Vineri,
19.04.2024
Parțial Noros
Acum
5°C

Aterizare de urgență a unui avion care a decolat de la Timișoara. Pilotul a leșinat în timpul zborului

Aterizare de urgență a unui avion care a decolat de la Timișoara. Pilotul a leșinat în timpul zborului

Un avion Tarom a aterizat de urgență pe aeroportul Otopeni, după ce comandantul aeronavei și-a pierdut cunoștința în timpul zborului, relatează Digi24. Aeronava decolase de la Timișoara și se îndrepta către Egipt.

Aeronava a plecat de pe aeroportul din Timișoara și se îndrepta către Egipt, însă,  în momentul când se afla deasupra Bulgariei, pilotul, mai exact comandantul aeronavei, a rămas într-o stare de inconștiență, și prin urmare a fost luată decizia ca aeronava să se întoarcă de urgență pe aeroportul din Otopeni.

Nu se știe deocamdată care e starea de sănătate a pilotului, însă la fața locului au intervenit echipaje SMURD, după ce aeroportul a cerut intervenția acestora.

Pilotul are 30 de ani și primește îngrijiri la fața locului. Compania TAROM transmite că siguranța pasagerilor și a echipajului nu a fost pusă în pericol nicio clipă și că zborul RO 7673 va decola în cel mai scurt timp către Egipt.

„Compania TAROM informează că din cauza unei urgențe medicale a unuia dintre membrii echipajului de comandă, aeronava care efectua zborul RO 7673 pe ruta Timișoara-Hurghada a efectuat o aterizare de urgenţă , conform procedurilor standard în astfel de situații. Menționăm că la bord se aflau 184 de pasageri, iar siguranța acestora și a echipajului nu au fost puse în pericol nicio clipă. Aeronava a aterziat în condiţii de maximã siguranţã pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, iar pilotul a fost preluat de către o echipă medicală. Zborul RO 7673 va decola în cel mai scurt timp către Hurghada - destinația finală, estimăm ora locală 18:00. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă reamintim faptul că siguranța echipajelor și a pasagerilor TAROM a fost, este și va rămâne principalul nostru obiectiv”, a transmis Tarom.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus