Luni,
16.09.2024
Innorat
Acum
10°C

Cinci medici din județul Sibiu vor să demisioneze din gărzile suplimentare în semn de protest. În iulie este anunțată grevă generală

Cinci medici din județul Sibiu vor să demisioneze din gărzile suplimentare în semn de protest. În iulie este anunțată grevă generală

În contextul protestelor din sănătate, județul Sibiul are cinci medici care și-au arătat intenția de a demisiona din contractul de gărzi suplimentare în semn de protest. Unul este la Mediaș și patru sunt la Spitalul Județean din Sibiu. Între timp, sindicatul Solidaritatea continuă formele de protest, acestea urmând să se încheie cu o grevă generală anunțată în data de 27 iulie, dacă până atunci autoritățile naționale nu vor da curs revendicărilor.

În prima jumătate a lunii iunie, cadrele medicale care sunt membre în sindicatul Solidaritatea au început o serie de proteste prin care aduc guvernanților o serie de revendicări, în mare parte salariale. Printre formele de protest s-a numărat și „Demisia medicilor din contractele individuale de muncă aferente gărzilor suplimentare”. Este vorba despre gărzile pe care medicii le fac, suplimentar, față de cele două gărzi obligatorii din contract, în special din cauza lipsei de personal. La nivel național, potrivit sindicaliștilor, 1.000 de medici (10%) și-au exprimat intenția de a demisiona din aceste gărzi. La Sibiu, doar cinci medici s-au arătat dispuși să renunțe la gărzile suplimentare, ca formă de protest.

Citește și: Proteste în spitalele din Sibiu: „Lucrăm multe ore și suntem puțini oameni. Suntem epuizați”

Potrivit managerului Spitalului Municipal din Mediaș, Gheorghe Nicorici, un singur medic de la Mediaș a depus o adresă de intenție de a demisiona din contractul de gărzi. De asemenea, la Spitalul Județean, patru medici și-au anunțat această intenție.

Există medici care și-au anunțat intenția, prin intermediul sindicatului, de a renunța la contractele de gărzi suplimentare față de norma de bază (contratele cu timp parțial de lucru) dar momentan nu sunt înregistrate cazuri/cereri concrete de demisie. Numărul celor care și-au manifestat intenția în acest sens este redus”, transmite Decebal Todăriță, purtător de cuvânt al unității sanitare.

La celelalte spitale din județ nu au fost medici care să arate această intenție.

La ora actuală Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță că este în plină desfășurare cu protestul „Demisia din contractele de gărzi suplimentare” la care au aderat până în acest moment 1.128 de medici din țară. Această acțiune își arată deja primele rezultate, mai multe spitale mari anunțând că nu vor putea acoperi gărzile din cauza acestei forme de protest.

S-a decis continuarea protestelor

Între timp, Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară”, întrunit în perioada 22-25 iunie, a decis continuarea protestelor pentru susținerea revendicărilor și actualizarea calendarului acțiunilor de protest. Astfel, sindicaliștii anunță că acțiunile de protest aflate în desfășurare vor fi continuate și accentuate.

Programul noilor acțiuni de protest

  • 29 iunie 2023 - Lansarea unui protest inovativ și transmiterea solicitărilor de încheiere a Acordului și Procedurii pentru grevă
  • 06 iulie 2023 - Pichetarea unităților sanitare din țară
  • 12 iulie 2023 – Organizarea unui nou miting național al angajaților din sănătate în Piața Victoriei.
  • 19 iulie 2023 – Grevă de avertisment
  • 27 iulie 2023 – Grevă generală

Care sunt principalele revendicări 

Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:

- acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toţi angajaţii din sănătate;

- raportarea sporurilor pentru condiţiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA şi muncitori sanitari;

- raportarea sporurilor de tură şi pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal;

- plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.

Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătăţii (în forma stabilită cu partenerii sociali) şi aplicarea cât mai rapidă a acestuia. În forma negociată proiectul de lege asigură:

Reașezarea în grila de salarizare a tuturor angajaților din sectorul public de sănătate, începând cu asistentele medicale

Posibilitatea unei creșteri efective şi relevante a veniturilor angajaţilor din sănătate

Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergenţă, încheierea şi înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.

Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată şi scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.

Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate

Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.

 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

2 comentarii

Un cititor

Acum 1 an

Eu zic așa: oamenii trebuie îndemnați în continuare să consume cit mai mult zahăr, sub toate formele și de la vârstă cît mai fragedă, făină albă și patiserie cât se poate de mult, să bea alcool cât mai mult, să manânce cât mai multă carne cu hormoni de creștere, mezeluri cu nitriți, uleiuri și grăsimi hidrogenate cât mai multe și să fumeze tot ce prind. Să se uite toată ziua la știri pe TV , telefon și pe tabletă. Medicii sa fie cit mai slab pregătiți, să facă cât mai multe analize și să prescrie cât mai multe medicamente din import. Aceasta e o rețetă sigură pentru asigurarea creșterii bugetului pentru sănătate. Iar dacă bugetul va fi mare , vor fi și salarii mari pentru medici, asistente și gropari.
Raspunde

Troll.E.Buzu

Acum 1 an

Vrem salarii si pensii speciale pentru justitie si pentru toti smecherii in general! Sanatatea si invatamantul nu-s importante
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus