După ce am publicat fotoreportajul din Chișinău, „singura capitală cu care era să se înfrățească Sibiul”, unul dintre consilierii locali a atras atenția că cele două orașe nu s-au mai înfrățit în luna iulie a anului trecut, așa cum a scris aproape toată presa locală (aici, aici, aici și aici) și cea din Chișinău (aici și aici).
Primăria Sibiu a anunțat, în iulie 2022, că a purtat „o corespondență consistentă” cu reprezentanții Primăriei din Chișinău, în vederea cooperării dintre cele două orașe și că „doamna Astrid Fodor și domnul Ion Ceban și-au exprimat în scris dorința și intenția ca cele două municipii să se înfrățească”. Pe data de 22 iulie 2022, în ajunul ședinței Consiliului local, pe site-ul Primăriei a fost postată lista proiectelor de hotărâri ce urmează să fie supuse votului. Printre ele, un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Acordului de cooperare între cele două municipii, Sibiu și Chișinău.
Știrile despre acordul de înfrățire au rămas publice pe internet, iar Primăria Sibiu a decis înaintea ședinței Consiliului local să retragă proiectul fără a anunța acest lucru.
Pe site-ul Primăriei nu există nicio informație cu privire la retragerea acordului de înfrățire cu Chișinăul: nici la rubrica „Procese verbale”, unde a fost publicat Procesul-verbal încheiat pe 28.07.2022 cu ocazia ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Sibiu și nici ședințele în format video mai vechi nu pot fi consultate. Mai mult, lipsește numele proiectului chiar și de pe pagina cu lista proiectelor supuse aprobării de la categoria „Anunțuri”.
Primăria Sibiu: Nu s-au parcurs toți pașii procedurali
În acest sens, pentru a lămuri misterul retragerii acordului de înfrățire cu mun. Chișinău, am solicitat Primăriei Sibiu să ne răspundă la următoarele întrebări:
- de ce lipsesc aceste informații de la pagina Anunțuri și Procese verbale, atâta timp cât în ajunul ședinței un proiect privind înfrățirea figura public pe site?
- la inițiativa cui a fost retras proiectul de pe ordinea de zi și când a decis acest lucru?
- care au fost motivele retragerii proiectului privind înfrățirea cu mun. Chișinău?
- planifică Primăria Sibiu să reintroducă acordul de înfrățire cu Chișinăul pentru aprobare în Consiliul local, adică planifică Sibiul să finalizeze procedura de înfrățire cu Chișinăul? Dacă da - când? Dacă nu - de ce?
- Apartenența politică a primarului din Chișinău a constituit un motiv de retragere a proiectului din Consiliul local?
La scurt timp, am primit următorul răspuns:
„Cu privire la intenția înfrățirii Municipiului Sibiu cu Municipiul Chișinău din Republica Moldova: Dat fiind faptul că nu s-au parcurs toți pașii procedurali necesari aprobării înfrățirii, proiectul de hotărâre nu a mai fost supus nici dezbaterii Comisiei de Specialitate, nici spre aprobare în ședința de de plen, nemaifiind inclus pe ordinea de zi actualizată, aprobată de Consiliul Local la începutul ședinței din data de 28 iulie 2022. Din acest motiv, proiectul nu a fost consemnat în procesul-verbal al ședinței Consiliului Local din data de 28.07.2022, neîndeplinindu-se cerințele înscrise la prevederile art. 136 alin.8 lit.c din Codul Administrativ.
Pe măsură ce se îndeplinesc formele procedurale, Primăria Sibiu va iniția un nou proiect de hotărâre a Consiliului Local pe care îl va supune aprobării acestui for.
Subliniem că, în cazul înfrățirilor, se are în vedere colaborarea în domeniul cultural, educativ, sportiv și de tineret, precum și în domeniul specific activității administrației publice în vederea dezvoltării orașului și nu se are în vedere elementul politic”.
Chișinău: Mingea e în terenul Sibiului
Între timp, am solicitat și administrației din Chișinău un punct de vedere cu privire la acet subiect.
Reprezentanții Primăriei municipiului Chișinău ne-au transmis că „în contextul intenției de a semna un acord de înfrățire dintre Chișinău și Sibiu, lansată în 2022 de ambele părți, are pregătit tot pachetul de acte necesare, fiind doar în așteptarea aprobării proiectului de hotărâre de către Consiliul Municipal Sibiu. Ulterior, documentul, care are drept scop consolidarea relației de prietenie și a colaborării în domeniile administrației locale, cultural, social etc., va fi supus votului și în Consiliul Municipal Chișinău”.
Avizul MAE
Am întrebat repetat reprezentanții Primăriei Sibiu care sunt „toți pașii procedurali necesari” care trebuie parcurși pentru a aproba acordul de înfrățire. Cu alte cuvinte, ce s-a realizat și ce nu s-a realizat pentru a aproba în final acordul? Și dacă, până la urmă, Sibiul va duce la bun sfârșit acest proces. Ni s-a răspuns sec: „Pașii procedurali sunt cei din legislația specifică”.
Presupunem că „legislația specifică” se referă la Legea administrației publice locale nr.215/2001, care, la articolul 15, prevede că „Unităţile administrativ-teritoriale, prin primari, respectiv preşedinţii consiliilor judeţene, transmit Ministerului Afacerilor Externe, spre avizare conformă, proiectele de înţelegeri de cooperare pe care acestea intenţionează să le încheie cu unităţile administrativ-teritoriale din alte ţări, înainte de supunerea lor spre adoptare de către consiliile locale sau judeţene, după caz”.
Având în vedere răspunsurile primite de la municipalitatea sibiană, nu putem ști dacă acest aviz a fost primit sau dacă, ajungând la MAE, documentul a fost respins pe motive politice.
Precizăm că primarul Chișinăului, Ion Ceban, a făcut parte până nu demult din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, iar la sfârșitul anului trecut a fost ales președinte al partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN), o nouă formațiune politică peste Prut. Unele surse din cadrul Primăriei Chișinău ne-au spus că MAE nu ar fi eliberat avizul necesar Primăriei Sibiu, motivând cu existența „războiului din Ucraina”, dar că, totodată, administrațiile locale din România ar fi primit indicații să nu mai inițieze acorduri de colaborare cu primăriile conduse de reprezentanți ai partidelor proruse. Aceste informații nu au putut fi însă verificate de Turnul Sfatului.
Amintim că primarul Chișinăului, Ion Ceban, a vizitat Sibiul în septembrie 2021, unde a participat la Adunarea generală a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova. Atunci a avut și o întâlnire cu primarul Sibiului, Astrid Fodor, după care a afirmat că „am discutat despre proiectele care pot fi realizate împreună și care pot apropia orașele noastre, inclusiv prin semnarea unui acord de colaborare”. La rândul ei, Astrid Fodor a transmis următorul mesaj după acea întâlnire: „Este întodeauna o bucurie să avem oaspeți din Republica Moldova, mai ales când tema întâlnirii este înfrățirea orașelor Sibiu și Chișinău”.
Foto principală: Primăria mun. Sibiu
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 1562
Ultimele comentarii
Acum 14 ore
Mihai
Acum 15 ore
Aaa
Acum 15 ore
Till Eulenspiegel
Acum 16 ore
Titus
Acum 16 ore
Sibian