Luni,
18.08.2025
Ploi Usoare
Acum
17°C

Amsterdamul lansează o campanie de descurajare a turiştilor care vin doar „să se dezlănţuie” în oraş

Amsterdamul lansează o campanie de descurajare a turiştilor care vin doar „să se dezlănţuie” în oraş

Municipalitatea Amsterdamului a anunţat marţi lansarea unei campanii menite să descurajeze turiştii să vină doar pentru a petrece, a consuma alcool sau droguri şi a vizita celebrul Cartier Roşu, informează AFP, citat de Agerpres.

Capitala olandeză îşi sporeşte măsurile pentru a lupta împotriva criminalităţii şi distrugerilor provocate în centrul oraşului, apreciat în special de tinerii turişti pentru petrecerile de burlaci şi tururile barurilor.

Bordelurile din Cartierul Roşu, situat în plin centrul oraşului, constituie de altfel una dintre principalele atracţii turistice din Amsterdam.

"Această campanie online de descurajare îi vizează pe turiştii nedoriţi care vor să viziteze Amsterdamul pentru 'a se dezlănţui', cu toate consecinţele ce decurg de aici", a subliniat municipalitatea într-un comunicat.

Campania va ţinti iniţial Regatul Unit şi îi va viza pe bărbaţii cu vârste între 18 şi 35 de ani, categorie de turişti puternic reprezentată pe străzile din Amsterdam, a precizat municipalitatea.

Ea se va adresa apoi vizitatorilor din Ţările de Jos şi din alte ţări ale UE, susceptibili să cauzeze pagube.

Cei care vor tasta pe un motor de căutare termeni precum "petrecere de burlaci la Amsterdam", "hotel ieftin în Amsterdam" şi "tururi ale barurilor din Amsterdam" vor primi mesaje de atenţionare.

"Aceste anunţuri vor arăta riscurile şi consecinţele unui comportament antisocial şi ale unui consum excesiv de droguri şi de alcool, precum amenda, arestarea de către poliţie, cazierul judiciar, spitalizarea şi prejudiciile pentru sănătate", a explicat municipalitatea.

"Vizitatorii vor rămâne bineveniţi, însă nu dacă ei se comportă rău şi cauzează pagube", a declarat Sofyan Mbarki, primarul-adjunct al Amsterdamului. "În acest caz, noi, ca oraş, vom spune: 'preferăm să nu (veniţi), rămâneţi departe'", a continuat Mbraki, citat în comunicat.

Recent, Amsterdam a anunţat interdicţia de a fuma canabis pe străzile din Cartierul Roşu, o măsură însoţită de o înăsprire a restricţiilor asupra alcoolului şi închiderea mai devreme în timpul weekendului a cafenelelor, barurilor, restaurantelor şi bordelurilor. 

foto depositphotos.com

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

1 comentarii

Croitoru' Hermannstadianu'

Acum 2 ani

Nu inteleg d-le Sofyan Mbarki, primar-adjunct al Amsterdamului actualmente lup moralist.Ati facut atata reclama ca se gasesc in urbea dvs placerile cu pricina ca sa le suprimati acum?Credeti ca britanicii si obsedatii vor veni pt branza Gouda si Van Gogh??
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus