Luni,
25.09.2023
Partial Noros
Acum
23°C

Proteste în spitalele din Sibiu: „Lucrăm multe ore și suntem puțini oameni. Suntem epuizați”

Proteste în spitalele din Sibiu: „Lucrăm multe ore și suntem puțini oameni. Suntem epuizați”

Zeci de angajați din sănătate, membri ai Sindicatului Solidaritatea Sibiu, au pichetat astăzi sediile în care lucrează în semn de protest. Oamenii sunt nemulțumiți din cauza sporurilor mici calculate la salariile stabilite în urmă cu mulți ani, de faptul că sunt posturi blocate și sunt puțini oameni pentru un volum de muncă mare.

Zeci de angajați din sănătate au pichetat joi, 15 iunie, între orele 12.00 și 12.30, sediile unităților medicale la care lucrează pentru a atrage atenția guvernanților cu privire la mai multe aspecte prin care aceștia se simt nedreptățiți. Printre cele mai stringente probleme aceștia enumeră salariile mici, sporurile tăiate și volumul mare de muncă.

„Pentru categoria mea profesională de kinetoterapeut, mă deranjează depășirea normei de lucru și neacordarea sporurilor la salariul de bază actual”, Adriana Pomărac, angajată a Spitalului de Psihiatrie din Sibiu

Peste 15 angajați au ieșit în fața Spitalului de Psihiatrie pentru a-și striga nemulțumirile.

„Cum să nu luăm parte la acest protest? În primul rând suntem nedreptățiți din punctul de vedere al banilor. Ni s-a tăiat 75% sporul pe care l-am avut la Psihiatrie și am rămas la 50% și acela ni se dă la salariul din 2008, nu din 2018. Nu ne avantajează cu nimic. Noi stăm cu 50 de pacienți cronici. Suntem non stop cu ei aici. Noi îi hrănim, noi îi spălăm, noi îi bărbierim, noi îi tundem, noi facem totul, dar noi nu avem drepturi, doar obligații. Ne-au promis că vor pune lucrurile în ordine, dar nu le-au pus”, spune Elena Stoica, infirmieră la Spitalul de Psihiatrie. Femeia susțină ca are un salariu de 3.600 de lei, bani în mână, prea puțini pentru munca depusă și pentru cheltuielile din ziua de astăzi.  

„Condițiile de muncă sunt foarte grele. Lucrăm multe ore și suntem puțini oameni. Suntem epuizați. De fiecare dată când trebuie să plecăm acasă trebuie să stăm câte 15, 20 de minute înainte să ne putem reveni, mai ales cei care trebuie să conducă”, spune și Daniela Bera, asistent și kinetoterapeut.

Situația ei este întărită și de colega de cabinet, Andreea Pânzariu.

„Noi lucrăm cu copii care au probleme. Avem colegi lipsă, ne mai pleacă alți câțiva. Suntem epuizați. Aș vrea să vină oricine să lucreze cu un copil cu probleme și să aibă rezultate, nu mult, 30 de minute să lucreze cu el și apoi să vină să vorbească cu noi. Ne-au tăiat sporurile, ne-au tăiat tot și în loc primim doar promisiuni”.

Potrivit liderului de sindicat, Doru Damian, în 27 iunie, va urma o grevă de avertisment și se vor strânge semnături pentru declanșarea grevei generale în sănătate.

„Așa cum avem în programul stabilit, următorul pas este să declanșăm greva de avertisment în 27 iunie. Până atunci vom strânge semnături pentru declanșarea grevei generale în sănătate. În același timp, după cum probabil știți, am lansat un apel pentru medici de a demisiona din contractele colective aferente gărzilor suplimentare. Depinde de dumnealor. Sperăm ca guvernul să înțeleagă că deja nu se mai poate. Degeaba în 2018 s-au dat salariile de încadrare la nivelul anilor 2021 sau 2022, că de atunci inflația a urcat și a depășit toate aceste sume”,  a spus Doru Damian.

Pichetări au avut loc astăzi, în același interval orar, și la Spitalul Clinic de Pediatrie și la Spitalul TBC.

Citește și Noi proteste: cadrele medicale din Sibiu vor picheta joi unitățile sanitare și amenință că nu vor mai face gărzi suplimentare

Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download

Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube

Raluca Budușan

de Raluca Budușan

Sănătate, Educație
Telefon:
0766 905 671

Comentarii

1 comentarii

Pacient

Acum 3 luni

Ce faceți voi?? Lucrări până la epuizare? Nu mișcări un deget fără atenții de la apartinatori, tratați mizerabil pacienții în general, și execrabil pe cei mai în vârstă. Urlă unii de durere și nu le dați nici o pastilă motivând că la voi "nu e farmacie", până și asistentele de pe chirurgie care intră în operații trebuie sensibilizate cu atenții... Triajul pe care îl faceți la urgențe este execrabil fiind dovadă maximă de interes pentru suferința pacienților, timpul de așteptare este de ore întregi în condițiile în care există paturi, există locuri in secție. Aveți salarii supradimensionate față de privat, majoritatea lucrați și la cabinete private și acum ce faceți? Proteste, greve??? Nici un dram de decență nu mai aveți! Rușine să vă fie!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus