Duminică,
28.04.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Restricții în trafic sâmbătă, 29 iulie, de Ziua Imnului Național al României

Restricții în trafic sâmbătă, 29 iulie, de Ziua Imnului Național al României

Sibiul va sărbători, ca în fiecare an, Ziua Imnului Național al României printr-o ceremonie care va avea loc sâmbătă, 29 iulie, în fața Cercului Militar de pe bulevardul Victoriei. O porțiune din Bulevardul Victoriei va fi închisă timp de 40 de minute.

Pentru buna desfășurare a evenimentului, Comenduirea Garnizoanei Sibiu, organizatorul manifestărilor, a solicitat Comisiei de Circulație o restricționare a circulației în această zonă pentru scurt timp. 

Astfel, potrivit unui comunicat al Primăriei Sibiu, în data de 29 iulie, între orele 9.50 – 10.30, cu excepția mijloacelor de transport public, circulația auto de pe bulevardul Victoriei (tronsonul cuprins între străzile Banatului și A. Șaguna) va fi închisă. Ca rută ocolitoare, pentru a ajunge în Piața Unirii, șoferii pot folosi str. Av. Ilie Măcelariu. 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus