Joi,
19.09.2024
Cer Senin
Acum
9°C

Lidl solicită avizele pentru construcția unui nou supermarket în Sibiu, pe un teren de 7.590 metri pătrați din Valea Aurie

Lidl solicită avizele pentru construcția unui nou supermarket în Sibiu, pe un teren de 7.590 metri pătrați din Valea Aurie

Societatea de arhitectură Arhigraf SRL a depus în luna iunie la Agenția pentru Protecția Mediului Sibiu documentația necesară în vederea obținerii avizelor pentru construirea unui nou supermarket Lidl în municipiul Sibiu.

Viitorul centru comercial va fi construit pe un teren de aproape 7.600 metri pătrați, aflat pe strada Teodor Mihali din cartierul Valea Aurie, deținut de compania S.C. WAREHOUSES DE PAUW ROMANIA S.R.L. – unul dintre liderii europeni în sectorul dezvoltării și închirierii de spații logistice și industriale.

Proiectul depus prevede ”construire clădire supermarket Lidl, amenajări accese, platforme pentru circulații și parcări în incintă, devieri de rețele, branșamente / racorduri pentru utilități, rețele în incintă, amplasare panouri publicitare, totem, backlit și unipol, împrejmuire proprietate și organizare de șantier”.

În prima parte a anului pe terenul unde va fi construit Lidl a fost demolată o fabrică

Conform memoriului de prezentare, deși supermarketul se va afla într-o zonă intens populată, între blocuri, el va avea doar 84 locuri de parcare.

”Construcția propusă va fi dezvoltată pe parter și va avea funcțiune comercială - magazin de tip supermarket. În cadrul magazinului se vor desfășura în principal activități de expunere și vânzare de produse alimentare și nealimentare, în regim de autoservire. În incintă vor fi amenajate platforme pentru circulația auto și pietonală și spații de parcare (84 de locuri)”, este precizat în documentul citat.

Pentru accesul clienților la magazin se propun un acces auto din strada Theodor Mihali și trei accese pietonale: un acces din str. Teodor Mihali și două accese din str. Fântânele. Spațiile rămase neconstruite vor fi amenajate ca spații verzi.

Sursa: Memoriul de prezentare depus la APM

Magazinul va fi construit doar la nivel de parter și va ocupa o suprafață utilă totală de 2.365 metri pătrați.

Valoarea estimativă a investiției este de 2.300.000 lei.

Perioada estimată pentru realizarea investiției este de 12 luni.

Sursa: Memoriul de prezentare depus la APM

Citește și:

Fabrică demolată în Valea Aurie pentru a face loc unui supermarket între blocuri. Ce spun locatarii

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

15 comentarii

Un sibian

Acum 1 an

Un nou TEMPLU al societatii de consum
Raspunde

Dan

Acum 1 an

Tu nu mananci? De unde te 'alimentezi'? Iti dai seama ca in Valea Aurie sunt doar magazine mici cu preturi mari.
Raspunde

Un sibian

Acum 1 an

cu cat mai repede cu atat mai bine!!!

Raspunde

Predator

Acum 1 an

Peste cativa ani o sa ne trezim obezi. Mancam salam si parizal din resturi. Nu o sa ne putem misca. Dar avem Lidel aproape. Trebuie sa spunem pas la toate aceste magazine la doi pasi. Mai putin mai sanatos. Faceti miscare.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Adrian

Acum 1 an

Uite asa ne joaca primaria pe noi, cum vrea ea, au daramat aia fabrica acum sar aia de la LIDL cu avizu pe care mai mult ca sigur primaria o sa il dea,in loc sa faca ceva pentru comunitate, pentru Sibiu sa fie in folosul nostru,de cate ori au venit astia din alte tari si au cerut aviz pentru construirea "a ceva" au primit imediat, dar sa mearga unul din Romania sa ceara sa vedeti cat timp asteapta plus birocratie ca sa il primeasca...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Doru

Acum 1 an

Se vor planta si copaci pe teren sa le fie frunzele aurii toamna? Parca asa ii zice la cartier..
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Moromete

Acum 1 an

Imediat or sa.puna pasaport pentru amprenta de carbano supetmarketurile astea ca prea s-au inmultit ca ciupercile iar sclavi care iai tot de-a gata sunt destui. Agenda 2030 merge inainte tacut dar sigur
Raspunde

Buflea

Acum 1 an

De ala de la fosta fabrica de bere ce se mai aude? Au crescut balariile de 3 metri acolo, este o zona verde superba.
Raspunde

Sibian de prin zona

Acum 1 an

Lasa asa ca e minunate trilurile broscutelor de acolo. Face bine la relaxare. Altii dau bani grei pentru un weekend in aer liber curat si cu verdeata. Lasati natura asa cum e, ca face bine la afectiv. Ca apoi, vin betoanele si incepe circul si stresul gasitului unui loc de parcare in zona.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Predator

Acum 1 an

Nu mai avem nevoie de malluri si supermarketuri. Avem nevoie de zona verde. Primarie. Cumparati si plantati pomi.
Raspunde

John

Acum 1 an

Foarte bine, avem nevoie de asa ceva în zona, cat mai repede. Iar cei cu agende, filme și conspirații, spitalul 6!
Raspunde

Mariana

Acum 1 an

Foarte bine,sunt preturi acceptabile si trebuie sa mergem la marginea orasului ptr produsele lidl.eu speram sa fac deja in vara asta cumparaturi de la lidl !!
Raspunde

Matei

Acum 1 an

Trebuie asteptate alegerile ca sa primeasca unda verde si LIDL-ul de pe Balea? Nici un magazin LIDL in zona centrala? vadul este foarte bun langa Promenada, hai LIDL, construiti-l odata ca ati mai construit 3 de cand ati promis unul si aici!
Raspunde

Dull

Acum 9 luni

SUCCES CONSTRUCTORILOR LA NOUL LIDL DIN VALEA AURIE ! Cam cand se va deschide ? Deabia astept!
Raspunde

Emil dull

Acum 9 luni

totusi cand preconizati sa deschideti ?

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus