Gex Guard, o societate din Reghin, județul Mureș, a câștigat contractul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) prin care va asigura paza celor două spații de servicii de pe tronsonul 1 al Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Contractul are o valoare de 520.081 de lei și este încheiat pentru o perioadă de un an, conform licitatiapublica.ro.
Gex Guard SRL a fost înfințată in anul 2012 și conform propriului site, se precizează că are experiență în ”domeniul de protecție si gardă de corp”. ”Suntem o companie care a evoluat inteligent și pragmatic cu cele mai avansate tehnici din acest domeniu”, se precizează pe pagina de internet a societății.
3,37 milioane de lei costă curățenia parcărilor, în 4 ani
CNAIR a scos la licitație pentru cele două parcări de pe acest tronson de autostradă și serviciile de dezinfectare și curățenie.
Prețul estimat de compania de drumuri pentru aceste servicii este de 3,37 de milioane de lei, cu TVA inclus, în 4 ani.
Citește și:
”Estimarea valorii celui mai mare contract subsecvent care urmează să fie atribuit pe durata acordului-cadru este de 845.483,42 lei fără TVA (n.r. pe an). Cantitățile minime și maxime estimate pe durata acordului cadru, precum și cantitățile minime și maxime care ar putea face obiectul unui singur contract subsecvent sunt înscrise în anexe”, se precizează în anunț.
Conform caietului de sarcini, prestatorul ar urma să pună prosoape de hârtie, hârtie igienică, odorizante și coșuri de plastic. În plus, acesta urmează să spele ferestrele și ușile interioare, să asigure igiena clădirii, să asigure depozitarea gunoaielor și deșeurilor menajere și să asigure curățenia, dezinfectarea și igienizarea grupurilor sanitare.
În total, aceste două spații vor costa CNAIR aproximativ 1,34 de milioane de lei pe an, pază și curățenie, ceea ce înseamnă peste 3.600 de lei pe zi.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: gex guard mures , paza parcare autostrada , parcari sibiu boita , spatii de servicii , curatenie autostrada
Vizualizari: 3178
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
HBomb
Acum 3 ore
HBomb
Acum 3 ore
Rob
Acum 4 ore
Pensionar
Acum 4 ore
Oare cand se va interzice aceasta barbarie?