Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
7°C

Aproape 150.000 lei pentru întreținerea fântânilor arteziene. „Înfrumusețează imaginea Sibiului”

Aproape 150.000 lei pentru întreținerea fântânilor arteziene. „Înfrumusețează imaginea Sibiului”

Primăria a contractat o firmă pentru activități de verificare, întreținere, reparare și conservare a fântânilor arteziene și a cișmelelor de pe raza municipiului, care activează de 20 de ani. În total, în municipiu sunt 17 fântâni arteziene și 23 de cișmele stradale.

Contractul de întreținere a fost atribuit prin cumpărare directă firmei Total C&V Solutions SRL, fondată în anul 2003 la Sibiu.

Acesta prevede că fântânile trebuie puse în funcțiune în luna aprilie, în maxim 15 zile de la solicitarea scrisă a municipalității, iar conservarea acestora va avea loc în luna octombrie. Orarul de funcționare este 07:00 – 22:00 în perioada 1 aprilie – 30 aprilie și 1 septembrie – 31 octombrie și 06:00 – 24:00 în perioada 1 mai – 31 august.

Activitățile de întreținere și reparații a fântânilor arteziene trebuie vizeze următoarele: montarea pieselor, unde e cazul, pentru punerea în funcțiune; pregătirea, vopsirea, curățarea bazinului, reparații la acestea, camera pompelor și ansamblurile necesare punerii în funcțiune; urmărirea curentă a modului de funcționare; menținerea aspectului exterior al bazinului, tratarea periodică a apei, îndepărtarea frunzelor și a altor resturi de pe luciul apei; efectuarea reglajelor necesare, precum și verificarea și citirea lunară a contoarelor de apă la toate fântânile etc.

Durata contractului este de 12 luni, începând cu 1 iunie anul curent, iar valoarea acestuia – 147.000 lei.

Lista celor 17 fântâni arteziene cuprinde următoarele locații: Piața Mare, Parcul Tineretului, în fața Cercului Militar al Casei Armatei, sensul giratoriu de la Piața Aurel Vlaicu, Parcul Sub Arini (cupola și bustul lui M. Eminescu), parcul Astra (Hotel Continental Forum), Bd. Coposu (monument Francisc I), strada Dealului (Fântâna Mama și copilul), parcul Terezian, Bd. Nicolae Bălcescu, Piața Schiller, Parcul Astra, strada Turnului, Piața Cluj, strada Maramureșului (Fântâna Ștrand), Hipodrom III - parcarea supraterană.

Din punctul de vedere al volumului de apă, cea mai mare fântână este cea din Parcul Tineretului (80 mc), urmate de cele din Piața Mare (64 mc), din Parcul Astra (60 mc), din Piața Aurel Vlaicu (40 mc) și din parcul Astra (vizavi de Hotelul Continental Forum) (40 mc).

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

Jalnic

Acum 11 luni

Fantana din Piata Mare este o mizerie de tasnitoare fata de cum era inainte. Jeturile de acum seamana cu nister pistoale cu apa, anemice. La o piata atat de mare, jeturile anterioare cu inaltime de aproape 3 metri erau spectaculoase si se incadrau mult mai bine in peisaj...acum zici ca face Grivei pipi!!!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus