Consilierii locali din Șelimbăr au votat în unanimitate în cadrul ședinței de astăzi extinderea la 4 benzi a străzii Doamna Stanca, în urma unei inițiative a consilierilor USR.
”Proiectul de lărgire a străzii Doamna Stanca a fost adus în fața consilierilor locali din Șelimbăr pentru a treia oară. Fiind respins în trecut și considerat neimportant, de această dată implicarea comunității a făcut diferența.
Am strâns peste 300 de semnături de la locuitorii din zonă și probabil acest lucru a dat de gândit autorităților locale” a declarat inițiatorul proiectului, consilierul USR Daniel Vidrighin.
USR Șelimbăr precizează că strada va avea 4 benzi, cu pistă de biciclete și trotuare, însă următorul pas depinde foarte mult de Primăria Șelimbăr, ”iar etapele importante care trebuie realizate imediat sunt un Plan Urbanistic Zonal și începutul exproprierii pentru anumite părți din teren, apoi aprobarea investiției în sine”.
”Dacă lucrurile se întâmplă într-un ritm susținut și există cu adevărat interes pentru realizarea proiectului, ar trebui ca anul viitor să înceapă lucrările propriu zise de lărgire.
Proiectul de lărgire a străzii Doamna Stanca este un exemplu concret de cum implicarea comunității poate face diferența într-un proces decizional important pentru dezvoltarea orașului. Acesta va fi un proiect benefic pentru întreaga comunitate din Șelimbăr dar și din județul Sibiu”, anunță USR într-un comunica de presă.
Primarul Marius Grecu susține că ideea extinderii străzii exista și în viitorul PUG, aflat în dezbatere publică, și subliniază că liberalii vor susține orice proiect care este util pentru comunitate.
”Vom face un PUZ pentru întreaga stradă, până la limita cu Cisnădie, pentru că vrem să găsim cele mai bune soluții pentru această zonă, pentru viitor. Proiectul era prins în PUG, aflat în dezbatere publică, vom încerca să urgentăm. Eu locuiesc pe această stradă, cunosc probleme, exproprierile se vor face în condițiile legii și se va identifica varianta oprimă pentru viitor. Toate proiectele bune le vom susține, indiferent de inițiator.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 4164


Ultimele comentarii
Acum 42 minute
Un sibian
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Emil
Acum 1 oră
Virginia
Acum 1 oră
Emil