Trăim într-o lume în care se folosesc tot mai multe substanțe chimice. O lume în care abundă mâncarea procesată. Este important să știm că și alimentele naturale precum fructele și legumele sunt deseori contaminate cu diverse substanțe chimice cu care s-au întâlnit în procesul de creștere.
Binteles, așa cum a spus și Darwin, specia cea mai puternică este aceea care se adaptează, chiar și așa e bine să folosim fructe și legume cât mai organice, fără urme de pesticide.
Pesticidele sunt folosite pentru a proteja culturile de insecte, germeni, rozătoare sau buruieni. Multe dintre acestea sunt dăunătoare omului. Bine, îmi poți spune acum că se regăsesc în cantități infime și nu contează.
Din păcate, lucrurile nu sunt atât de simple și puțin cu puțin se face mult. Așa că dacă consumăm multe fructe și legume, tratate chimic, chiar dacă le consumăm în scopul de a ne asigura cât mai mulți micronutrienti, s-ar putea să ne facem un deserviciu în același timp.
Ce putem face?
1. Să ne aprovizionăm cu legume și fructe bio.
2. Să spălăm foarte bine fructele și legumele înainte de a le consuma.
Cum spălăm fructele și legumele?
1. Le putem spăla câteva minute sub jet de apă rece.
2. Se spălă cu detergenți speciali din comerț.
3. Le spălăm cu apă rece și bicarbonat.
Metoda mea preferată și de fapt cea mai eficientă este să spăl fructele și legumele pe care le cumpăr din supermarket cu apă și bicarbonat. Personal spăl toate fructele și legumele cu apă și bicarbonat.
Prima dată le spăl bine sub jet de apă rece, apoi le las într-o soluție de apă cu bircabonat (1 lingură bicarbonat la 1 litru apă) pentru cel puțin 10-15 minute.
Există un studiu care atestă că spălarea acestora cu apă și bicarbonat s-a dovedit a fi cea mai eficientă soluție.
Acest studiu a constatat că spălarea merelor într-o soluție de bicarbonat de sodiu și apă, timp de 15 minute a îndepărtat aproape toate reziduriile de pesticide.
Din păcate această metodă îndepărtează doar pesticidele aflate pe coajă, nu îndepărtează și pesticidele care au pătruns în interiorul fructelor să al legumelor.
Cea mai sigură metodă pentru a îndepărta pesticidele din coajă este de a decoji fructe/legume, însă prin acest procedeu pierdem micronutrientii, fibrele aflate în coajă.
Spor la sănătate!
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 41465
Ultimele comentarii
Acum 48 minute
Newman
Acum 1 oră
Florin alexandru
Acum 2 ore
@bastiu
Acum 3 ore
Emil
Acum 6 ore
Marina