În luna mai a acestui an în Sibiu s-a desfășurat proiectul „Lada cu zestre”, un proiect realizat din dorința de a promova patrimoniul cultural, natural și a valorilor locale ale orașului precum și din dorința de a încuraja implicarea elevilor în organizarea de activități. Proiectul a urmărit două aspecte: realizarea unui documentar de promovare a orașului și acțiuni de ecologizare și protejare a mediului înconjurător în care au fost implicați sute de elevi de la școlile sibiene.
„Lada de Zestre” este un proiect educațional prin care copiii clasei a VII-a au creat un documentar - vod-cast în format digital despre municipiul Sibiu, un documentar prezentat de elevi atât în limba romănă, engleză cât și în germană.
„Prin realizarea acestui vod-cast dorim să promovăm o formă inovativă de a învăta și de a se documenta, precum și de a promova municipiului Sibiu, locul natal. Vod-casting-ul are ca temă pomovarea și transmiterea de informații despre patrimoniul cultural al județului Sibiu atât vizual, care surprind principalele muzee, clădiri, peisaje, artefacte, locuri frumoase, cât și auditiv prin prezentarea de date în legătură cu acestea, astfel fiind un model educațional inovativ”, spun creatorii proiectului.
În cea de-a doua parte a proiectului au fost organizate activități de protejare a naturii, de protecție și de menținere a mediului înconjurător nepoluat. Activitățile au presupus plantarea de copaci, acțiuni de ecologizare a mai multor cartiere din Sibiu și implicarea a sute de copii și voluntari din școlile sibiene.
Proiectul a fost inițiat de asociația „Totul pentru comunitate” și a fost cofinanțat de Primăria Județului Sibiu în cadrul Agendei Educaționale Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Vizualizari: 1852
Ultimele comentarii
Acum 5 minute
Sandokan
Acum 19 minute
Pol-Pot
Acum 23 minute
Emil
Acum 23 minute
John Doe
Acum 1 oră
John Doe