Șoferii care circulă prin Sibiu au observat săptămâna aceasta că marcajele rutiere din toate sensurile giratorii au fost șterse.
Unii dintre ei au postat imaginile în care se observă vopseaua ștearsă de pe asfalt pe rețelele sociale, majoritatea internauților arătându-se mirați de această decizie. ”Liber la... haos”, au comentat unii sibieni, aceștia fiind de părere că lipsa marcajelor va duce la apariția unor neînțelegeri în trafic.
La solicitarea ziarului Turnul Sfatului, oficialii Primăriei Sibiu au explicat faptul că decizia ștergerii marcajelor a fost luată la cererea Biroul Rutier al Poliției Municipiului Sibiu din cadrul Inspectoratului de Poliției. Iar la baza cererii stau noile modificări legislative privind circulația în sensul giratoriu, care nu mai coincid cu marcajele existente.
Concret, noua lege precizează faptul că șoferii ”trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției”. Prin urmare, marcajele de preselectare își pierd sensul inițial.
”Biroul Rutier al Poliției Municipiului Sibiu din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție Sibiu a înștiințat Primăria Sibiu că, prin HG 130/2023, se modifică definiția sensului giratoriu și anumite reguli de circulație în acestea. În cadrul discuțiilor, reprezentanții Poliției Rutiere au solicitat îndepărtarea marcajelor de preselectare a benzii la intrarea în sensurile giratorii, considerându-se că acestea nu mai sunt necesare în contextul modificării reglementărilor. Astfel, Primăria Sibiu, prin firma SC Teo Trans Consulting București, contractată pentru aplicarea sau refacerea marcajelor rutiere, a îndepărtat din sensurile giratorii aceste marcaje de preselectare”, a transmis purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Ce spune Poliția
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție au explicat pentru Turnul Sfatului că decizia ștergerii marcajelor a fost luată de comun acord cu primăria, în calitate de administrator al drumului.
De asemenea, polițiștii au explicat încă o dată modificările legislative:
”Prin HG 130 din 15 feb 2023 au fost aduse o serie de modificări /completări Regulamentului de aplicarea a OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Una dintre aceste completări, definește intersecția cu sens giratoriu ca fiind o intersecție dirijată, semnalizată ca atare, prevăzută cu una sau mai multe benzi de circulație, în care circulația se desfășoară într-o singură direcție în jurul unei zone centrale.
Același act normativ mai face unele precizări strict la sensul giratoriu, *articolul 107, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins: (1^1) În cazul intersecțiilor cu sens giratoriu, conducătorii de vehicule trebuie să respecte regulile privind circulația pe benzi, având obligația să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că o pot face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
În acest context, patru a da eficiență noilor prevederi legale, Poliția Rutieră împreună cu Primăria Municipiului Sibiu în calitate de administrator al drumului public, au stabilit de comun acord demararea procesului de ștergere a marcajelor rutiere care erau aplicate în zona sensurilor giratorii, deoarece nu mai sunt în concordanță cu modificările expuse”, au detaliat polițiștii sibieni.
Explicații mai clare
Circulația în sensul giratoriu, mai ales după noile modificări legislative, a devenit temă de siguranță publică. În cea mai recentă ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică Sibiu Subprefectul județului Sibiu, Sebastian Șebu, a cerut comisarului-șef de Poliție, Adrian Fleacă, să informeze mai bine populația cu privire la noile reguli de circulație rutieră în sensurile giratorii.
”Eu vreau să sugerez doar, pentru viitorul imediat, având în vedere modificările Codului Rutier, o mai bună informare a cetățenilor, a participanților la trafic. Este o necunoscută, o nebuloasă, circulația în sensul giratoriu. Se pot genera probleme vizavi de siguranța în trafic. Dacă s-ar face o conștientizare mai bună a noilor reguli, reglementări, ar fi benefic. Și așa nu știm să circulăm în sensurile giratorii, cu noile modificări o să fie o și mai mare problemă”, a spus subprefectul Șebu săptămâna trecută. Întregul articol poate fi citit mai jos:
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Vizualizari: 3287
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Sapgari
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 4 ore
Carcotel
Acum 5 ore
Ilie