Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scriosteanu, a publicat pe pagina sa de Facebook mai multe imagini cu locul de unde va începe construcția primului tunel de autostradă din munții Carpați, care va face parte din Sibiu – Pitești.
”Aici este locul unde începe construirea primului tunel prin Carpați, parte din Autostrada Sibiu - Pitești. Am fost pe șantierul Secțiunii 4: Tigveni - Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu - Pitești în locul în care începe construirea primului tunel de autostradă în zona montană, pentru care antreprenorul a început lucrările pregătitoare.
Tunelul are o lungime de 1,3 km și este format din 2 galerii principale separate, una pentru fiecare sens de mers”, a scris secretarul de stat.
Tunelul va avea câte 2 benzi pe sens și acostamente, sistem de ventilație, sistem de evacuare, iluminat public, sistem de comunicare și câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului.
Citește și:
”Antreprenorul estimează un termen de 2 ani pentru săpătura tunelului, 1 an pentru căptușarea interioară și până la 8 luni pentru instalarea echipamentelor și testare”, susține secretarul de stat.
Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de circa 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde și construcția unui nod rutier la Țigveni, care va face conexiunea cu secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu - Pitești.
Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o valoarea de 1,6 miliarde de lei fără TVA și o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Autorizația de construire pentru execuția lucrărilor a fost emisă în luna martie a acestui an.
Autostrada Sibiu - Pitești va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în 5 secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV. Este cel mai important proiect de infrastructură rutieră și, totodată, cu cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: se construieste tunelul , tigveni - curtea de arges , tronsonul 4 , sibiu - pitesti , tunel , foto , autostrada
Vizualizari: 13839
Ultimele comentarii
Acum 9 ore
Valentino Versace
Acum 9 ore
Cartea ne face bine..
Acum 9 ore
Emil
Acum 10 ore
Adrian
Acum 10 ore
Newman