Luni,
18.08.2025
Cer Senin
Acum
17°C

Prin compania sibiană SmartBill se facturează anual peste 23 de miliarde de euro. Cifra de afaceri a societății depășește 6 milioane de euro

Prin compania sibiană SmartBill se facturează anual peste 23 de miliarde de euro. Cifra de afaceri a societății depășește 6 milioane de euro

SmartBill are peste 85.000 de clienţi, companii mici şi mijlocii, care anual facturează mai mult de 23 de miliarde de euro, iar anul acesta a atins pragul de 5 milioane de facturi emise lunar, conform unui comunicat remis, marţi, Agerpres.

În 2022, compania a ajuns la o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, înregistrând o creştere de 31% comparativ cu 2021. Mai mult, în primele trei luni ale acestui an, SmartBill a avut o creştere de peste 40%, iar pentru întreg anul se aşteaptă la o creştere de peste 35%.

"În prezent, privind retrospectiv, ne dăm seama că SmartBill a ajuns mult mai departe decât ne-am imaginat în urmă cu 16 ani, când am lansat compania. Pot spune că am avut în tot acest timp 16 ani de creştere continuă, dar şi 13 ani de sacrificiu, în care am reinvestit tot profitul, alături de o investiţie de 1 milion de euro. A fost un sacrificiu de termen lung, asumat, care acum începe să dea roade. În prezent, avem o companie extrem de matură, în continuă creştere şi care generează profit. Ne dorim ca şi pentru viitor ecosistemul SmartBill să păstreze acest ritm de dezvoltare accelerată şi să asigurăm în continuare cele mai bune condiţii pentru desfăşurarea operaţiunilor legate de facturare, plăţi, stocuri şi contabilitate pentru cei peste 85.000 de clienţi activi din platformă", a declarat Radu Hasan, CEO şi cofondator SmartBill.

Prin soluţiile oferite, SmartBill contribuie la eliminarea în mod semnificativ a muncii manuale şi repetitive din companiile din România. Astfel, în iulie 2022, a integrat sistemul naţional de facturare electronică e-Factura, prin intermediul căruia, în primele şase luni de la lansare, au fost livrate peste 1 milion de facturi. În primele trei luni ale acestui an, compania a lansat şi integrarea cu Smart Accounts, serviciu automat de Open Banking, autorizat de BNR, prin intermediul căruia companiile care utilizează platforma îşi pot interoga conturile bancare.

De asemenea, în 2023, SmartBill a integrat deja proiectul e-Transport, prin intermediul căruia Ministerul Finanţelor îşi propune să monitorizeze toate transporturilor rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat din România. Astfel, companiile care folosesc SmartBill pot acum să declare datele referitoare la transporturile rutiere de bunuri cu risc fiscal ridicat direct din platformă.

În prezent, compania lucrează la implementarea în platformă a posibilităţii de raportare SAF-T, prin intermediul căreia se va putea face schimbul electronic de date din contabilitate între entităţile care au obligaţia raportării şi ANAF. Această integrare va fi disponibilă în platformă începând cu luna mai.

"Pentru SmartBill, în 2022, punctul forte a fost integrarea cu e-Factura, iar pentru 2023 avem în vedere două proiecte la fel de importante: e-Transport şi SAF-T, dar şi multe alte facilităţi care sunt deja în lucru. Pentru e-Factura am muncit din timp şi am realizat ceea ce considerăm a fi cea mai bună integrare din România, dat fiind faptul că în prezent rata de acceptare la ANAF a facturile transmise prin SmartBill este de 99,97%", a spus Ioana Hasan, product manager şi cofondator SmartBill.

Dezvoltat în 2007 de antreprenorii Radu Hasan, Ioana Hasan şi Mircea Căpăţînă, SmartBill este în prezent cel mai utilizat program de gestiune şi facturare de pe piaţa din România, cu peste 85.000 de clienţi în cloud. SmartBill se adreseaza unei plaje mari de afaceri, de la PFA-uri, companii mici şi mijlocii, şi până la multinaţionale, din toate domeniile de business. Prin intermediul SmartBill se emit lunar peste 5.000.000 de facturi şi se facturează peste 23 miliarde de euro anual.

În 2020, grupul norvegian Visma a preluat jumătate din companie, dar fondatorii păstrează controlul.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus