Cum se îmbrăcau sibienii în secolul XVIII: Consilierii și funcționarii puteau purta orice, iar slujnicii erau obligați să aibă costume din stofă albastră. Nouă clase sociale diferențiate prin îmbrăcăminte

În perioada 2 martie și 22 mai Muzeul Județean Olt găzduiește expoziția „Sobrietate și stil în moda transilvăneană a secolelor XVIII-XIX”, curatoriată de dr. Raluca Maria Frîncu, dr. Raluca Maria Teodorescu de la Muzeul Național Brukenthal. Expoziţia include 77 de piese din colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal: Muzeul de Istorie Casa Altemberger şi Galeria de Artă Românească, având la bază un concept integrator şi interdisciplinar. Alături de tablouri de epocă, prin veşminte, podoabe şi accesorii din aceeaşi perioadă, cei interesaţi vor avea acces la o lume în care luxul şi eleganţa erau un mod de a trăi.  

Potrivit celor două curatoare ale expoziției, pentru a stăvili luxul şi opulenţa aduse de suflul nou al modei vieneze, în anul 1752, Magistratul oraşului Sibiu a emis “Regulamentul ţinutei şi poliţiei”, care reglementa modul în care populaţia oraşului avea voie să se îmbrace în funcţie de clasa socială din care provenea. Cu acest prilej locuitorii Sibiului erau diferenţiaţi în nouă clase sociale. În regulament erau precizate pentru fiecare clasă în parte articolele vestimentare şi accesoriile care se cuveneau a fi purtate şi materialele din care acestea puteau fi confecţionate. Pentru că erau foarte greu de respectat prevederile acestui regulament, opt ani mai târziu, în anul 1760, a fost emis unul nou, mult mai sintetic şi moderat. Moda vremii dovedeşte însă că toate încercările municipalităţii de a opri cheltuielile exagerate ale populaţiei pe obiecte de lux şi de a diferenţia statutul social prin vestimentaţie s-au dovedit a fi zadarnice.

„Ace de voal, paftale şi cingători din aur şi argint bătute cu pietre preţioase, costume şi accesorii vestimentare, toate sunt semne ale dezvoltării economice pe care o atinseseră locuitorii din Transilvania în secolele trecute. Preluând şi adaptând elemente din vestimentația occidentală, s-a creat o lume bazată pe sobrietate și stil. Acestea sunt motivele demersului nostru de a aduce în faţa vizitatorilor unele din cele mai spectaculoase elemente de vestimentaţie şi podoabă din lumea patriciatului săsesc din secolele XVII-XIX”, arată dr. Raluca Maria Frîncu și dr. Raluca Maria Teodorescu.

Dezbaterile despre o nouă reglementare a ţinutei au fost reluate la Viena în anul 1766, când breslaşii au încercat să promoveze textilele locale, dar împărăteasa Maria Theresia a interzis acest gen de dispoziții, ceea ce a determinat încheierea epocii recomandărilor stricte în privinţa garderobei.

Cetăţenii sibieni nu au rezistat tentaţiei de a etala o bunăstare de care în realitate nu beneficiau. Conform însemnărilor lui Michael von Brukenthal într-un document datat în 1781, sărăcirea populaţiei locale se datora şi unor cheltuieli exagerate pe îmbrăcăminte şi accesorii: Dependenţa dintre situaţia socială şi cea materială a cetăţeanului a fost nesemnificativă în trecut prin folosirea produselor autohtone pentru confecţionarea îmbrăcămintei, în zilele noastre, tendinţa spre lux ce creşte cu fiecare zi, nu poate fi satisfăcută de produsele interne.

„Regulamentul ținutei și al poliției din anul 1752” – 9 clase sociale diferențiate de îmbrăcăminte 

Turnul Sfatului a cerut mai multe detalii cu privire la ce presupunea regulamentul din anul 1752.

Din prima clăsă socială, făceau parte consilierii guberniali, înalţii funcţionari şi şi nu erau supuşi nici unei reguli, le era permis sa se îmbrace după bunul plac.

A doua clasă socială era compusă din juzii de scaun, primarii saşi, notarul şi senatorii. Bărbaților le era interzisă purtarea hainelor cusute cu flori de aur sau argint şi căptuşite cu blană de samur. Pentru femei erau interzise hainele cu fir de aur şi de argint, fustele de catifea, căptuşeala din blană de samur și dantele olandeze.

Cea de a treia clasă îi includea pe oratorul oraşului, medicul, pârcălabul, vice-notarul, secretarii consulari, patricienii judecători și căpitanii. Acestora le era interzis să poarte hainele bărbăteşti „cu căptuşeala de lup sau râs sau cu garnitura din această piele”. Pentru soţii erau interzise bonetele tari şi prea împodobite, fustele de mătase cusute cu flori de mătase şi dantelele.

Restul patricienilor, care aveau funcţii publice, precum şi oamenii de litere, persoanele cu studii academice făceau parte din cea de a patra clasă socială. Din această categorie mai făceau parte şi bărbaţii de frunte din localităţi, ai căror părinţi din ambele sexe avuseseră cândva servicii publice onorifice. Era interzis ca bărbaţii să poarte şerpare bătute cu ţinte de argint. Femeile nu puteau umbla cu panglici foarte bogate, ace de cap,  coliere, panglici de gât, diamante, pietre preţioase sau brăţări.

Din cea de a cincea clasă socială făceau parte breslaşii, şi alţi fruntaşi ai comunităţii. Ceea ce era interzis în clasele de mai sus se păstra şi la aceasta, dar cu mici adăugiri. Îmbrăcămintea bărbătească admisă consta din: pălăria de samur, haine din postavuri de culori închise cu butoni cusuţi cu puţin argint, butoni suflaţi în argint sau aur şi în zilele de sărbătoare garnisite cu cozi şi lăbuţe de vulpe. Îmbrăcămintea femeilor era compusă din scufiţa şi broboada de mătase, panglici modeste, nu prea late, de cel mult 5 coţi lungime, ace de cap din argint cu perle sau alte pietre prețioase. În jurul gâtului şi la mâini nu se purta nimic, iar pe piept cel mult o copcă de argint. Cordoanele erau brodate din mătase cu fir de argint. Cojoacele erau de culoare albastră sau maro, căptuşite cu blană de iepure, cu aplicații din dantele sau ciucuri de mătase. Vara se purtau mănuşi şi nu era îngăduit să se arate pulpele la biserică sau pe străzile oraşelor.

Cea de a şasea clasă socială îi cuprindea pe comercianţii veniţi din afară, fiii de consilieri şi de preoţi, membrii celor mai de seamă bresle, artiştii, fiii de preoţi şi cei ce se trăgeau din neam nobil. Bărbaţii purtau pălării sau căciuli din blană de samur, podoabe,  nasturii hainelor puteau fi căptuşiţi cu mătase sau îmbrăcaţi în argint aurit. Din garderoba femeilor făceau parte scufia şi broboadele, panglicile din mătase. Acele de păr trebuiau să fie din argint şi cu aplice de mărgele. Gâtul, mâinile şi pieptul erau împodobite ca la clasa de mai sus. Mantalele, cojoacele şi mânecile se identificau cu cele purtate de persoanele încadrate în straturile sociale precedente. Căptuşeala admisă era din blană.

Bărbaţilor din cea de a şaptea categorie le era permis să poarte pălării din blană de jder sau de dihor,  haine din postav cu nasturi albi, de argint sau auriţi. Cordoanele ce puteau fi utilizate erau confecţionate din aţă.  Femeile aveau scufiţă şi voal din mătase albă sau galbenă. Panglicile erau realizate din mătase netedă sau înflorată. Acele de păr confecţionate din argint cu perle erau purtate cu mare mândrie. Cojoacele erau executate din blană de iepure sau veveriţă. Iarna se întrebuinţau mănuşile din piele căptuşite sau împletite din lână. Laibărul era tivit cu o catifea simplă, galbenă sau cenuşie, cu franjuri. Cordoanele pentru zilele de sărbătoare erau lucrate din aţă sau argint.

În cea de a opta clasă socială erau cuprinşi cetăţenii veniţi de la sate, alături de funcţionarii care nu aveau origini orăşeneşti. Pălăriile bărbăteşti erau simple, stofa folosită avea culoarea verde sau albastră. Materia primă folosită la executarea hainelor era lâna sau aţa împletită cu mătase. Din mătase erau lucrate şi scufiile femeilor. Acele de păr erau confecţionate din argint şi încrustate cu perle false; blana şi pieptarul din stofă de bună calitate; şnururile din mătase; franjuri verzi de mătase; căptuşeala din piele; cordoanele din aţă sau argint; bluza şi vesta din lână, bumbac sau stofă braşoveană; papucii negrii din piele de capră, compuneau frumuseţea costumului popular.

Servanţii şi slujnicele, dorobanţii, zilierii, cioclii, portarii, săpătorii de fântâni, birjarii, scuturătorii, ucenicii veniţi de la sate, torcătorii intrau în cea de a noua categorie socială. Stofa costumelor era albastră, obişnuită. Căptuşeala era pentru toată lumea din piele de miel albă sau neagră. Şnururile, nasturii şi butonii se făceau din cânepă sau din bumbac. Cizmele erau întotdeauna din piele neagră de capră, sau de vită, cu şnururi de bumbac. Scufiţele femeilor erau lucrate din bumbac alb. Acele de păr trebuiau să fie mai mult de argint, împodobite cu perle de argint sau de sticlă. Panglicile aveau ca dimensiuni: lăţime 2, 3 degete şi lungime: 3 coţi. Blănile şi pieptarul erau executate din stofă simplă şi căptuşeala din piele de miel cu bordură de blană de vulpe sau jder. Cordoanele, în zilele lucrătoare, aveau să fie din aţă albastră sau cânepă, iar în zilele de duminică şi sărbători mari se folosea un cordon negru ornat cu alamă. Cojoacele erau produse din piele de miel cu aplicaţii de piele de mânz. Bluzele şi laibărele se asemănau cu cele de la clasa precedentă. Papucii erau din piele de capră sau de bovine cu ornamentaţie de sârmă.

Despre expoziția de la Muzeul Județean Olt

Expoziția „Sobrietate și stil, în moda transilvăneană a secolelor 18-19” a fost vernisată la Muzeul Județean Olt din Slatina. Expoziţia include 77 de piese din colecţiile Muzeului Naţional Brukenthal: Muzeul de Istorie Casa Altemberger şi Galeria de Artă Românească, având la bază un concept integrator şi interdisciplinar. Alături de tablouri de epocă, prin veşminte, podoabe şi accesorii din aceeaşi perioadă, cei interesaţi vor avea acces la o lume în care luxul şi eleganţa erau un mod de a trăi.

Sursă foto: Muzeul Național Brukenthal

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube