Prețurile pe Aeroportul Internațional Sibiu sunt, în medie, cu 30% mai mici decât cele practicate de comercianții aflați în terminalul Aeroportului Internaional ”Henri Coandă” din Otopeni. Comparația vine după de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, s-a arătat șocat ieri, după ce a văzut cât costă o sticlă de apă la jumătate de litru sau un sandviș.
Conform fotografiei postată de Alin Tișe pe Facebook, o sticlă de apă plată, la 0,5 litri, costă în Otopeni 16 lei. O sticlă de suc Pepsi costă 23 de lei, o băutură energizantă 27 de lei, iar un suc de mere 32 de lei (275 ml.).
„Hoție la altitudine mare. Tăcerea costă. Azi am fost la București. Așa știam … Sau poate n-am fost… pentru că, între timp, realitatea a fost confiscată de niște costume scumpe cu buzunare adânci. Scumpe chiar și pentru mine care cândva purtam costume zilnic. Pe aeroport, nu m-a întâmpinat România, m-a întâmpinat tâlhăria oficializată. Un sandwich cât o zi de muncă. O cafea cât jumătate de pensie. O felie de pizza – 39 de lei. Un sistem în care hoția se facturează legal și se servește cu zâmbetul pe buze. Am înțeles imediat totul. Nu firmele mici care vând diverse produse în aeroport sunt vinovate. Nu comercianții care încearcă să supraviețuiască printre chirii de pe Lună și contracte de pe Marte. Vinovații sunt cei de sus, directorii, cocoțați în consilii de administrație ca-n turnuri de fildeș, cu salarii de zeci de mii de euro, plătiți să gestioneze un bun public pe care l-au transformat în terenul lor de vânătoare. Aeroportul e al statului. Al nostru. Dar statul suntem doar când plătim. Niciodată când decidem. O spun cu revolta unei persoane care este martora acestui sistem putred din România de câțiva ani și care a încercat, acolo unde a muncit, să schimbe în bine lucrurile. Unii oameni apreciază asta … Plătim, toți, prețul aroganței lor. Prețul tăcerii. Prețul nepăsării. Ei iau dividende. Noi plătim diferența. Nu e capitalism. Nu e concurență liberă. Este jefuirea organizată a banului public. Aeroportul e România în miniatură: politruci fără nicio rușine, sfidători; sinecuri fabricate în birouri luxoase, iar jos, în realitate, oameni care-și vând orele vieții pe mărunțiș. Destul! Mergeți acasă, domnilor „competenți” ai jafurilor moderne! Duceți-vă în afaceri private și acolo dați-vă salarii de zei – dacă vă ține. Nu vă mai umflați buzunarele dintr-un sistem pe care-l sufocați! Vreau altceva pentru țară (…)”, a scris Alin Tișe pe contul său de facebook.

Sursa foto: Facebook Alin Tișe
Reporterul Turnul Sfatului a comparat astăzi prețurile publicate de președintele Consiliului Județean Cluj de pe aeroportul din Otopeni cu cele practicate pe Aeroportul Internațional Sibiu.
Astfel, dacă lângă Capitală o apă la jumătate de litru costă 16 lei, la Sibiu aceeași apă costă 11 lei. Un suc acidulat, precum Fanta sau Coca-Cola la 0,5 litri costă 16 lei, iar un energizant costă 18 lei la Sibiu.

Un Espresso la 40 de ml costă pe aeroportul Sibiu 15 lei, un Americano la 60 de ml costă 16 lei, un Caffe Latte la 200 de ml costă 20 de lei, un Capuccino la 200 de ml costă 21 de lei, iar un Latte Machiato tot la 200 de ml costă 21 de lei.
Mai departe, un sandvici pe Aeroportul Sibiu costă 26 de lei, iar o salată 43 de lei.

Context
Aeroportul Internațional Sibiu a lansat luna aceasta, alături de compania aeriană Wizz Air, șase noi rute către mai multe țări din Europa. De asemenea, marți Wizz Air a anunțat o nou zbor de la Sibiu, către Milano Bergamo, începând din ianuarie 2026. În acest context conducerea aeroportului sibian spune că în luna august ar putea fi atins recordul de pasageri înregistrat în august 2018, respectiv peste 85.000 de pasageri.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: suc , Otopeni , Sibiu , preturi , sandvici , aeroport , apa
Vizualizari: 20211


Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Sparrow
Acum 3 ore
Petrea
Acum 3 ore
Marius
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
UDMR