În ultimii ani, inteligența artificială (AI) a devenit din ce în ce mai prezentă în toate domeniile, de la industria auto, până la medicină, educație, securitate, inclusiv în arhitectură și design interior.
În loc să petreacă ore întregi schițând manual planuri și modele, arhitecții folosesc de ceva timp software-uri de proiectare asistate de AI, care folosesc algoritmi avansați pentru a crea modele 3D și schițe de construcție în timp real. Aceste instrumente pot ajuta arhitecții să economisească timp și să îmbunătățească precizia planurilor, reducând astfel erorile și costurile. Totul se întâmplă deja. Pe lângă aplicațiile care arată cum ar putea arăta o casă, un cartier sau chiar un oraș.
Fotografiile care însoțesc acest articol sunt realizate de programe AI puse să redea exemple de imobile ce s-ar preta arhitecturii din municipiul Sibiu.
O stradă din Sibiu imaginată de AI
”Vrem, nu vrem să recunoaștem, AI-ul poate să ne fie de mare ajutor și pe partea de creație”
Tudor St. Popa, designer de interior și conductor arhitect, susține că dezvoltarea programelor de AI va duce în următoarele luni la schimbări importante în această industrie.
”Lunile ce vor urma cred că pot fi de cotitură pentru multe birouri de design și arhitectură. Sunt sigur că peste doi ani vom vedea altfel toată această “industrie”, fie că schimbările se vor produce doar în eficientizarea muncii sau ele se vor extinde inclusiv pe partea creativă.
Calculam zecile de ore pe care le consumăm la fiecare proiect ca să “finisăm” planșele de arhitectură și am descoperit faptul că un desenator își petrece mai mult de 20% din timp pentru a introduce cote pe planuri. Iar acest lucru ar putea foarte bine fi făcut în viitor de către un robot și l-ar face poate într-o jumătate de oră, nu în 30 de ore. Ori aranjarea planurilor în pagină, scrierea legendelor, desenarea fațadelor și alte multe astfel de munci ar putea fi curând preluate de către un program cu inteligență arificială”, susține Tudor St. Popa.
Am rugat inteligența artificială să facă o casă inivativă, dar care să păstreze detalii din arhitectura locală din Sibiu. Asta a ieșit
El spune că AI poate veni cu un important aport și în creație, nu numai în execuție.
”Dar nu m-aș limita doar la asta. Vrem, nu vrem să recunoaștem, AI-ul poate să ne fie de mare ajutor și pe partea de creație. Arhitectura este creativă, este adevărat, dar urmează niște reguli stricte. Știm că un dormitor trebuie să fie minim de 12 mp, pentru că așa ne spune legea locuinței. Știm și cum putem mobila o baie cu obiecte sanitare astfel încât să fie eficientă, pentru că Manualul Arhitectului (Neufert) ne descrie toate situațiile posibile. Iată: unui program cu inteligență artificială am putea să îi spunem doar că avem nevoie de o casă cu living, bucătărie, două dormitoare și trei băi, dispusă pe două nivele și sunt absolut sigur că ne-ar răspunde cu o propunere de proiect care să respecte toate aceste cerințe legale. Și asta, mă repet, într-un timp mult mai scurt decât am face-o noi, oamenii.
Pe deasupra, propunerea AI-ului va extrage și îmbina variante creative din toată lumea internetului, această documentare extinsă putând avea ca rezultat un proiect care ar merita, de ce nu, să concureze chiar și la concursuri de arhitectură.
Dar nu trebuie să ne temem de asta. Chris Do, denumit vocea designerilor din lumea business, spunea de curând faptul că AI-ul nu va înlocui artiștii și designerii, ci va înlocui arta plictisitoare. Făcuse chiar el un test în crearea unor afișe și și-a dat seama că experiențele anterioare, educația și logica îi limitează creativitatea. Pe când AI-ul nu are această teamă de ridicol și poate aduce noi perspective pe care noi, oamenii, le-am uitat de mult”, susține sibianul.
El susține că munca făcută de AI va ajuta și persoane care nu sunt foarte creative.
”Singura temere a mea este aceea că vor apărea “designeri” de interior fără prea mari cunoștințe din domeniu, dar care se vor folosi de inteligența artificială pentru a suplini lipsa lor de creativitate. Doar nu le va fi greu să selecteze de pe Pinterest câteva zeci de poze cu încăperi frumoase ca exemplu pentru AI, apoi să pună calculatorul să genereze propuneri de amenajări interioare. În aceste cazuri, AI-ul va reuși cel mai probabil să livreze proiecte mult mai valoroase decât ar face-o chiar omul. Iar în aceste cazuri, simt că munca AI-ului este principală, designerul devenind doar un operator-calculator”, spune Tudor St. Popa.
Casă modernă despre care AI crede că s-ar putea construi în Sibiu
”În prezent, putem doar să visăm și să sperăm că scenariile SF încep să prindă contur în realitate”
Simona Sterca este designer de interior și spune că utilitatea programelor de inteligență artificială e de neînchipuit, deocamdată.
”Unul dintre modurile prin care AI poate fi utilizată este prin designul generativ, care poate genera rapid opțiuni de proiectare bazate pe parametri specifici, cum ar fi dimensiunile camerei sau orientarea luminii. Aceasta poate ajuta designerii să exploreze o multitudine de opțiuni de proiectare într-un timp mult mai scurt decât ar fi necesar în mod normal.
Este posibil ca software-urile pe care le utilizăm în prezent să devină depășite în următorii 5 ani. Poate că vom avea ocazia să purtăm o pereche de ochelari și mănuși special concepute, în care vom avea acces la softuri de ultimă generație, astfel încât să putem proiecta cu ajutorul vocii și mișcărilor într-un mod mai eficient și mai natural.
Realitatea virtuală și augmentată sunt tehnologii utile în arhitectură și design de interior, oferind clienților posibilitatea de a vizualiza spațiul într-un mod captivant și interactiv, astfel încât să poată vedea cum va arăta și să se simtă înainte ca proiectul să fie finalizat. Aceste tehnologii pot îmbunătăți, de asemenea, colaborarea între echipele de proiectare.
Pe lângă asta, AI poate oferi soluții personalizate de optimizare a spațiului în designul de interior, analizând datele de utilizare și nevoile specifice ale utilizatorilor, pentru a îmbunătăți confortul și funcționalitatea spațiilor interioare.
De asemenea, AI poate fi utilizat pentru a îmbunătăți procesele de fabricație și construcție, reducând costurile și timpul necesar pentru a finaliza proiectele.
În plus, există posibilitatea ca AI să ajute la crearea de clădiri și spații interioare mai sustenabile și eficiente din punct de vedere energetic. În prezent, putem doar să visăm și să sperăm că scenariile SF încep să prindă contur în realitate”, spune Simona Sterca.
I-am cerut AI să deseneze o casă în Sibiu care să țină cont de arhitectura locală tradițională
Unde se poate ajunge cu AI în viitorii 5, 10 ani?
Simona Sterca răspunde la această întrebare cu o expresie americană: ”cerul este limita”.
”În opinia mea, în următorii 5-10 ani, putem aștepta o accelerare semnificativă a dezvoltării Inteligenței Artificiale și a integrării acesteia în mai multe aspecte ale vieții noastre. De la vehicule autonome la asistenți virtuali inteligenți și sisteme de securitate avansate, AI poate îmbunătăți semnificativ modul în care interacționăm cu lumea din jurul nostru și poate rezolva probleme dificile dintr-o varietate de domenii, inclusiv medicină, energie și mediul înconjurător. Cu toate acestea, în paralel cu aceste progrese, cred că vor apărea provocări etice și sociale legate de utilizarea AI, precum impactul asupra locurilor de muncă și protecția datelor personale.
Cred că vom asista la schimbări semnificative în viețile noastre, odată cu apariția unor noi paradigme și impactul psihologic poate fi considerabil.
"The sky is the limit"....Trăim într-o perioadă interesantă”, spune Sterca.
Granița dintre AI și creierul uman e dată de imaginație, spun unii dintre cei care au studiat implicarea inteligenței artificiale în acțiuni practice în societate. Simona Sterca susține că AI trebui să fie înțeles ca o unealtă a omului, nu neapărat ca o înlocuire a lui.
”În esență, AI poate fi privită ca o formă de creativitate și imaginație, deoarece poate fi programată pentru a genera soluții noi și modele unice, asemănător cu felul în care mintea umană produce idei originale.
Este important să menționăm că există o diferență fundamentală între creierul uman și AI, în sensul că creierul este masă organică complexă, în timp ce AI este un algoritm bazat pe cod. În timp ce creierul poate produce idei și gânduri spontane și poate fi influențat de factori externi și interni, AI funcționează doar în cadrul parametrilor și instrucțiunilor programate de oameni. Prin urmare, AI poate fi considerat mai mult o unealtă a creierului uman, care ne poate ajuta să ne extindem creativitatea și imaginația, decât o formă de creativitate independentă.
Consider că artele și artizanatul vor continua să aibă succes și în viitor, cele care aduc o valoare adăugată semnificativă și sunt duse la nivel de excelență, deoarece acestea sunt domenii care sunt dificil de înlocuit de către tehnologie și care implică creativitate și abilități manuale specifice”, suține Simona Sterca.
Un alt model de casă modernă, care ține cont și de arhitectura zonei, realizat de AI
Ce spune inteligența artificială despre defectele inteligenței artificiale
Am întrebat Chat GPT despre defectele pe care AI le are atunci când este folosit în design și arhitectură. A vorbit despre pierderea creativității umane, despre dependența de tehnologie reducerea locurilor de muncă și probleme ce țin de etică.
”Există câteva motive pentru care unele persoane pot considera că utilizarea inteligenței artificiale în arhitectură nu este benefică sau nu ar trebui să fie folosită în această industrie.
Pierderea creativității umane: unii critici susțin că utilizarea IA în arhitectură ar putea duce la pierderea creativității umane. În timp ce IA poate fi programată să genereze modele și soluții standardizate, aceasta nu poate înlocui creativitatea și imaginația umană care sunt necesare pentru a crea proiecte cu adevărat inovatoare și unice.
Dependenta de tehnologie: un alt aspect negativ al utilizării IA în arhitectură ar putea fi creșterea dependenței de tehnologie. În timp ce tehnologia poate fi utilă și eficientă, aceasta nu poate înlocui abilitățile și cunoștințele umane. În plus, utilizarea excesivă a tehnologiei poate duce la probleme de securitate și confidențialitate a datelor.
Reducerea locurilor de muncă: o altă preocupare legată de utilizarea IA în arhitectură este că aceasta ar putea duce la reducerea locurilor de muncă pentru profesioniștii din industrie. În timp ce IA poate fi utilă pentru a automatiza unele sarcini repetitive, acest lucru ar putea duce la eliminarea unor poziții de muncă și la o concurență mai mare pentru joburile disponibile.
Probleme etice: utilizarea IA în arhitectură poate duce la probleme etice, cum ar fi utilizarea datelor personale fără acordul utilizatorilor sau utilizarea tehnologiei pentru a spori supravegherea și controlul asupra spațiilor publice și private.
În concluzie, utilizarea inteligenței artificiale în arhitectură poate aduce numeroase beneficii, dar trebuie să fie abordată cu precauție și să ia în considerare aspectele negative și riscurile asociate cu utilizarea excesivă a tehnologiei în această industrie”, susține Chat GPT.
Modele de interior și exterior ale unor case moderne ce ar putea fi ridicate în Sibiu
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: cum va arata sibiul , chat gpt , Sibiu , Inteligența Artificială , Design Interior , tehnologie
Vizualizari: 2955
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Radu Magda-Vilcea
Acum 7 ore
Ilarie
Acum 7 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Luminița Vaida
Acum 7 ore
Ioan