Ministrul Federal de Interne al Austriei, Gerhard Kraner, aflat în vizită la Bucureşti, a declarat miercuri că nu poate să ofere o dată privind aderarea României la Spaţiul Schengen.
"Permiteţi să vă repet mesajul pe care l-am transmis de ce nu am putut să votez pe 8 decembrie pentru aderarea României la Spaţiul Schengen. În primul rând, pentru că avem un sistem care nu funcţionează. Dacă există controale pe care le efectuaţi dumneavoastră la frontierele externe ale României, există controale şi între Germania şi Austria. Asta înseamnă că şi cetăţenii austrieci care se duc în Germania sunt controlaţi. Franţa face la fel cu Germania. Şi aş putea să vă mai dau câteva exemple. Sistemul nu funcţionează şi interesul nostru bilateral este să vedem ca acest sistem să înceapă să funcţioneze cu frontiere externe funcţionale. De aceea, suntem parteneri apropiaţi care lucrează împreună pentru atingerea acestor obiective. Primii paşi i-am reuşit, dar mai avem mult de lucru împreună", a spus Kraner. potrivit Agerpres.
Întrebat de jurnalişti când va vota Austria pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, oficialul austriac a afirmat că nu poate oferi o dată în acest sens.
"Vă spun foarte deschis: din partea mea, nu pot să vă ofer astăzi o dată. În primul rând, vreau să obţinem rezultate, pentru ca UE să fie protejată în zona frontierelor externe", a precizat Gerhard Kraner.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Gerhard Kraner , despre aderarea României al Sc , Ministrul austriac de Interne , aderare romania Schengen , Schengen , video
Vizualizari: 683
Ultimele comentarii
Acum 55 minute
Raluca Budusan
Acum 57 minute
Em
Acum 1 oră
Hermann Stadt
Acum 1 oră
Un cititor
Acum 2 ore
H-Bomb