Ministerul Educației a publicat joi seara rezultatele evaluării finale pentru dotarea cu Smart-Labs a liceelor din România. Municipiul Sibiu are în tabel aprobate sume pentru pentru 11 licee și pentru Palatul Copiilor. Acestea urmează să primească o finanțare de 60.000 de euro pentru un laborator sau 120.000 de euro pentru două laboratoare.
Ministerul Educației a publicat lista cu liceele care sunt eligible pentru a primi finanțarea necesară pentru dotarea unuia sau a două laboratoare inteligente, în funcție de câte au cerut prin proiectele depuse. Suma totală acordată este e 120 de mii de euro pentru două astfel de laboratoare.
În tabelul publicat de minister pot fi identificate 11 licee din municipiul Sibiu, Palatul Copiilor și Liceul Tehnologic „Ilie Măcelariu” din Miercurea Sibiului. Potrivit unor informații pe surse în tot județul ar exista aproximativ 30 de licee care beneficiază de bani pentru crearea acestor laboratoare. În table însă sunt greu de identificat pentru că cei e la minister au trecut doar numele școlii și localitatea. Tabelul îl găsiți AICI.
Din cele maxim 100 de puncte pentru proiect, 10 au fost pentru zone defavorizate. Proiectul „Dotarea cu laboratoare inteligente a unităților de învățământ secundar superior, a palatelor și a cluburilor copiilor” este finanțat din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Au fost alocate 117.499.800,00 de euro, prin PNRR, pentru dotarea cu echipamente TIC de tip „smart lab” și materiale educaționale specifice pentru dezvoltarea unui laborator digital inteligent.
De asemenea, s-au putut accesa bani și pentru un al doilea laborator inteligent dacă numărul de elevi înscriși în anul școlar 2022 - 2023 este de minimum 500, în acest caz, finanțarea pentru al doilea laborator inteligent acordându-se pe baza scorului rezultat din următorii indicatori (în ordine descrescătoare): 50% - numărul de elevi (liceal) înscriși; 25% - media la examenul de bacalaureat pe liceu în ultimii 3 ani; 25% - rata de promovare la examenul de bacalaureat (din numărul de candidați înscriși) în ultimii 3 ani.
Lista proiectelor admise în Sibiu
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI TEHNIC ENERGETIC SIBIU
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A LICEULUI TEHNOLOGIC „INDEPENDENȚA” SIBIU
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT SECUNDAR SUPERIOR, A PALATELOR ȘI A CLUBURILOR COPIILOR
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI NAȚIONAL „GHEORGHE LAZĂR" SIBIU -
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A PALATULUI COPIILOR SIBIU
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI TEHNIC CIBINIUM SIBIU
SMARTLAB BARITIU SIBIU - COLEGIUL ECONOMIC GEORGE BARITIUSIBIU
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A LICEUL TEHNOLOGIC „AVRAM IANCU” SIBIU'
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI NAȚIONAL „SAMUEL VON BRUKENTHAL” SIBIU' -
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI NAȚIONAL PEDAGOGIC „ANDREI ȘAGUNA” SIBIU
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A LICEULUI TEORETIC CONSTANTIN NOICA SIBIU
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A COLEGIULUI NAȚIONAL „OCTAVIAN GOGA” SIBIU 2
DOTAREA CU LABORATOARE INTELIGENTE A LICEULUI TEHNOLOGIC „ILIE MĂCELARIU” MIERCUREA SIBIULUI'
Foto principală ilustrativă: Arhiva TS
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: lista proiecte pnrr scoli , laboratoare inteligente in sco , proiect pnrr laboratoare intel , scoli sibiu
Vizualizari: 2364
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Miruna
Acum 9 ore
Kukuruku
Acum 10 ore
Un cititor
Acum 10 ore
Newman
Acum 10 ore
Nobody