Luni,
27.10.2025
Innorat
Acum
8°C

S-a deschis KFC-ul de pe Autostrada Sibiu – Orăștie. Investiție de până în 400 de mii de euro

S-a deschis KFC-ul de pe Autostrada Sibiu – Orăștie. Investiție de până în 400 de mii de euro

Odată cu inaugurarea stațiilor Rompetrol de pe Autostrada A1, din zona localităților Pecica și Orăștie s-au deschis și restaurantele KFC, anunțate anul trecut.

KFC Drive Thru Pecica și KFC Orăștie sunt două dintre cele trei restaurante pe care compania le va opera în incinta unor benzinării Rompetrol, situate pe Autostrada A1. Valoarea investiției în noul format de restaurant se situează între 350.000 euro și 400.000 euro, în funcție de complexitatea serviciilor oferite.

„Deschiderea restaurantelor KFC DT Pecica și KFC Orăștie marchează începutul unei colaborări mai ample, prin care extindem prezența brandului în contexte de consum neașteptate, dar cu potențial ridicat, aducând valoare adăugată atât clienților noștri, cât și celor care, în călătoriile lor, trec pragul benzinăriilor Rompetrol unde suntem prezenți”, a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.

KFC DT Pecica este un restaurant de tip Drive-Thru (DT) și se află localizat pe autostrada A1 la km. 558+380, fiind primul restaurant KFC amplasat distinct în cadrul unei benzinării.

KFC Orăștie se află la km 340+500, de asemenea în cadrul unei stații Rompetrol de pe autostrada A1. Noile unități au fiecare suprafața de peste 160 metri pătrați, beneficiază de câte 24 de locuri la mese în interior, iar KFC DT Pecica are inclusă linie de drive pentru plasarea comenzilor direct din confortul mașinii.

Cele două restaurante sunt construite conform celor mai recente standarde internaționale KFC în ceea ce privește designul, digitalizarea și facilitățile oferite. Ambele sunt echipate cu kioskuri de comandă, meniuri digitale, panouri digitale care afișează ordinea comenzilor și progresul lor și vor fi deschise zilnic în intervalul orar 09:00 – 23:00.

KFC a intrat pe piața din România în 1997, odată cu deschiderea primului restaurant din București. Brandul a continuat să se dezvolte pe parcursul celor 25 de ani de activitate, iar în acest moment rețeaua numără 95 de unități în 37 de orașe, atât de tip Drive-Thru, cât și stradale și food court, fiind cel mai mare lanț din România ca număr de locații.

Sursa foto: Economedia

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Luminita

Acum 2 ani

400 de mii de euro ??? Bai ce restaurante de lux va permiteti in Romania...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus