Luni,
13.01.2025
Ninsori Usoare
Acum
-3°C

Fostul arhitect șef al Șelimbărului a recunoscut toate acuzațiile procurorilor: instanța a amânat sentința după Paști

Fostul arhitect șef al Șelimbărului a recunoscut toate acuzațiile procurorilor: instanța a amânat sentința după Paști

Tribunalul Sibiu a amânat pentru ziua de 24 aprilie 2023 pronunțarea în procesul în care Radu Horotan, fostul arhitect șef al Șelimbărului, este acuzat de luare de mită și folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane, prejudiciul estimat de Parchet fiind de peste jumătate de milion de euro. În fața instanței, Horotan a recunoscut toate faptele, așa cum au fost descrise de procurori.

Radu Horotan este acuzat de procurori de faptul că, în perioada 2017 – 2019, din poziția de arhitect șef al Șelimbărului a semnat și avizat o serie întreagă de documentații urbanistice, elaborate de două birouri de arhitectură pe care, de fapt, el și soția sa le controlau. 

În urma celor 52 de acte materiale încadrate la infracțiunea ”folosirea funcției în scopul favorizării unor persoane”, procurorii au stabilit un prejudiciu de 2,3 milioane de lei – în fapt, toate sumele încasate pentru elaborarea documentațiilor care au stat la baza emiterii a 43 de autorizații de construire, avize și rapoarte de către Primăria Șelimbăr.

În plus, pe seama lui Horotan a fost pusă și acuzația de luare de mită: tot printr-un contract încheiat cu firma soției sale, procurorii spun că arhitectul șef al Șelimbărului – la vremea respectivă – a încasat puțin peste 10.000 de euro, pentru a elibera autorizația de construire a unui ansamblu de locuințe cu parter și etaj.

În cadrul urmăririi penale, Horotan a fost reținut în ianuarie 2020, când au avut loc o serie de descinderi inclusiv la Primăria Șelimbăr, fiind plasat ulterior sub control judiciar. A demisionat, în cele din urmă, în decembrie 2022.

Și-a asumat

În fața judecătorului Tribunalului Sibiu, Radu Horotan a arătat, prin avocat, că ”solicită a se lua act de împrejurarea că inculpatul doreşte să opteze pentru procedura simplificată”.

Cu alte cuvinte, a recunoscut și și-a asumat ”faptele aşa cum sunt ele descrise pe larg în rechizitoriu la starea de fapt”. 

Inculpații care apelează la procedura simplificată, beneficiază de o reducere a limitelor de pedeapsă: ”limitele de pedeapsă prevăzute de codul penal sau de legile speciale se reduc cu o treime în cazul pedepsei închisorii şi cu o pătrime în cazul pedepsei cu amenda”.

În sprijinul său, Radu Horotan a depus la dosar rapoartele de evaluare și caracterizările de serviciu anuale, o caracterizare personală realizată de către primarul Șelimbărului, dar și alte înscrisuri precum mesaje primite pe Facebook de la diferite persoane considerate importante, ”având în vedere că ele vizează persoana inculpatului şi mediul social din care acesta provine”.

Citește și După Parchet, și ANI intervine în ancheta arhitectului șef din Șelimbăr: 267.000 de lei, ”folos patrimonial”

Luarea de mită rămâne

După ce și-a recunoscut faptele așa cum au fost descrise procurori, Horotan cerut instanței să admită schimbarea încadrării juridice a faptei de luare de mită. Aceasta este susținută de procurori atât cu diferite documente, cât și cu o serie de discuții pe WhatsApp între arhitectul șef și dezvoltatorul imobiliar care aștepta de la Primăria Șelimbăr emiterea autorizației de construire. Autorizație care, potrivit procurorilor, a fost emisă doar după ce dezvoltatorul a plătit facturile emise de societatea la care unic asociat era soția arhitectului-șef. 

„În acea zi, la ora 15;30 numitul X.X. a afirmat «Radule îți fac plata imediat», iar, după aproximativ o oră, mituitorul a răspuns «Plata s-a efectuat», astfel încât funcționarul public urma a intra în posesia efectivă a sumei de bani reprezentând profitul realizat de pe urma încheierii și executării contractelor (...), ce se ridică la valoarea totală de 10.078 lei, profit care, fiind obținut ilicit de către arhitectul șef prin condiționarea emiterii actului administrativ aflat în competența sa de încheierea unor convenții cu propria sa societate, reprezintă o mită deghizată, ascunsă sub aparența plății prețului unui contract”.

După efectuarea plății, arhitectul șef al Șelimbărului a semnat autorizația de construire dorită de dezvoltator.

Horotan a susținut în fața instanței că plata despre care se discuta pe WhatsApp era, de fapt, taxa datorată pentru eliberarea autorizațiilor de construire.

Instanța a respins solicitarea lui Horotan de schimbare a încadrării juridice a faptelor descrise de procurori drept luare de mită, arătând că inculpatul și-a recunoscut, deja, vinovăția. ”Inculpatul Horotan Radu Constantin tocmai acest lucru a încercat să îl facă, a uzitat de procedura simplificată, cererea acestuia i-a fost admisă de către instanţă, (exprimarea acestei opțiuni procedurale este irevocabilă din partea inculpatului, în sensul că acesta nu poate susține pe parcursul procesului că s-a răzgândit și că dorește aplicarea procedurii de drept comun), însă prin argumentele detaliate în cererea de schimbare a încadrării juridice – faptul că nu a existat constrângere sau condiționare din partea inculpatului față de martorul XX că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de luare de mită - se reneagă starea de fapt reținută de procurorul de caz, prezentată mai sus, în care se face vorbire, de mai multe ori despre condiționarea dezvoltatorului imobiliar, ceea ce ar avea valoarea unei retractări a declarației inculpatului de recunoaștere a vinovăției, procedeu nepermis de către Codul de Procedură Penală”, a arătat instanța.

Ironic

Radu Horotan a publicat în cursul zilei de ieri, pe pagina sa de Facebook, câteva aprecieri ca urmare a probei scrise organizată de Primăria Șelimbăr în cadrul concursului de ocupare a funcției de arhitect șef, devenită vacantă după demisia lui. Probă la care ambii candidați au fost respinși.

„Cred că și la primăria Sibiu ar trebui să fie repetat concursul pentru «harhitec șef», madam urdea nu ar lua nici 2 puncte. Sunt convins!!! Dar mă bucur că mai are aproximativ 1 an de stat pe acolo....  cu toate **** ei....în schimb la primăria din Șelimbăr, un fost inspector ISC,  care se ocupa cu controlul funcționarilor publici în funcția de harhitec șef până nu demult.....culmea! Pică cu brio cu cel mai mic punctaj un concurs,  cu toate că este în funcția de harhitec șef prin nu știu ce naiba de contracte cu nu știu ce ACOR.....cam cum vine asta??? Păi ăștia ne verifică nouă dosarele și ne dau adrese cu tot felul de inepții... vax Albinele”, a scris Horotan pe pagina sa de Facebook.

Citește și Arhitectul șef al Șelimbărului, trimis în judecată. Prejudiciul calculat de procurori este de aproape 500.000 de euro  

Sursa foto: Facebook / Radu Horotan

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

10 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gunther Băieșu

Acum 1 an

Ne batem joc si ne aruncam in temnita toti gospodarii romani care au facut ceva pentru comunitatile lor, au facut un copil si au plantat un copac! In schimb ii laudam si ii chemam sa ne conduca pe strainii de neamul cel romanesc! Nu ne mai facem bine ca popor!

Raspunde

Till Eulenspiegel

Acum 1 an

Inspectorul ISC e cumva Ispas?
Raspunde

Ionica

Acum 1 an

Se referea la Teodorescu M. Ispas nu a fost arhitect sef la Selimbar
Raspunde

EU

Acum 1 an

Daca un fost inspector ISC nu a promovat examenul pentru ocuparea functiei de arhitect sef la Primaria Selimbar este grav. Nu ar trebui sa ne mai miram de haosul urbanistic din Cartierul Arhitectilor si nici de raspunurile primite la sesizarile locuitorilor.
Raspunde

Veseli

Acum 1 an

Gheorghe Stan si Rozalia sunt prrimii criminali.

Raspunde

Radu G

Acum 1 an

Dar uitati ce ceas frumos si-a luat.... probabil cu el plateste notele de plata la restaurante si motorina la BMW. Adica da cu ceasul, nu mai da cu cardul.... om modern. Capitalism fericit..
Raspunde

Dfyghu

Acum 1 an

astia sunt cei care distrug o comunitate si fac totul doar pentru interesele lor...

Raspunde

Robert

Acum 1 an

Asta de mic a fost hot tupeist ! Asa ca nu e de mirare ce a ajuns. Jumatate de milion de euro e doar ce s-a gasit, restul e bine mersi pus deoparte. Va lua poate un an cu suspendare si apoi e negustor cinstit care nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase si ramane cu banii furati!
Raspunde

Ionel

Acum 1 an

De două dintre proiectele imobiliare autorizate de Horotan a scris și Turnul Sfatului. Unul în care dezvoltatorul a mutat Valea Săpunului către Sibiu ca să facă loc de parcări și altul în care dezvoltatorul a confiscat o bucată considerabilă din Promenada pietonală ca să facă drum de acces în parcarea ansamblului rezidențial. https://www.turnulsfatului.ro/2021/06/13/ciudata-poveste-a-celui-mai-recent-ansamblu-premium-rdquo-noi-le-am-dispus-oprirea-lucrarilor-ei-nu-au-facut-o-eu-ce-sa-fac-acum-rdquo-182810 https://www.turnulsfatului.ro/2022/04/21/pietonala-din-selimbar-motiv-de-cearta-rdquo-s-a-transformat-in-parcare-pentru-un-ansamblu-rezidential-rdquo-192066
Raspunde

Dana

Acum 1 an

Bravo, Radu Horotan, pt postare! Ne vin arici din astia de la ISC in control care nici nu au studii in domeniu. Chiar vax albina! E unu care a ajuns la ISC prin transfer de la compartimentul de asistență socială al Prim. Medias. Ala ne vine mereu la receptii, are niste aere in cap, pune intrebari total aiurea, habar nu are de betoane, caracteristici etc. Ma doare capul numai cand ii vad numele pe adrese.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus