Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Sibiu – Chișinău. Fotoreportaj din singura capitală cu care era să se înfrățească Sibiul

Sibiu – Chișinău. Fotoreportaj din singura capitală cu care era să se înfrățească Sibiul

Chișinăul se află la o distanță de 9 ore de mers cu mașina de Sibiu. Chișinăul este prima capitală cu care Sibiul a avut intenția să se înfrățească*. Deoarece textul acordului prevedea și schimburi între locuitorii celor două orașe, am făcut noi o vizită în capitala Republicii Moldova pentru a oferi cititorilor Turnul Sfatului mai multe fotografii, dar și informații utile pentru un city-break.

(* - În textul inițial a fost scris că Sibiul a adoptat acordul de înfrățire cu Chișinăul în vara anului trecut. Consilierul local Raul Apostoiu a atras atenția că în ședința din iulie 2022 proiectul a fost retras de pe ordinea de zi a CL. Astfel că putem spune că Sibiul s-a înfrățit cu Chișinăul, în sensul în care autoritățile din Sibiu au ajuns totuși la o înțelegere cu colegii lor moldoveni asupra unui acord de înfrățire, fără însă a-l vota)

Așadar, pentru a ajunge din Sibiu în Chișinău aveți nevoie să vă programați cel puțin o zi pentru drum (sau o noapte, în funcție de cum preferați să călătoriți). Dacă mergeți cu mașina, pe la vama Leușeni-Albița, drumul va dura aproximativ 9 ore. Cel mai bun traseu este acesta. Dacă optați pentru călătoria cu autocarul, atunci acesta ajunge la destinație în aproximativ 11 ore și circulă de obicei pe ruta Timișoara-Chișinău: din Sibiu pornește la ora 20:15 din gara Transmixt și ajunge la Gara de Nord în Chișinău la ora 07:00. Cursele sunt zilnice, iar prețul pentru o călătorie este de 140 RON.

Spre deosebire de municipiul Sibiu, municipiul Chișinău este mult mai mare:

Suprafața – 571 km2 (care include cele 5 sectoare ale orașului Chișinău și 18 suburbii - 6 orașe și 12 comune)

Populația – aproximativ 780.000 (deși, neoficial, ar fi vorba de aproximativ un milion de persoane). Spre comparație, sectorul Botanica din Chișinău are o populație mai mare decât cea a municipiului Sibiu - peste 170.000 de locuitori.

Oricum, pentru un city-break în Chișinău, cel mai probabil toată atenția va fi îndreptată către centrul orașului sau maxim către zone noi sau populare din celelalte cartiere: Râșcani, Ciocana, Botanica sau Buiucani.

Aleea Clasicilor Literaturii Române din Grădina Publică Ştefan cel Mare şi Sfânt

În ultimii ani, Chișinăul se dezvoltă cel mai mult pe verticală - au apărut multe clădiri de birouri înalte, segmentul de ansambluri rezidențiale pare să nu aibă limite, fiecare spațiu liber fiind ocupat sau țintit de dezvoltatorii imobiliari locali. 

Chiar și așa, la Chișinău încă se simte amprenta sovietică, puternic impregnată în aspectul vizual al orașului. Totuși, capitala Republicii Moldova învață să devină europeană, să atragă turiști, să devină modernă. Tocmai de aceea, merită să-i fie acordată o șansă pentru un sfârșit de săptămână, indiferent de anotimp.

Trecere subterană, de la intersecția Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt cu strada Ismail - una dintre principalele intersecții ale orașului

În ultimii ani, cel puțin în centrul orașului, a dispărut foarte multă reclamă stradală, clădirile centrale au devenit mai libere, iar spațiul bulevardului central pare astfel mai larg; au fost amenajate parcuri și scuaruri, dar și alei pietonale. Spre deosebire de Sibiu însă, deși poți întâlni și câteva piste de biciclete, Chișinăul e încă rămas mult în urma orașului de pe Cibin la acest capitol.

Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, principala arteră a orașului Chișinău. În ultimii ani a fost introdusă o bandă dedicată transportului public

Trotuarul de pe Bulevardul Moscova, sectorul Râșcani

Bulevardul Moscova - clădiri și restaurante

Bulevardul Mircea cel Bătrân, cartierul Ciocana: aleea pietonală, reabilitată în ultimii ani, pe care a fost amenajată, o pistă de biciclete, locuri de joacă pentru copii

În ultimii 2 ani Chișinăul a intrat într-o amplă campanie de reabilitare a trotuarelor din centrul istoric și ale celor mai aglomerate artere din sectoarele orașului.

Aleea pietonală de pe Bulevardul Grigore Vieru, cartierul Râșcani, amenajată cu motive tradiționale, aleea reprezentând imaginea unui covor FOTO: Nina Antosiac

Apropo de „centrul istoric”, Chișinăul este probabil unul din puținele orașe în care această noțiune este foarte vag vizibilă în realitate: partea veche a orașului a fost mutilată în ultimii 20 de ani fie de intervenții în imobile, fie prin demolări de clădiri vechi, ce figurau ca monumente istorice, fie prin lipsa unui plan adevărat pentru conservarea acestuia. Astfel că e foarte dificil să înțelegi care e partea istorică a orașului.

Una dintre cele mai populare cafenele din Chișinău, aflată pe strada pietonală Eugen Doga. Aici actualul președinte moldovean, Maia Sandu, l-a invitat pe președintele francez Emmanuel Macron, la o cafea

Scuarul „Mihai Eminescu”

Masă de șah, în scuarul Eminescu

Monumentul lui Mihai Eminescu și sculptura ce o reprezintă pe Veronica Micle, în scuarul Eminescu

Intrarea pe strada pietonală Eugen Doga, prima stradă pietonală inaugurată la Chișinău în anul 2014 (lungime de 250 m)

Compoziție sculpturală din bronz, instalată pe strada pietonală în anul 2017, de ziua orașului, care reprezintă doi îndrăgostiți: un băiat și o fată. Deși a stârnit numeroase critici în momentul inaugurării, aceasta este apreciată de trecătări, fiind vizibile „urmele” lăsate de cei care își fac fotografii cu cei doi îndrăgostiți.

Spre deosebire de sculpturile din Sibiu, care stau de obicei pe un soclu, cele de la Chișinău se află „cu picioarele pe pământ”.

Pe aceeași stradă pietonală, în 2021, au fost amenajate 21 de locuri de comerț al obiectelor de artizanat și suvenirelor.

„Aleea artei”, amenajată cu ajutorul financiar al Agenției Turcești de Cooperare și Coordonare

Un alt capitol la care Sibiul ia fața Chișinăului este amenajarea malurilor râului care străbate orașul - Cibinul. Proiectul se află în fază avansată la Sibiu și va continua în acest an, astfel încât pe tot parcursul râului locuitorii orașului să aibă zone de promenadă, de plimbare cu bicicleta sau pur și simplu de odihnă. De cealaltă parte, Chișinăul este străbătut de râul Bâc, dar care, după obținerea independenței Republicii Moldova în 1991, nu a constituit o prioritate pentru administrația locală.

În schimb, Chișinăul are mai multe lacuri, care în perioadele calde ale anului atrag chișinăuienii. Cel mai popular este Lacul „Valea Morilor”, în jurul căruia au fost amenajate alei, dar și „Scara Cascadelor”:

„Scara Cascadelor”. FOTO: Nina Antosiac

Lacul Valea Morilor este una dintre cele mai populare zone din Chișinău pentru petrecerea timpului liber. Este și o zonă pe care stau cu ochii dezvoltatorii imobiliari FOTO: Alexandru Chiriac 

În Chișinău parcările sunt gratuite, deși în ultimul timp se discută ca locurile din centrul orașului să fie cu plată. Zilele trecute a fost inaugurată o primă parcare supraetajată, iar prețul unui loc este de 50 de lei moldovenești pentru o oră, adică aproape 10 RON.

În schimb, la Chișinău se mănâncă bine și gustos, iar iubitorii de ceaiuri le pot găsi aproape în orice local. Spre deosebire de Sibiu, unde cel mai des primești un plic cu praf cu apă fierbinte, foarte rar găsești un ceai bun. Iată câteva exemple:

Totodată, în Chișinău sunt mai multe magazine specializate în produse de pește, în care găsești o mulțime de feluri de pește: de la proaspăt și înghețat, până la afumat, sărat (cunoscutele seliodka) și în conserve. Sunt o delectare pentru papilele gustative, mai ales după ce vii din mijlocul Ardealului, unde în afară de păstrăv nu prea ai opțiuni.

Prețuri din Chișinău

Supă/ciorbă/zeamă – găsești de diferite feluri, de la supe-creme (de ciuperci, de roșii, de dovleac, de spanac sau de pui), până la supă mexicană: 55-75 lei (13-18 RON).

Pizza – de la 95 lei (23 RON) pentru Margherita până la 115 lei (28 RON) pentru celelalte tipuri.

Un mic dejun, în funcție de consistență, pornește de la 70 de lei (17 RON) și depășește 110 lei (27 RON) dacă are somon, spre exemplu; în timp ce o omletă pornește de la 65 de lei (16 RON), prețul crescând odată cu „topping-ul” ales.

Plăcintele la una dintre cele mai cunoscute rețele specializate în astfel de bucate, „La Plăcinte”, costă de la 65-75 de lei (16-18 RON).

Burgerii încep de la 80 de lei (19 RON) și pot depăși 100 de lei (24 RON) în funcție de localul în care este comandat.

O călătorie cu troleibuzul prin oraș costă 6 lei (1,5 RON).

Troleibuz asamblat la Chișinău de Regia Transport Electric (RTEC)

Cazare: Prețurile pornesc de la 200-300 RON pe noapte pentru o cameră dublă în hoteluri de 3 stele și ajung la 450 RON la cele cu 4 stele. Pentru o experiență inedită în sensul înnoptării într-o cameră cu iz sovietic, se poate opta pentru cunoscutul Hotel Chișinău, unde prețul pentru o cameră dublă pornește de a 55 de euro pe noapte. Un pic mai ieftin e la Hotelul Cosmos: de la 49 de euro pe noapte pentru o cameră dublă standard sau 65 de euro pentru un apartament cu două camere, cu tot cu mic dejun.

Arcul de Triumf - monument de arhitectură de însemnătate națională, parte a Ansamblului Catedrala Nașterii Domnului. În interiorul arcului se află un clopot gigant cu greutatea de 6,4 tone, care a fost turnat din metalul tunurilor turcești capturate în război.

Clădirea Guvernului Republicii Moldova

Sala cu Orgă, renovată cu suportul financiar al guvernului României, care a aloca un milion de euro în acest sens.

Orașele cu care s-a înfrățit Chișinăul

Primăria municipiului Chișinău

Circul din Chișinău, care de mai mult de 10 ani nu este funcțional

Teatrul Național „Mihai Eminescu”

Centru comercial

Poșta Moldovei

FOTO principală: Alexandru Chiriac

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 3961

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

7 comentarii

Nustiu

Acum 1 an

Da, sunteti niste jurnalisti superbi. mersi pentru poze si ca informatile esentiale despre mancarea INTERNATZIONALA, probabil de prost gust ca in Sibiu, pe care o gasesti in Chisinau! Keep up the good work.
Raspunde

Emil

Acum 1 an

Aspect ingrijit. Constructiile noi -1945-1991- par usor ,,balsoi'' specific productiei rusesti din perioada comunista.
Raspunde

Io

Acum 1 an

Deci nu s-a votat . Foarte bine, nu ne lipsesc operațiunile de contrabandă si nici alte fapte pe care nu le pot controla lucrătorii poliției care sunt, din motive nejustificate, tot mai puțini. Ne ajung devierile altora, veniți aici și ”deveniți”sibieni...
Raspunde

JD Lassabyk

Acum 1 an

Sugerez autorului articolului să ceară la primărie explicații despre retragerea de pe ordinea de zi a votării actului de înfrățire cu Chișinău.
Raspunde

Sdfsb

Acum 1 an

Bald and bankrupt este un videoblogger specializat pe fosta URSS . Cand a vizitat Chisinaul a spus ca este cel mai murdar si urat oras din cele pe care le-a vizitat in fosta URSS . SI nu sunt putine.
Raspunde

Berbenciuc

Acum 2 luni

Am stat 4 zile în Chișinău cu treabă. Este sub orice critică. Sărăcie la tot pasul, ce frații noștri, toți vorbesc rusă prin definiție. Laudă mai mult Rusia, se complac în sărăcia lor. Afară că se mănâncă bine, și nu e ieftin, nu e nimic interesant. Pe mine m-a dezgustat tot în Moldova de peste Prut. Drumuri nereparate de la căderea URSS, atitudine de "Românii frații noștri, Rușii părinții noștri". Ei vor uniunea cu România ca să ne predea rușilor.
Raspunde

D.M.

Acum 2 luni

Am vazut doar cateva statui in poze: Vieru, Eminescu, Veronica M. , A. I Cuza si-mi pare ca Chisinaul e mai pro Romania decat e Sibiul.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus