Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care se solicită achitarea unor sume de bani

Mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care se solicită achitarea unor sume de bani

O nouă campanie de mesaje false, prin care se solicită achitarea unor sume de bani până în data de 8 aprilie, se derulează în numele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), avertizează vineri instituţia.

"Vă informăm că astăzi numeroşi contribuabili au primit mesaje false, transmise în numele ANAF, prin care li se solicită să achite sume de bani până în data de 8 aprilie, 'în caz contrar, inspectorii antifraudă vor porni o investigaţie şi se va înainta Poliţiei un ordin de reţinere'. Solicitarea frauduloasă a fost transmisă de pe o adresă de email care nu aparţine instituţiei, iar documentul conţine greşeli gramaticale precum şi o serie de elemente, nespecifice comunicărilor ANAF", se spune într-un comunicat al ANAF, remis AGERPRES.

Reprezentanţii instituţiei atrag atenţia că aceste emailuri şi documentele ataşate nu trebuie deschise şi în niciun caz să nu fie trimise sume de bani.

"Atragem atenţia, pe această cale, să nu deschideţi aceste emailuri şi să nu accesaţi documentele anexate sau linkurile din conţinut. Foarte important: Să NU transmiteţi banii solicitaţi!
Reamintim că Serviciul Spaţiul Privat Virtual, pus la dispoziţia contribuabililor, gratuit, a fost creat şi dezvoltat pentru o comunicare securizată cu instituţia. De asemenea, contribuabilii pot obţine informaţii fiscale cu caracter general la call center ANAF 031.403.91.60", se mai spune în document.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Kukuruku

Acum 11 luni

Interesant cum nu-i duce capul sa scrie corect instiintarea.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus