Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
7°C

”Telemeaua de Sibiu, cel mai apreciat produs prezent la Doha, la AgriteQ 2023”. Sibiul e reprezentat de telemea la expoziția de agricultură din Qatar

”Telemeaua de Sibiu, cel mai  apreciat produs prezent la Doha, la AgriteQ 2023”. Sibiul e reprezentat de telemea la expoziția de agricultură din Qatar

Telemeaua de Sibiu reprezintă cu succes Sibiul la cea de a 10-a ediție a expoziției de agricultură, irigații, piscicultură, mediu, echipamente agricole moderne și tehnologie AGRITEQ 2023, care se desfășoară în perioada 15 – 19 martie 2023 la Doha (Qatar), anunță Ionuț Diaconeasa, consilier în cadrul Direcţiei Generale pentru Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din MADR.

”Telemeaua de Sibiu, este cel mai  apreciat produs prezent la Doha, la AgriteQ 2023, dintre toate produsele românești. Arabii au apreciat în primul rând gustul, care este într-adevar unic și diferit față de produse similare”, spune Ionuț Diaconeasa.

La evenimentul organizat de către Ministerul Municipalității și Mediului din Statul Qatar, România participă în format de „pavilion național”, cu un număr de 7 operatori economici, anunță Ministerul Agriculturii.

”Participarea la acest eveniment reprezintă o oportunitate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale de a promova politicile și strategiile proprii domeniului de activitate, precum și un beneficiu pentru operatorii economici din sectorul agroalimentar românesc de a face cunoscută și vizibilă oferta de produse, de a explora și exploata piața din Statul Qatar, precum și de a crea conexiuni cu mediul de afaceri din acest stat”, precizează ministerul pe pagina de Facebook.

Succesul telemelei de Sibiu e recunoscut și de Nicolae Cioranu, președintele Asociației Crescătorilor de ovine ”Păstorul Crișana” Arad, prezent la eveniment.

”Am adus produse din carne, 3 sortimente de la pastramă de oaie la cârnați de oaie și salam de berbecuț. Iar din lapte am adus Telemeaua maturată de Sibiu care este deja recunoscută ca brand în Europa”, a spus Nicolae Cioranu.

”Foarte mulți reprezentanți din HORECA din Qatar și de asemenea importatori de produse din carne de oaie vor să vină în perioada imediat următoare în Romania, pentru a vizita ferme cu pofil zoothenic pentru specia ovine”, a completat Ionuț Diaconeasa.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

Locuitorul

Acum 1 an

Pai trebuiau sa găsească unde sa o vândă ,la arabi ca noi nu ne permitem .Ce sa facem și noi cumpărăm din Elveția ca e mai ieftina .
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus