Duminică,
27.04.2025
Innorat
Acum
10°C

O tânără avocată a lăsat Bucureștiul pentru a profesa în Sibiu. Este printre puținii stagiari admiși în Barou în ultimul an

O tânără avocată a lăsat Bucureștiul pentru a profesa în Sibiu. Este printre puținii stagiari admiși în Barou în ultimul an

Originară din Făgăraș, Andreea Motoc în vârstă de 24 de ani a studiat dreptul în București, iar când a trebuit să susțină examenul de primire în profesia de avocat a ales Baroul Sibiu. La finalul anului trecut s-a numărat printre puținii candidați care au reușit să promoveze examenul de primire în profesie, în prezent ea fiind deja cooptată în echipa unui cunoscut birou de avocatură din Sibiu.

În anul 2021 Andreea Motoc a finalizat cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității București. L-a avut profesor, printre alții, pe Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, alături de care a studiat Dreptul Procesual Civil. Apoi a venit la Sibiu.

”Am ales Sibiul pentru că am simțit că mă regăsesc mai mult decât în București, mi se pare un oraș mai familiar, mă simt mai în largul meu. Este adevărat că în București există mult mai multe opțiuni profesionale, dar asta nu înseamnă că nu găsești oportunități potrivite și în altă parte”, a precizat pentru Turnul Sfatului Andreea Motoc.

În toamna anului trecut Andreea Motoc a susținut, tot în capitală, examenul de primire în profesie. Ca întotdeauna, concurența a fost ridicată și procentul de promovabilitate foarte redus. Pentru a reuși să intre în Barou, tânăra avocată și-a dedicat aproape o jumătate de an exclusiv studiului, noile cunoștințe având ca bază informațiile solide acumulate în timpul facultății.

”După finalizarea facultății am lucrat la un birou notarial și pentru început învățam după terminarea programului. În luna mai a anului trecut am decis să îmi dedic timpul exclusiv pregătirii pentru examenul de primire în profesia de avocat, lucru pe care l-am făcut până în luna septembrie când examenul a avut loc. Deși în timpul facultății am fost mai atrasă de latura penală, în timpul pregătirii pentru examen am început să îndrăgesc și Dreptul Civil. Îl găsesc astăzi mai comun, în sensul că abordează problemele omului din viața de zi cu zi”, a explicat Andreea Motoc.

După ce a văzut rezultatul pozitiv în condițiile unei concurențe ridicate, Andreea Motoc este de părere că pentru a reuși ai nevoie de multă disciplină și cunoștințe solide.

”Privind înapoi, acum pot să spun că nu este un examen imposibil, dar cu siguranță nici ușor. În primul rând este nevoie de dedicare, disciplină, cunoștințe temeinice, iar dacă ai toate acestea, atunci examenul pentru Barou devine posibil. Aș adăuga la cele descrise și un program bine stabilit. Un mic secret în ceea ce mă privește îl reprezintă sportul și plimbările în aer liber. Nu cred că aș fi reușit să dau randament o perioadă atât de îndelungată fără a rezerva puțin timp pentru a-mi încărca bateriile ”, a dezvăluit Andreea Motoc.

La scurt timp după intrarea în avocatură Andreea Motoc s-a alăturat Cabinetului Nartea & Partners, o echipă cu experienţă în consultanţă şi reprezentare în instanţă de aproape 20 de ani.

”Mi-am dorit să lucrez cu ei, m-a atras faptul că lucrează în limba germană, întrucât am studiat germana până la liceu, inclusiv la Bacalaureat am susținut probă în limba germană. Pe lângă acest lucru, m-a fascinat faptul că sunt specializați în atâtea ramuri ale dreptului. Ca primă impresie pot să spun că mi se par niște colegi foarte primitori, profesioniști, de la care am foarte multe lucruri de învățat. Am simțit că sunt bine primită din prima zi și mă bucur că mi-au dat ocazia să interacționez cu clienții și să mă implic în proiectele lor încă de la începutul parcursului meu în această profesie”, povestește Andreea Motoc.

Ca avocat stagiar Andreea Motoc acordă o atenție deosebită implementării în zona Sibiului a directivelor europene și legii privind protecția avertizorilor de integritate. Găsește avocatura sibiană diversă și dinamică.

”Din punct de vedere al profesiei, avantajos în Sibiu este faptul că avem șansa să ne specializăm în mai multe arii ale dreptului, pe când în București fiecare cabinet, fiecare societate se specializează pe un anumit segment sau un domeniu. În prezent în cadrul cabinetului oferim reprezentanță în fața instanțelor și consultanță în drept comercial, dreptul familiei, dreptul muncii, drept financiar si fiscal, recuperări creanțe, expertiză profesionala GDPR & DPO, drept penal. Noi încercăm să ne specializăm în echipă”, crede Andreea Motoc.

La final, am rugat-o pe tânăra stagiară să ofere un sfat actualilor studenți la Drept care se pregătesc să-i calce pe urme sau intenționează să studieze pentru examenul de primire în Barou.

”Sfatul meu ar fi că merită efortul. Nu cred că există o rețetă universală, ce a funcționat la mine poate nu folosește unei alte persoane, fiecare are ritmul propriu. Este necesară multă dedicare, disciplină, seriozitate, totul pornește de la faptul că trebuie să îți dorești cu adevărat. Avocatura mi se pare o profesie foarte frumoasă, care te face să ieși din zona de confort, nicio zi nu seamănă cu cealaltă. E o experiență demnă de trăit, care cu siguranță va juca un rol important în formarea mea ca om”, concluzionează Andreea Motoc.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

6 comentarii

Un sibian

Acum 2 ani

durere mare cu astia veniti din Bucuresti...mare ghinion ajung toti la Sibiu...mai sunt si alte orase in Transilvana!!!
Raspunde

Un bucureștean

Acum 2 ani

@un sibian - unde e durerea mai exact? Îți iau bucureștenii telemeaua de la gură? Îți periclitează tradiția endogamă? Probabil că la fiecare sută de sibieni civilizați trebuie să fie și câte unul crescut pein peșteră.
Raspunde

Aer curat?

Acum 2 ani

Migratia are mai multe cauze (socio politic- drepturi, mediu-climaterice, economice) si se manifesta in doua mari directii de-a lungul istoriei cunoscute: - dinspre zonele afectate de factorii de mai sus spre marile asezari (asa au ajuns megalopolisuri la 37 mil locuitori) - inspre zonele cu resurse spre a fi pradate sau exploatate (pradatori si colonizatori). Deci ori e pradator ori migratia la varsta activa INVERS statistic este nefireasca si poate avea cateva cauze, verificate in istorie: fugari, proscrisi, probleme fiziologice- (de tip psihologic -neadaptabilitate, nevroze ce necesita "liniste si aer curat" ptr ca problemele fizice se trateaza in marile centre nu in provincie ). Ori te duce viata, vantul destinul, soarta, armata ... Deci care sa fie oare?
Raspunde

Un jurist

Acum 2 ani

Vă semnalez că sunteți în EROARE când ați scris de CONCURENȚA ridicată care ar fi fost în toamna anului trecut la concursul de admitere în Baroul București. NU EXISTĂ și NU A FOST NICIODATĂ CONCURENȚĂ la admiterea în barourile din România. Este un EXAMEN, e adevărat, foarte dificil, dar rămâne un EXAMEN, la care trebuie să atingi media 7 la cele 5 discipline. Ca dificultate, se situează nu departe de CONCURSUL de admitere la Institutul Național al Magistraturii (topul concursurilor în domeniul juridic).
Raspunde

Emil

Acum 2 ani

Nu e proasta. Aici este cartelul condus de Nasul mafiei moderne romanesti. In cardasie cu reteaua onoratelor mafii inscaunate in justitie, salvezi un talhar statal de la puscarie cu executare la suspendare sau puscarie ambulatorie si te-ai umplut de bani suficienti pentru doua sau trei generatii.
Raspunde

Newman

Acum 2 ani

Aceasta categorie profesionala nu contribuie cu nimic la progresul societatii.Fac legi inutile si incalcite ca sa aiba ei material de lucru.Sunt ca pompierii piromani.Si in urma demersurilor nu rezulta nici un act de justitie adevarata.Toate sunt doar vorbe amestecate mestesugit care sa duca la solutia dorita si nu la aflarea adevarului si a infaptuirii actului de dreptate. mestesugit ca sa duca la solutia dorita si nu cea dreapta!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus