Miercuri,
21.05.2025
Partial Noros
Acum
20°C

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: Turismul românesc are nevoie de onestitate, nu de bârfe sau de ştiri false

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului: Turismul românesc are nevoie de onestitate, nu de bârfe sau de ştiri false

Turismul românesc are nevoie de adevăr, nu de senzaţional, are nevoie de onestitate, nu de bârfe sau de ştiri false, a scris, vineri, pe propria pagină de Facebook, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, notează Agerpres

"În săptămâna luminată, propun tuturor un pact cel puţin pentru următorul an: să fim sinceri şi să facem tot ce putem pentru a ne susţine ţara, care este binecuvântată cu o frumuseţe rar întâlnită. Să promovăm oportunităţile, dar să semnalăm şi abaterile, în scopul corectării lor, să evităm generalizările şi mesajele părtinitoare sau artificiale. Să fim corecţi cu informaţiile pe care le furnizăm, pentru că anul trecut ele au avut efect cuantificabil asupra unor destinaţii din ţara noastră prin scăderea cu câteva procente a numărului de turişti. În mod cert, acest caz se referă, în primul rând, la litoralul românesc. Voi mai da un exemplu: aud că românii nu vor să petreacă concediul în România", a precizat oficialul.

În acest context, ministrul susţine că datele Institutului Naţional de Statistică (INS) şi ale Băncii Naţionale a României (BNR), arată că, în primele două luni ale anului în curs, numărul turiştilor români a crescut cu 10% faţă de 2019, an considerat a fi cel mai bun an din istoria turismului naţional.

"(...) şi mai văd că balanţa comercială pe zona turismului s-a diminuat cu 44% faţă de anul trecut şi a revenit tot la nivelul din 2019, însă tranzacţiile pe teritoriul României sunt de 2,8 ori mai mari decât atunci. Este o realitate bazată pe cifre. Sfintele sărbători de Paşte reprezintă un moment bun de a sta alături de familie şi de a conştientiza ce e cu adevărat important: sănătatea, cei dragi, tradiţiile şi credinţa. Eu am încredere că şi anul acesta lucrurile se vor îmbunătăţi şi că vom reuşi să fim mai buni, împreună", a afirmat Cadariu. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

2 comentarii

Eu

Acum 2 ani

Daca nu erau voucherul de vacanță era de mult falimentat torismul românesc. Este incredibil ce se întâmplă aici. Sume aberante pe servicii. Doar că e curat in camera și mâncare bună nu înseamnă turism. Pe litoral preturile depășesc cu mult valoarea reală a facilităților, poate aici e cea mai clară situație de bătaie de joc. Poiana Brașov e următoarea pe lista mea. Nu înțeleg cum e posibil să plătim mai mult decât în țările de dincolo. Oamenii sunt singurii care greșesc că iau parte la așa ceva. La noi câștigă patronul și el mai departe împinge șpăgile unde trebuie. Turistul și angajații iau ce rămâne. Sper sa vad odată tot sistemul asta putred la pământ cu falimente sonore. Poate așa se va trezi la realitate antreprenoriatul. VOI , MINTI LUMINATE, NU INTALEGETI CA MODUL VOSTRU DE ABORDARE E ORIENTAT DOAR PE CIFRE MARI IN PERIOADE SCURTE DE TIMP?
Raspunde

Mircea

Acum 2 ani

Gândește-te că voucherele se dau cel puțin încă 3 ani la 1450 lei la cei care lucrează la stat sunt peste 1 milion de angajați dau că nu dă de la ei băgăm taxe în plus că vrei nu vrei plătim ca săi ținem în puf

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus