack Sparrow

Acum 1 an

Nu fi asa optimist! Toate lucrurile considerate conspiratii s-au adeverit. Azi-maine luam masca din cui! Bond. James Bond
Raspunde

No Name

Acum 1 an

@Sparrow se vede ca incepi sa lucrezi inca de pe acum la note bune pentru sistemul de credite! Dar ce te faci cand si cu imaginea imaculata nu ai de la cine sa mai cumperi produse pentru ca fermierii vor fi obligati ca in Olanda sa respecte norme si reguli noi si li se vor pune eticheta rosie pe sistemul de credite daca protesteaza sau pun la indoiala deciziile celor de la putere, fiind in imposibilitate sa mai plateasca pentru cele necesare afacerilor lor! O sa vedem ce "mamaie" mai gasesti tu in piata sa-i poti cumpara rosile cu 5 lei cdbc! Cand te vei intreba unde iti sunt libertatile, va fi prea tarziu!
Raspunde

Dani

Acum 1 an

Ia lăsați,o mai moale cu tanti maria si Vasilica care lucrează pt copii lor di nepoate în facultate. De câți ani ziceau ca vin la piață nepoatele au cam terminat școala. De interlopii din spatele lor și a intermediarilor nimic ...nimic
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus