Cum a trecut gripa spaniolă peste Sibiu fără teoria conspirației. Sfatul preoților, în 1918: ”Toți să-și spele cât mai des mânile ca să fie tot mereu curate și să se spele de bureții sau baccilii care vor fi ajuns pe mâni”

Gripa spaniolă a lovit mai puternic Transilvania și localitățile din jurul Sibiului decât zone din Ungaria, însă efortul pentru a opri pandemia a fost atunci susținut de întreaga comunitate.

Studiul ”Provocări medicale, teologice, sociale și culturale, întâlnite în contextul marilor epidemii”, volum coordonat de prof. dr. Mircea Gelu Buta, și publicat de Editura Renașterea din Cluj Napoca, arată felul în care fiecare localitate s-a concentrat să oprească pandemia și să reducă numărul de îmbolnăviri și decese, fără a vorbi de conspirații, planuri globale și măsuri de extincție în masă care ar fi fost luate de liderii lumii.

Au fost și atunci închise școlile, teatrele, s-a insistat pentru reguli de igienă. Nu au fost măști la țară, însă, și nici vaccinuri, iar din date aproximative reiese că în zona Sibiului media deceselor cauzate de gripă spaniolă a fost de 2,61%, din populație, dublu față de cifra estimată pentru Ungaria (1,2%), în acele vremuri.

Ipotetic, dacă ne-am raporta cu acest procent de mortalitate, de 2,61%, la populația de acum a Sibiului (388.325 de locuitori, conform recensământului din 2022) ar însemna 10.135 de persoane decedate.

În urma pandemiei de Covid au decedat până acum în județ 1.968 de persoane.

Adusă în Transilvania de ostașii întorși de pe front. Prima măsură: S-au închis școlile, teatrele și universitățile

Gripa spaniolă a fost adusă în Transilvania de soldații reveniți masiv de pe front în vara, dar mai ales în toamna anului 1918, repatrierea acestora coincizând atât cu vârful celui de-al doilea val al gripei spaniole la nivel european, cât mai ales cu transformările politice şi sociale profunde din centrul şi sud-estul Europei, se arată în studiu.

”Situația devenise critică, de aceea autoritățile maghiare centrale budapestane şi comitatense sibiene au decis închiderea tuturor şcolilor, teatrelor şi universităților din Ungaria între 10 octombrie şi 19 noiembrie.

Cu toate acestea, victime s-au înregistrat şi în rândul elevilor, în raportul anual al gimnaziului evanghelic din Sibiu pe anul şcolar 1918-1919 fiind precizat că cinci elevi – pomeniți nominal – din totalul celor 336 înscrişi (însemnând 1,48%) au murit din cauza gripei în toamna anului 1918”, scrie în analiză.

Aflat în acea perioadă în serviciul spitalului garnizoanei din Sibiu, medicul stomatolog sas Heinrich Ernst confirmă în memoriile sale că „în octombrie-noiembrie 1918 țara a fost traversată de o epidemie grea de gripă și a secerat pe mulți dintre cei internați în spital”, într-una din zile numărând „pe culoarul spitalului de garnizoană 18 cadavre, care nu au putut fi identificate, pentru că fugiseră până și aparținătorii”.

Sursa foto: BBC.com

Peste 10 mii de morți, în plus față de 1917

Evoluția deceselor din Transilvania, în accepțiunea ei restrânsă din interiorul arcului carpatic, între anii 1914 şi 1918 ne arată că în ultimul an de război s-a înregistrat o creştere substanțială a mortalității, atingându-se cifra de 70.307 decese, cu peste 10.000 de morți mai mult decât în anul 1917, când au fost înregistrate 59.918 decese. Această creştere a fost explicată de demografi ca un rezultat vizibil al epidemiei de gripă spaniolă.

Trebuie însă subliniat că aceste date nu sunt foarte exacte, deoarece nu îi includ şi pe cei căzuți pe câmpurile de luptă, di in acest motiv nu se pot aprecia numărul deceselor generate de gripa spaniolă în rândul populației Transilvaniei anului 1918.

”O posibilă statistică în acest sens ar putea fi obținută abia în momentul în care se va efectua o cercetare sistematică a matricolelor sau registrelor de stare civilă ale tuturor confesiunilor Transilvaniei, preoții notând în „protocolul morților” fiecărei parohii şi filii cauza decesului credincioşilor pe care-i păstoreau, protocoalele tipizate având o rubrică specială intitulată: „felul boalei de care a murit, ordinară, extraordinară sau silnică””, scrie studiul.

Pe de cealaltă parte, la nivel protopopesc, există dovada existenței unor informații exacte referitoare la victimele gripei spaniole în Mărginimea Sibiului din raportul general al protopopului Ioan Lupaş pe anul 1918.

Prezentat la Sălişte în 30 iulie 1919, „raportul general al oficiului protopopesc ortodox-român către sinodul protopopesc” conține date importante cu privire la mișcarea naturală a populației din cele 13 parohii ortodoxe (Aciliu, Alămor, Amnaș, Cacova, Galeș, Gura Râului, Mag, Săcel, Sibiel, Tilișca, Topârcea și Vale) ale Mărginimii în cursul anului 1918. Făcând referire la decese, părintele Ioan Lupaș nota „545 cazuri de moarte și anume 250 bărbați și 295 femei”, subliniind că „față de anul 1917” se înregistraseră „mai mult cu 209 cazuri de moarte”, explicând că „acest număr înspăimântător se datorește îngrozitoarei epidemii [de] gripa spaniolă care a secerat în mod de tot îngrozitor în toate comunele tractului, mai ales între oamenii vârstnici”, enumerând în continuare cele şase comune (Aciliu, Galeş, Sălişte, Tilişca, Topârcea şi Vale) care raportaseră cei mai mulți morți în comparație cu numărul naşterilor”, scrie în cercetare.

„Nu se mai găseau sicrie”

Karl Weber din Şura Mare, Gustav Kästner din Vurpăr, precum şi din cele mai ample ale lui Julius Hann von Hannenheim din Slimnic, aflăm că noua „boală gravă”, numită „gripă spaniolă”, deoarece pornise din Spania, după ce a „bântuit întreaga Europă” a ajuns şi în satele Transilvaniei prin intermediul soldaților reveniți de pe front în toamna anului 1918, dând viața comunităților „peste cap” prin „îmbolnăviri dese” mai ales în rândul copiilor şi a tinerilor. În unele sate epidemia a secerat mai puține vieți, în altele mai multe.

De pildă, în Alțâna, preotul notează că s-au îmbolnăvit 84 de copii, jumătate din total, şi numeroşi adulți, dar fiind probabil o formă mai uşoară de gripă „n-au fost decât trei decese”. În schimb, preotul Kästner precizează că în Vurpăr boala a ajuns în septembrie, iar în octombrie „și-a atins apogeul” înregistrându-se „bolnavi în fiecare casă” şi „unsprezece dintre cei cinci păstori, doar cel din Şura Mare nu redă cifra deceselor, rezumându-se a nota că prima victimă a fost soldatul Thomas Salmen, „ajuns acasă grav bolnav”, după el urmând „și alte îmbolnăviri și decese, toți oameni tineri” .

Ceilalți patru preoți consemnează cu exactitate numărul deceselor provocate de gripa spaniolă în parohiile lor, după cum urmează: în Alțâna „trei decese”, în Bălcaciu „nouă decese”, în Vurpăr 43 şi în Slimnic 72.

Dacă raportăm numărul decedaților la numărul credincioşilor evanghelici ai celor patru parohii în anul 1911 (Alțâna – 814, Bălcaciu – 1202, Vurpăr – 924, Slimnic – 1526)38 ajungem la următoarea rată a mortalității generată de gripa spaniolă: Alțâna – 0,36%, Bălcaciu – 0,74%, Vurpăr – 4,65 şi Slimnic – 4,71%. Sesizăm, aşadar că media înregistrată este de 2,61%, dublu față de cifra înaintată de Laura Spinney pentru Ungaria (1,2%), se arată în studiu.

Probabil tocmai din cauza numărului mare de victime, preotul Julius Hann von Hannenheim din Slimnic, localitate situată la 17 km nord de Sibiu, restituie cea mai amplă descriere a epidemiei într-un subcapitol special intitulat „gripa spaniolă”.

Totodată, acesta oferă o informație importantă referitoare la prezența bolii în localitățile din jur, precizând că decesele „s-au extins într-o măsură și în celelalte sate”, astfel încât „nu se mai găseau sicrie”, acestea ajungând să coste „până la 700 coroane, cu 200 mai mult” decât înaintea izbucnirii pandemiei.

Tot el relatează că viața socială şi-a reluat, treptat, cursul normal în prima jumătate a lunii decembrie, când numărul deceselor a scăzut şi „înmormântările s-au mai rărit”, astfel că „din 15 decembrie au putut fi reluate cursurile școlii”, iar la Sibiu s-au redeschis târgurile săptămânale.

Mesajul Bisericii Ortodoxe: ”Mai toate boalele sunt produse de niște bureți mici de tot, s-au din vietăți atât de mici, încât un picur de apă cuprinde multe milioane. Unde-i gunoi, necurățenie, aer stricat, acestea se sporesc și dezvoltă de minune”

Preocupat nu numai de sănătatea sufletească, ci şi de cea trupească a păstoriților săi, episcopul Miron Cristea al Caransebeşului a trimis note administrative, circulare şi chiar broşuri preoților şi credincioşilor români ortodocşi din Banat pe toată durata Primului Război Mondial oferindu-le sfaturi în legătură cu măsurile de igienă, prevenție şi limitare a epidemiilor de holeră, tifos şi dizenterie.

La fel a procedat şi în toamna anului 1918 cu privire la pandemia de gripă spaniolă, care secera vieți prin toate comunele.

Astfel, la 6 noiembrie, episcopul a trimis preoților o notă informativă prin care îi îndemna să citească credincioşilor sfaturi medicale pentru prevenirea „bolii spaniole” şi să le explice metodele recomandate de doctori pentru vindecarea de această boală.

Mesajul episcopului:

„Îndatorez pe toți preoții ca să citească la cea ai deaproape slujbă din biserică următorul sfat medical:

1. Toți să-și spele cât mai des mânile ca să fie tot mereu curate și să se spele de bureții sau baccilii care vor fi ajuns pe mâni.
2. Gura să se clătărească de mai multe ori pe zi cu tea fiartă din frunză de soc sau alt soi de tea.
3. Capul lucrului însă este, ca îndată-ce se simte cineva rău, fără amânare să se puie în pat83. Nimenea să nu se încreadă în puterile sale; ci – la caz de lipsă – rudeniile să-l silească cu orice preț, ca să se pue în pat, unde să fie îngrijit până ce i-au trecut fierbințelile.
4. Boala aceasta de aceea seceră pe satele noastre atâtea jertfe pentru că odăile locuințelor nu-s destul de curate. Mai toate boalele sunt produse de niște bureți mici de tot, s-au din vietăți atât de mici, încât un picur de apă cuprinde multe milioane.

Unde-i gunoi, necurățenie, aer stricat, acestea se sporesc și dezvoltă de minune. De aceea negreșit să se curețe locuințele temeinic. Podelele trebuiesc spălate, frecate bine, să se ducă toată murdăria. Păreții trebuiesc văruiți: mobilele scoase afară și colbăite; asemenea țoalele și hainele de pat scuturate, bătute de praf, scoase la aer. Ferestrile trebuesc în toată ziua deschise din când în când, ca să intre aer curat.

Unde sfatul binevoitor al preoților nu ajută, acolo „sfatul național” trebuie să intervie cu poruncă aspră, ca să se observe aceste sfaturi. D

in negrijă mor mulți cu zile. Sfatul acesta să-l repete preoții în biserică de câte ori vor afla de lipsă.

Caransebeș la 6 noiembrie 1918. Dr. E. Miron Cristea, episcop”.

Adunarea Națională de la 1 Decembrie 1918, făcută în plină pandemie

Datele conținute de registrele bisericeşti de stare civilă, completate în epocă cu acribie de clericii bisericilor istorice ale Transilvaniei, oferă o statistică asupra ratei mortalității generate de epidemie în diversele regiuni ardelene, matricolele greco-catolice şi ortodoxe analizate, coroborate cu datele extrase din memorialistica clerului evanghelic-luteran arătând că în Transilvania procentul victimelor a fost mai ridicat decât în ungaria.

Primele cazuri de îmbolnăviri au fost semnalate în lunile iunie-iulie 1918, iar valul secund al epidemiei a lovit cu putere în lunile octombrie-noiembrie şi în Transilvania, secerând mii de vieți, segmentul de vârstă cel mai expus fiind cel al persoanelor între 18 şi 42 de ani.

În ciuda epidemiei, românii au izbutit să se organizeze la nivel local şi regional în toamna anului 1918, preluând puterea, administrația şi securitatea Transilvaniei prin organismele naționale, civile şi militare, constituite în toate localitățile şi la nivel central în Arad.

De asemenea, chiar dacă unele delegații oficiale şi altele neoficiale nu au izbutit să se deplaseze la Alba Iulia pentru Adunarea Națională de la 1 decembrie 1918, cei 1228 de delegați şi cei peste o sută de mii de români, care s-au întâlnit în cetatea istorică a Bălgradului pe Câmpul lui Horea, au sfidat epidemia de gripă spaniolă şi au scris o pagină memorabilă în cartea de istorie a românilor.

Gripa spaniolă în Slimnic: ”Clopotul pentru morți n-a tăcut săptămâni întregi. (...) Era câte o zi că mureau și 3-4 oameni; în două cazuri, părinții au pierdut câte patru copii, în alte două cazuri, câte trei copii fiecare”

Însemnările preotului sas evanghelic Julius Hann von Hannenheim din Slimnic despre epidemia de gripă spaniolă din toamna anului 1918 în localitatea Slimnic arată felul în care a arătat pandemia la nivelul satelor din Sibiu.

”În octombrie, din cauza noii boli, au început să se închidă școlile, mai întâi în orașe, în timp ce la noi în sat epidemia de febră eruptivă și de rujeolă înfrângea vieți fragede în rândul copiilor. În noiembrie, gripa spaniolă (școlile erau închise, pentru că toți erau bolnavi) și-a găsit drumul și la noi, cu o violență din cei în ce mai mare. În multe familii erau cu toții la pat, în afară de câte o singură persoană.

În cele din urmă, la sfârșitul lunii, au început să moară pe capete, mai ales oameni în floarea vârstei. Cei mai bătrâni nu văzuseră în viața lor așa ceva, clopotul pentru morți n-a tăcut săptămâni întregi.

Era câte o zi că mureau și 3-4 oameni; în două cazuri, părinții au pierdut câte patru copii, în alte două cazuri, câte trei copii fiecare; curatorului Martin Weidenfelder i-au murit în câteva zile soția și două fiice necăsătorite, care, pe toată durata războiului, cât cei patru fii ai familiei fuseseră departe de casă, fuseseră sprijinul părinților în gospodăria întinsă. În același timp murea de aceeași boală, în prizonierat la italieni, fiul cel mai mare, tată a patru copii minori. În acest an, cum nu s-a mai întâmplat de foarte multă vreme, în comunitatea noastră au fost 72 de decese, dintre care 53 numai între 10 octombrie și până la sfârșitul lui decembrie.

Aceste trei luni ne-au costat așadar mai multe vieți decât întreg războiul mondial care, ca prin minune, nu ne-a mai cerut și alte victime în acest an de groază. Căci numărul de suflete din comunitatea noastră a scăzut și el cu 46, ajungând adică la 1551. În plus, era de temut că și dintre prizonieri și cei dați dispăruți vor fi unii care nu-și vor găsi drumul înapoi spre casă. De multă vreme nu mai participaseră adjuvanții la înmormântări, deși înainte de război formau două fanfare. Numai rareori se întâmpla să fie mai mulți deodată în permisie, așa încât să se poată cânta un marș funebru, care bineînțeles, suna așa cum suna.

De câteva ori le-au venit în ajutor cei din Ruși. În aceste zile nefericite însă, s-a întâmplat că tot mai mulți soldați se întorceau acasă, așa că muzica noastră funebră a devenit din ce în ce mai bună. În schimb, dat fiind că decesele s-au extins într-o măsură și în celelalte sate, nu se mai găseau sicrie care, cu cele mai simple accesorii, au ajuns să coste până la 700 cor[oane], cu 200 mai mult ca înainte. În cele din urmă, între 5 și 15 decembrie, înmormântările s-au mai rărit, a scăzut numărul deceselor, astfel că din 15 decembrie au putut fi reluate cursurile școlii. Treptat au fost reluate și târgurile săptămânale din Sibiu, întrerupte în lunga perioadă a rechizițiilor, astfel că pe la mijlocul lunii decembrie erau deja destul de bogate”.

Sursa foto: Razvan Pop / Europeana.eu

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro