Duminică,
08.09.2024
Cer Senin
Acum
12°C

Cloaca

Cloaca

Alexandru Dumbravă, viceprimarul Sibiului, cel care obișnuiește să vorbească despre el la persoana a III-a și se compară cu Iisus Christos, a negociat cu procurorii europeni recunoașterea faptelor în dosarul de fraudă cu fonduri europene. S-a declarat satisfăcut cu o condamnare la închisoare cu suspendare de doi ani și ceva. Urmează ca instanța să decidă dacă a fost o înțelegere bună și pentru societate.

Despre acest caz Turnul Sfatului a scris în urmă cu câteva luni, și dincolo de presupusa faptă de corupție a atras atenția și altceva: batista așezată delicat pe țambalul administrației locale.

Nu vorbim de un profesoraș cu vag talent didactic, ci de un viceprimar al Sibiului. Unul acuzat că s-a dedulcit la banii europeni, pe când ocupa o altă funcție, fiind cercetat că și-a însușit vreo 30 de mii de euro.

Primăria Sibiu, în frunte cu primarul Astrid Fodor, a tăcut mâlc. PNL a luat poziția struțului, singurul care a încercat să lege două cuvinte fiind liderul organizației municipale Sibiu, Adrian Bibu.

”Alex, după cum te-am cunoscut eu în toți acești ani sunt convins că ai avut cele mai bune intenții în demersurile tale. Sper ca totul să se clarifice cât mai repede”, i-a scris pe pagina de Facebook, Adrian Bibu. Aproximez că aceleași cuvinte le-ar fi scris și Tâmplaru lui Clămparu, în aceeași situație.

Bibu, cel care probabil că în aceste ore a început demersurile mai mult sau mai puțin subterane de a prelua poziția de viceprimar. Una care să-l propulseze mai bine în alegerile locale de anul viitor.

”Ce porcărie!!! (...) Alex Dumbravă este un adevărat om al comunității, implicat nu pentru că are o funcție, ci pentru că are suflet și pune suflet în tot ceea ce face! Doamne Ajută!”, a decretat la aceeași postare un alt stâlp al societății, directorul Crucii Roșii Sibiu, Raluca Morar.

În rest, liniște. Iar Dumbravă a rămas viceprimar.

Reacția liderilor comunității sibiene în cazul Dumbravă e trasă la indigo după un alt caz, ”Eugen Iordănescu – colaborator al Securității”

În momentul în care CNSAS, în urma unei solicitări asumate de Turnul Sfatului, a stabilit că se îndeplinesc toate criteriile pentru care Iordănescu să fie numit colaborator al Securității, în jurul lui s-a lipit strâns un zid puternic, format din cele mai importante figuri ale administrației locale.

Daniela Cîmpean:

”În acest context, parteneriatul cu Camera de Comerț, aprobat inclusiv printr-o hotărâre de Consiliu Județean în vigoare, și cu dl Eugen Iordănescu în calitatea sa de director general, va continua ca și până acum, nefiind în nici un fel afectat de decizia, de altfel nedefinitivă, la care faceți referire.

Domnul Iordănescu m-a informat oficial despre nota de constatare CNSAS la puțin timp după ce i-a fost comunicată și mi-a pus la dispoziție atât mie, cât și altor parteneri instituționali, o copie completă a respectivului dosar, tocmai pentru a putea corect evalua situația din punct de vedere al parteneriatului, dovedind în acest fel atât asumarea serioasă a situației, cât și transparență.

Nu voi comenta în niciun fel o decizie a unei instanțe, dar cred că merită să ne amintim cu toții că până la rămânerea definitivă a unei hotărâri orice persoană se bucură, în democrație, de prezumția de nevinovăție.

Personal m-aș bucura dacă mai mulți sibieni și-ar pune în slujba comunității timpul și priceperea, în mod gratuit și dezinteresat, așa cum o face de ani de zile dl Eugen Iordănescu și întreaga echipă de la Camera de Comerț și le mulțumesc tuturor pentru aceasta”

Astrid Fodor:

”Relația instituțională între Primăria Municipiului Sibiu și Camera de Comerț, Industrie și Agricultură, reprezentată de președintele Gheorghe Aldea și de directorul general, dr. Eugen Iordănescu, nu va fi influențată de decizia CNSAS pentru că această colaborare este una solidă, bazată pe competența și aria de responsabilități a fiecărei instituții. Prin decizia CNSAS nu i se contestă domnului dr. Eugen Iordănescu nici capacitatea, nici expertiza, nici abilitățile profesionale, esențiale pentru o colaborare interinstituțională eficientă”.

Rectorul ULBS, Sorin Radu:

”Universitatea din Sibiu este o instituție care susține puternic și fără excepție valorile democratice, libertatea de gândire și de exprimare și respectul datorat celuilalt. Prin urmare, ULBS nu poate decât să condamne orice fel de încălcări ale unor asemenea principii și valori, inclusiv acelea pe care le-au realizat angajații sau colaboratorii fostei Securități, indiferent de justificările pe care aceștia le-au invocat în sprijinul acțiunilor comise.

În conformitate cu principiile și valorile statuate în Carta și Codul de etică și deontologie universitară ale ULBS, asemenea persoane nu ar mai trebui să mai ocupe vreodată funcții sau demnități publice.

Pe de altă parte, ULBS se supune legilor statului român, iar, în conformitate cu acestea, calitatea de cadru didactic titular, dobândită prin concurs, este independentă și nu poate fi afectată în vreun fel de probarea statutului de colaborator al Securității în cazul persoanei respective.

Drept urmare, este alegerea persoanei în cauză să decidă cât de moral este să-și păstreze o funcție a cărei esență rezidă tocmai în formarea profesională și etică a generațiilor tinere”.

Octavian Isăilă președintele Camerei de Comerț Sibiu:

”Eu nu am un punct de vedere personal, iar din punct de vedere instituțional, noi suntem o instituție privată, omul este director, iar din câte știm până acum nu ne-a greșit cu nimic. Dacă vreo instituție a statului va decide altceva, atunci vom ști ce avem de făcut. Așa cum am spus și până acum, noi așteptăm să vedem ce se întâmplă cu dosarele care sunt în lucru. Acesta despre care vorbiți pe noi ne interesează mai puțin, pentru că noi suntem privați. Noi așteptăm să vedem ce se întâmplă cu dosarele care sunt acum în lucru, am înțeles că sunt mai multe, pe noi ne interesează acum mai mult recuperarea banilor, din toate punctele de vedere. Aceasta este situația, noi încercăm să rezolvăm acum situația sediului, mergem mai departe”.

Între timp, Iordănescu a fost validat colaborator și de către instanță. Definitiv. Și a rămas în continuare și el un stâlp al societății, lider al oamenilor de afaceri locali, formator de idei în cadrul universității sibiene.

Dumbravă nu e Iordănescu, sunt de acord, au capabilități total diferite. Nu-l compar pe Capone cu șoferul său. Dar societatea rarefiată a Sibiului s-a comportat la fel, indiferent de partid, grad și funcție, în ambele situații.

O societate care seamănă mai degrabă a gașcă de cartier, decât un exemplu social.

Ce am învățat, noi muritorii, din cele două cazuri?

  1. Dacă ai fost un turnător ordinar, nu-i nimic. Poți continua, societatea te iartă. În plus, poți fi model pentru studenți, în continuare, fără probleme.
  2. Poți fura fără griji, societatea e în regulă cu asta. Iar dacă te prinde careva, poți negocia o suspendare. Atenție, dacă te prinde. Pentru că noi avem o vorbă: ”hoțul neprins se numește negustor cinstit”. Important e să pui suflet în ceea ce faci.

P.S.

Declarația viceprimarului Alexandru Dumbravă într-o ședință de Consiliu local, în mai 2023, în care explica dosarul în care era implicat. Singura explicație, de altfel:

”Ultimele săptămâni nu au fost foarte frumoase și foarte clare pentru mine. În semn de respect pentru dumneavoastră, cei care reprezentați cetățenii Sibiului, și în semn de respect față de ei, vreau să vă asigur pe toți că Alexandru Dumbravă nu a plecat niciodată, de la niciun loc de muncă, cu vreun leu care nu i se cuvenea sau cu vreun obiect care nu i se cuvenea. Tot ce s-a cumpărat există și se poate număra, posibil ca Alexandru Dumbravă să fi făcut multe greșeli, a existat un singur om fără de greșeală și nu sunt eu acela, dar eu sunt gata să-mi asum răspunderea pentru greșelile pe care le-am făcut. Dar reamintesc că nu am plecat niciodată acasă cu lucruri care nu mi s-au cuvenit”.

Referințe despre cum s-a raportat administrația locală la cazurile Dumbravă și Iordănescu:

Cazul Dumbravă: nimeni nu comentează. Acuzațiile care i se aduc viceprimarului Sibiului

USR Sibiu îi cere demisia viceprimarului Dumbravă: ”Viaţa noastră a fost iremediabil îngreunată de toţi cei care au furat banii publici şi banii europeni”

Actualizare: Parchetul European a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva viceprimarului Dumbravă. Este acuzat de fraudă din fonduri europene

ULBS și Camera de Comerț rămân cu Iordănescu. ”Calitatea de cadru didactic nu poate fi afectată în vreun fel de probarea statutului de colaborator al Securității”

În spatele lui Eugen Iordănescu. Colaborator al Securității

Sursa: Pixabay

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

9 comentarii

CX

Acum 1 an

De ce nu cu executare? Mi-e scarba!!!
Raspunde

Claudiu

Acum 1 an

"Țară mică, mese puține" Se duc la aceleași nunți,botezuri, paranghelii, își botează progeniturile, își închiriază unii altora la preț de dumping in schimbul a diverse contra-servicii. Urmările sunt cel puțin logice Comparația cu Tâmplaru/Clamparu e superbă dar total falsă. Trebuie sa te naști cu adevărat prost pentru a reuși să furi după care sa fi prins încă de la debut; înainte de a fi ciordit măcar întreaga sumă Ridicol.
Raspunde

Cristina

Acum 1 an

USR s-a pozitionat pe subiect in ambele cazuri, poate nu uitati sa mentionati, cand va referiti la partide politice. Multumesc.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Cosa Nostra

Acum 1 an

Să dea din gură.. toți sunt buni. Faptele dovedesc ceva pe planeta asta!
Raspunde

Barosanu

Acum 1 an

USR mai bine s-ar „poziționa” în legătură cu uscăturile din propria-i ogradă, că are destule.
Raspunde

Victoria

Acum 1 an

Jenant! Doamne, cu câtă lejeritate ne mint în față! Ăştia merită bătuți cu biciul la pielea goală în piața publică.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

AlisonBurgers

Acum 1 an

Sa dea cu piatra numai cel fara de pacat ! Asa zice Mantuitorul nostru, Domnul Iiiiiisus Christos, Pastorul. Cine sunteti voi sa-l judecati pe Alexandru Dumbrava ? Voi, care aveti cea mai mare incredere in SFANTA si EVANGHELICA Biserica Ortodoxa Romana ??
Raspunde

Klaus

Acum 1 an

”Universitatea din Sibiu este o instituție care susține puternic și fără excepție valorile democratice, libertatea de gândire și de exprimare și respectul datorat celuilalt. Prin urmare, ULBS nu poate decât să condamne orice fel de încălcări ale unor asemenea principii și valori, inclusiv acelea pe care le-au realizat angajații sau colaboratorii fostei Securități, indiferent de justificările pe care aceștia le-au invocat în sprijinul acțiunilor comise. În conformitate cu principiile și valorile statuate în Carta și Codul de etică și deontologie universitară ale ULBS, asemenea persoane nu ar mai trebui să mai ocupe vreodată funcții sau demnități publice. Pe de altă parte, ULBS se supune legilor statului român, iar, în conformitate cu acestea, calitatea de cadru didactic titular, dobândită prin concurs, este independentă și nu poate fi afectată în vreun fel de probarea statutului de colaborator al Securității în cazul persoanei respective. Drept urmare, este alegerea persoanei în cauză să decidă cât de moral este să-și păstreze o funcție a cărei esență rezidă tocmai în formarea profesională și etică a generațiilor tinere”. Oare cu ce a gresit ULBS-ul, delimitandu-se de acest impostor?

Raspunde

Transilvania

Acum 1 an

..a negociat cu procurorii europeni... Pe cine vreti sá prostiti? Vá rog sá publicati numele si prenumele acelor procurori europeni! O sá-i íntrebám noi dacá este adevárat sau nu.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus